Acum 5 ani aș fi putut să-ți spun 10 motive pentru care să nu o faci, dar azi stau pe această bancă veche, după ce a fost recondiționată și mă bucur că am decis că e mai bine să aibă o nouă viață. Banca veche de care-ți vorbesc era așa ca în imaginea de mai jos și doar Adriana s-a încăpățânat să nu mă lase să facă cunoștință cu toporul.
Stătuse afară câteva sezoane, am luat-o de undeva din curte cu picioarele din pământ, așa că eram convins că sunt putrezite. Nu erau, timpul petrecut la noi în cabană a dus la uscarea lemnului și a devenit clar că a rezistat, nu e deșeu. E și păcat de pus pe foc, dintr-o bancă veche ca și asta nu capeți căldură prea mult timp plus că e finisată și miroase când arzi vopsea.
A fost scump, da, cca 1000 de lei. Să ne înțelegem, am recondiționat-o, nu am restaurat-o. Diferența constă în faptul că i-am redat utilitatea și am adus-o în stadiu de funcționalitate. Nu am intenționat să compensez trecerea timpului, să ascund defecte, ci doar să elimin disfuncționalități și să completez elemente lipsă. Am apreciat-o pentru lemnul curbat, dacă însă era de evaluat starea ei, e de mirare că nu era șubredă structura la cât de rău pare lemnul afectat de trecerea timpului
Cred că contează cel mai mult dacă obiectul are o poveste, dacă poți merge pe firul existenței sale în urmă un număr de ani suficient cât să ai senzația că poți face cunoștință.
Motivul 1 pentru a recondiționa o bancă veche
Încărcătura emoțională – a fost a bunicilor, stăm într-o casă construită pe terenul unde această bancă veche a fost cândva o bancă nouă. Cumva obiectul ne precede, nu știu dacă are o vârstă mai mare decât a mea, dar sigur trece de câteva decenii și e vintage. Cineva din familia noastră a folosit-o, dacă s-ar imprima în material amintiri le-am putea depăna.
Motivul 2 ține de convingerea mea internă
Vreau să repar, dacă se poate și să folosesc pe mai departe un obiect, în loc să generez deșeu. NU am putut duce spre impecabil totul, și am preferat să păstrăm elemente dacă structural nu împiedică utilizarea ei, în loc să pară un obiect nou. E plină lumea de obiecte cu viață efemeră, care ajung deșeu pentru ca nu merită economic să fie reparate. Unde mai pui ca sunt din materiale care poluează.
Recent am terminat de asamblat niște sisteme de polițe de la IKEA și voi scrie despre asta, însă procesul doar m-a convins că am făcut bine dând o nouă viață pentru o bancă veche.
Toate târgurile de mobila veche, tot ce văd că face Drew Pritchard este bazat pe vremuri în care se producea mobilă care purta această însușire azi uitată – era reparabilă. Poți lua o piesă de acum un secol sau chiar două și să o restaurezi. Mobila producă azi, din PAL și MDF, nu mai se vrea să fie reparabilă sau restaurabilă. Este mobilă de unică folosință, o asamblezi la locul faptei și nu poți speră să suporte procesul de demontare și relocare.
Această bancă veche are deja locul stabilit unde va sta în amenajarea interioară din casa noastră. Undeva aproape de intrare, sub un tablou mare, iluminat, alături de sobă.
Nu este rentabilă recondiționarea. Dacă nu ar fi avut această încărcătură emoțională nu o făceam. Restaurarea este și mai costisitoare și în principiu trebuie văzută ca o investiție, este ca și cum ai cumpăra titluri de stat. Nu vă pot recomanda un restaurator bun pentru că după experiența de a fi la mijloc între 2 restauratori din București, nu pot decide cui să dau crezare că este meseriaș nu impostor.
Voie bună!
