Chiar … arta din lemn?
Când vrei să transmiți un mesaj, să exprimi sentimente, ai la dispoziție cuvinte și prin urmare scrii o nuvelă sau un roman, unde te folosești de compozițiile lingvistice pentru a induce cititorului acea stare pe care tu ți-o imaginezi în interiorul trăirilor tale. Cu o imagine, o fotografie, este mult mai ușor, pentru că transferul se realizează mult mai rapid, instant. Priceperea surprinderii instantaneului este atuul pe care marjează fotografii profesioniști. Imaginea are o limitare, aceea că nu presupune interpretări, ci prin surprinderea unei imagini, imortalizate, poți vedea în fața ochilor detalii ce altfel ți-ar scăpa.

Pe de altă parte, arta sculpturii, a obiectelor de artă au un spectru mult mai larg. Obiectul tridimensional îndeamnă la reflexie, oferă timp privitorului să se transforme în meditator, interacționează cu percepția și dă libertatea de a alege unghiul sub care privim la obiect. Lipsa cuvintelor, a explicațiilor până la urmă este concludentă, artistul avănd la dispoziție doar forma și culoarea pentru a-și transmite mesajul. Artistul apelează la bagajul nostru de cunoștințe pentru a interpreta și înțelege ceea ce el a vrut să exprime.
Așa este și Allan Wexler, pe care l-am descoperit curând, un om complex și simplu în același timp, o sumă de trăiri exprimate prin formă.
Privind la alte exprimări de artă pe care omul le imaginează înțelegem că fenomenul de a împinge marginile cunoașterii cât mai departe de noi ne duce la o bordură nemărginită cu necunoscutul. Oamenii vor și pot să caute cunoașterea, dar vor sfârși prin a afla că n-are margini.
Am mai scris pe teme similare despre :