Cândva am fost și eu pilot de planor

Îi rog pe cei obișnuiți cu lemnul în toate articolele de pe acest blog să aibă îngăduință și înțelegere, să accepte și să aprecieze dacă consideră de cuvință, această derogare de la profilul clasic. Am zburat, parcă într-o altă viață, pe planor, iar zilele acestea s-a întâmplat să mă întâlnesc cu fragmente din trecut care au reaprins dorul de zbor.

Pentru cei au trăit această experiență, de a zbura, de a ține de manșa unei aeronave, și clubul este destul de restrâns … le dedic acest articol . Pentru cei ce nu au făcut-o, dar au între 16 și 22 de ani, m-aș bucura să-i inspire și să caute aerodromurile din apropiere, să se înscrie și să zboare. Poți zbura gratis, fără nici un cost, dacă ai vârsta cuprinsă între anii menționați.

Eu aveam 16 ani și pe colegul meu de bancă, Cătălin, l-a abordat pe stradă un nene, un domn, un bărbat, cu figură de profesor, pe nume Vartolomei și l-a invitat să vină la cursurile de pregătire pentru zbor cu planorul. Se întâmpla în 1993, primăvara. Cătălin m-a chemat și amândoi am ajuns neîncrezători să intrăm pe ușile sălii de curs, unde cică se învăța să zbori … Sincer, părea o utopie, cum adică să zbori? Pe gratis . . . Noi, chiar noi? Niște copii, care mai avem 2 ani ca să aspirăm la carnetul de șofer, cum să putem chiar zbura …

În prima sau a doua ședință de curs, a venit autocarul aeroclubului și ne-a luat pe toți, eram vreo 15, și fete și băieți … și ne-a dus la Aerodromul Baia Mare. Am văzut ușile enorme ale hangarului și momentul când am pătruns înăuntru este peste putință de reprodus, așa ceva nu există aș spune, chiar dacă vedeam cu ochii mei. Și vedeam planoare, avionul de remorcaj Vilga, acolo, în fața ochilor. Ne-au lăsat să urcăm în cockpit, să ținem de manșă …

Primăvara aceea am urmat cursurile, apoi o vizită medicală extinsă, cu foarte multe cabinete medicale de parcurs, am luat examenul și am început să zburăm. Ori tractați de avion, ori la mosor, sunt termeni pe care v-aș lăsa să-i descoperiți dacă vreți să încercați. În 24 august 1993 am zburat prima dată ”în simplă comandă” pe un planor IS-28-B2, de antrenament. La finalul experienței de pilot de planor, în 2 ani am acumulat peste 200 de zboruri, jumătate în simplă comandă, 6 ore de termică, câștigul de înălțime de 1000 de m care reprezenta startul pentru C-ul de argint, apoi totul s-a oprit. Ni se cerea, pentru al treilea an, să semnăm acorduri care prevedeau plata posibilă a decolărilor sau a orelor de zbor, cu sume scrise în dolari, Erau vremuri tulburi, aveam chiar pază militară pe un aerodrom civil, iar situația politică și economică a țării era extrem de incertă și imprevizibilă. Pentru că nu am semnat acele acorduri, am renunțat la zbor atunci și azi, după 20 de ani, am o strângere de inimă, de regret că atât a fost tot. Dar mă bucur enorm că a fost, că am avut această șansă. Ast[zi, aerodromurile funcționează în regim semi-privat cu taxe pentru fiecare segment în parte, și oricine, care dispune de bănuți poate încerca senzația zborului.

Voi, cei tineri, o mai aveți, în loc să pierdeți vremea pe butoanele smartphone-urilor sau prin terase și cluburi. Experiența de a face la o vârstă atât de fragedă, ceva atât de maiestuos și important, ca zborul, să ai șansa să pilotezi singur o aeronavă, să plutești liber, teoretic oricât, este greu de exprimat și greu de înlocuit, ca maturizare prin orice altceva.

Visul meu a fost să zbor pe un planor polonez Jantar.

Urmăriți videoclipul de mai jos, are puțin peste 200.000 de vizualizări, comparativ cu cele care sunt melodii interpretate de nu-știu-cine … Simt că e nedrept, că ceva atât de frumos este prea ușor trecut cu vederea.

S-aveți parte de termică, de peste 2 pe variometru.