Familia mea construiește o casa eficientă energetic – adică noi 5, 2 adulți și 3 copii alături de o mulțime de oameni faini, prieteni sau pasageri prin această aventură. Avem un numitor comun cu toți aceia care contribuie la ridicarea casei – zâmbim, este un șantier de veselie și magie bazată pe pricepere și experiență.
Nu am mai scris deloc articole despre lemn și mobilă din stejar în luna iunie, fiind implicat în desfășurarea acestui proiect. Costurile sunt greu de prezentat acum, am fost beneficiarii unor conjuncturi favorabile. Am ajuns să cred că nimic nu e întâmplător, că toate ”întârzierile” sau nesincronizările sunt de fapt răsturnări de situație favorabile.
Pentru noi este un vis.
Casa eficientă energetic – Baia Mare
Am scris ”casa eficientă energetic” pentru că nu e casă pasivă, ar mai fi un pic de investit, e mai bine ca definiția standardului nZEB … e undeva între ele. Am decis că nu dorim să trecem prin furcile caudine de a lucra cu toți specialiști acreditați – casă pasivă – și să cumpăr materiale cu această etichetă, evitând cel puțin 20 % în plus la cheltuieli. Nu am nevoie de plăcuța aceea, important este cât vor pretinde furnizorii de utilități pe facturile pentru traiul de zi cu zi.
Teorie
Pentru cei care ai idee cu ce se ocupă Ubakus imaginile de mai jos sunt relevante.
Valorile nu sunt literă de lege, sunt foarte conștient că de la planșetă la șantier e cale lungă. In Ubakus e idealul, iar manopera reală e greu de dus spre calculele teoretice. În schimb este bine de făcut o idee despre pe unde mă încadrez.
Am publicat pe Youtube acum 2 săptămâni un filmuleț despre pașii parcurși la ridicarea fundației. Nu sunt un bun editor video, am primit critici pentru afișarea prea scurtă a descrierilor, voi depune efort mai mult data următoare. Titlul este fundație de casă pasivă și cred că fundația atinge acest deziderat ca performanță energetică, însă structura sprijinită pe ea nu ajunge atât de departe. Admit că este un șiretlic de imagine acest titlu, a generat interes și s-au exprimat păreri.
Fundația
Fundația pentru această casa eficientă energetic este concepută structural ca un soclu, din fundații izolate, grinzi armate impermeabilizate, straturi de pietriș pentru ruperea capilarității, dren perimetral și un strat de 35 de cm de polistiren expandat care este înconjurat de o centură de blocuri Ytong – bloc d’assise. Sunt multe forme în care se abordează izolația termică și hidro, unele se contrazic.
Noi am ales să folosim betonul din fundație ca soclu, să nu-l izolăm cu polistiren, pentru că nu credem că este eficient termic și ca costuri. Vom închide cămașa izolatoare termic din celuloză, pornită din acoperiș – pereți – Ytong – cu polistirenul de sub șapă.
Ideea de bază este că am băgat cupa în pământ acum 2 luni, pe 19 Aprilie și azi – 25 iunie – structura casei stă în picioare, gata de a primi aportul muncii pe specialități.
Ca să ajungem aici ne-am pregătit de 3 ani, cu aportul unor oameni fantastici, care ne-au consiliat, sfătuit, recomandat să evităm greșeli, simplificat, sprijinit și contribuit real ca această casa eficientă energetic să apară.
Structura – Qual Construcțion Bois
Ani la rând am vorbit cu Adrian Cramăr despre casa noastră, i-am făcut părul creț cu schimbările și incertitudinile noastre – primind la schimb calm, răbdare, explicații și încurajări. Este adeptul simplificării, nu își face de lucru în plus și nici nu crede în sisteme complicate. Casele construite de el nu fac rulajul magazinelor de materiale sau amenajări ori instalații. Este un izvor de experiență și soluții pentru orice detalii de execuție necunoscute am adus în discuție.
Oamenii lui, cu care lucrează, sunt tineri, se ocupă de formarea lor în colaborare cu sistemul de educație profesional din Belgia și îi sclipesc ochii când îi vede cum își întind aripile.
Casa noastră era așa, pe planșă, de cca 1 an și jumătate. Vrem să respecte principiu permisivității trecerii vaporilor, controlat, în loc să fie etanșă.
Am căutat să încorporăm toate disciplinele, iar soba din imagine este o piesă extrem de importantă din acest puzzle. Va avea cca 4 tone, în clopote, aducțiune de aer exterior, coș de fum certificat Leier LSK 200 de 9 m înălțime. Va consuma sub 2 tone de lemn anual și are capacitatea de a susține termic întreaga casă, doar în tandem cu sistemul de ventilare cu recuperare de căldură. Confortul va fi asigurat dintr-un set de panouri de apă caldă, un puffer cu 3 serpentine și o centrală pe gaz, ca back-up. Fără încălzire în pardosea.
Sper că ați citit articolul – Carbonul – copacii – energia soarelui și premiul Nobel și ar fi bine să fiți atenți la dl Andrei Leșan – alături de Marius Șoflete – Sobă în casa pasivă – în sfârșit Marius Șoflete o prezintă
Contrar celor ce defăimează sobele am o convingere puternică și argumente să susțin că lemnul este cea mai ingenioasă baterie solară. Ar trebui să știți că arderea corectă și completă, la 750 de grade Celsius generează doar CO2 și H2O, iar cei care ard gunoaie în aparate de încălzit prin combustie sunt la fel de iresponsabili ca și cei care dezinformează despre lemn și sobe.
Ridicarea structurii din lemn
Tot lemnul provine din Belgia, inclusiv cele 2 grinzi stratificate. Tot OSB-ul și Pavatex-ul e din Belgia, inclusiv Ytong-ul. Am adus și elementele pentru sistemul pluvial de acolo, sunt la cost identic dar mai frumoase și din materiale mai bune. Ai putea face o casa eficientă energetic și cu materiale de aici, din păcate mai scumpe, daca calitatea ar corespunde.
Uite ce scriu mesterii azi … 2 iulie …
Structura casei s-a ridicat în 8 zile lucrătoare, beneficiind de o vreme închisă, nu foarte călduroasă. Echipele s-au completat reciproc și forța de muncă a fost asigurata de 2 belgieni + Adrian Cramăr alături de 4 maramureșeni printre care Vasile Hotico și Ionuț Doboș, din Ieud. Casa lui Vasile a fost subiectul articolului – Maramuresul istoric – Casa de lemn din Ieud
Ziua 1 – debitarea elementelor
A fost prima zi când belgienii s-au întâlnit cu maramureșenii și au început să lucreze la primul proiect comun. Adrian Cramăr i-a coordonat perfect, iar Festool și Mafell au cântat.
Ziua 2 – ridicarea primului nivel
La sfârșitul zilei a doua eram aici, cu material pregătit pentru partea superioară. Belgienii au montat tot ceea ce maramureșenii au pregătit. Grinda de la parter s-a susținut cu 2 popici metalici, însă a fost montata manual. Are secțiunea de 12×36 cm și se reazemă în 4 puncte pe o lungime de 11 m.
În stânga se văd cei 56 de montanți ai acoperișului, pregătiți. Sper că remarcați folia montată ca legătură între cele 2 niveluri.
Ziua 3 – OSB și pereții de la mansardă
Am acoperit primul nivel cu OSB și pereții de la parter. OSB-ul are rol principal de contravântuire, iar sub el am montat folia cu SD variabil, care va fi lipită de șapă, spre final. Folia va îmbrăca continuu pereții și acoperișul. Intenționez să facem un test cu blowing door când ajungem în faza potrivită, după insuflarea celulozei și montarea binalelor – uși și ferestre.
Am insistat pe tot parcursul șantierului la o curățenie exemplară, după fiecare zi de muncă am strâns resturile rezultate, lemn, folie, cuie, ambalaje. Ca să-i spun casă eficientă energetic sper să folosesc măcar un sezon combustibil lemnos în sobă doar ceea ce am recuperat după fasonarea lemnului. Am deja cca 1mc de deșeuri. Pe viitor voi folosi lemn provenit din toaletarea livezii unde este cabana din Baia Sprie.
Mi-aș fi dorit să nu apară în imagini clădirea din vecini, însă spațiul restrâns nu permite evitarea ei. Adriana s-a îngrijit deja să planteze tuia pe care îi vrea mari în cel mai scurt timp posibil.
Ziua 4 – montarea grinzii de acoperiș
Am început ziua motivați de sincronizarea perfectă dintre cele 2 echipe, încântați de progres și cu preocuparea pentru prognoza meteo. Se anunța ploaie a doua zi, când intenționam montarea grinzii de acoperiș, cu secțiunea de 16×48 cm și era programată să vină o macara. Pe la 12 am cerut devansarea programului, însă nu am reușit și am căutat altă macara. A venit un monstru ante-optzecișinouă, la care belgienii au rămas cu gura căscată. Macara de 20 de tone, cu cabluri și un operator trecut de pensionare.
Ziua s-a încheiat cu grinda montată, plus materialele ridicate în 20 de minute – paleți de OSB, căpriori, tot ceea ce ar fi costat efort și trudă pentru om s-a făcut de către un utilaj.
Ziua 5 – interioare sub folie pentru ploaie
Prognoza meteo s-a dovedit reală, a plouat destul de puțin totuși, iar fereastra de nori ne-a permis să montăm 2 prelate luate ad-hoc, de 10×6 m. Sub ele a fost zăpușală, s-a lucrat la bustul gol, însă nu am pierdut timpul, blocați de vreme.
Trebuie să scriu aici – casa eficientă energetic – altfel Google nu indexează.
Am traversat folia cu grinzile pentru pod, acolo este muncă dificilă de etanșat. Analizând ce vrem și cum se poate face, am concluzionat așa – vom izola cu celuloză și spațiile orizontale dintre elementele podului, ca în figura de mai jos. Pentru o casa eficientă energetic este importantă etanșarea la aer. Locul unde se străpunge membrana va fi acum înglobat în celuloză, iar sub traversele podului voi lipi o nouă folie, care să permită insuflarea și etanșeizarea la aer.
În imaginea de mai sus se vede că pentru a câștiga spațiu în pod am urcat grinda și am sprijinit căpriorii în ea, în loc să petrecem elementele acoperișului pe deasupra ei.
Ziua 6 – interioare
Am devenit expert la lipit folie, Adriana s-a implicat în trasarea OSB-ului, s-a muncit mult la închideri și întărirea structurii.
Soclul sobei și traseul coșului de fum corespund cu planurile. Am apreciat fantastic aportul unui ciocan pneumatic cu cuie, costurile comparativ cu holzsuruburile sunt excelente, iar viteza ….
Ziua 7 – tușe de final
Vremea s-a îndreptat – am îndepărtat prelata.
Pe toată bordura acoperișului elementele care debordează în afara spațiului locuit sunt din larice și placarea ștablonului este tot din scândură de larice.
La mansardă s-a lucrat la compartimentare, s-a montat scara de acces în pod, un model Fakro pentru case pasive cu 3 garnituri. Am aflat cu ocazia asta ca Fakro este la nivel de calitate comparabil cu Velux.
Am remarcat viteza de execuție datorată sculelor profesionale. Toate cele folosite de echipa Qual facilitează viteza de execuție și precizia. Am comentat cu maramureșenii că la noi se moșmondește și se pierde mult timp, fără scule dedicate, întinzând prelungitoare, lipsind accesul sau schimbând scule între executanți. Oamenii ăștia au scule pentru fiecare și mai mult decât atât, nu cer nici măcar o ruletă unul de la celălalt.
Ziua 8 – structura gata pentru casa eficientă energetic
S-au finalizat detaliile la interioare și s-a montat panoul DHF de pe acoperiș. Acesta rezistă la intemperii o vreme bună, 3 luni de la producător, 1 lună în fapt, pentru precauție. La noi se va monta învelitoarea la 10 zile distanță, așa că nu am nici o emoție. Teoria spune că la o casă eficientă energetic acoperișul este cel mai important. DHF-ul are un Sd de 0,20, la care adăugând Sd-ul foliei de sub învelitoare, de 0,02 nu ajungem să impieteze cu nimic.
Am cerut echipei să ridice și o scară interioară de șantier, pentru a facilita accesul cu materiale la mansardă. Și-au întocmit o listă, pentru ultima zi.
Gata structura !!!
Am început la construcția coșului de fum, avem experiență – Am construit un coș de fum și am montat o sobă de fontă la cabană . Deja urmează instalațiile – electrice și sanitare, învelitoarea, ferestrele, placarea exterioară cu Pavatex, insuflarea celulozei și tencuirea fațadei exterioare. Apoi ridicarea sobei, interioare, mobilare, pardoseli.
Poate la început de august putem face recepția clădirii. Nu vreau să amân plata impozitului, valoarea mp de construcție din lemn este un sfert față de zidărie.
Urmează să asamblez și un video cu acest parcurs, o voi face cu mai multă atenție.
Mulțumiri sincere
Cei implicați în acest proiect trebuie menționați explicit:
- Adrian Cramăr – constructor de case din lemn
- Qual Construction Bois – www.qual.be
- Andrei Leșan – inginer de instalații – Constanța – președintele ARCSIB
- Oxana Crăciun – arhitect – Baia Mare
- Tiberiu Mădăras – transport/excavări – Baia Mare
- Sergiu Mureșan – constructor – Șurdești -Maramureș
- Vasile Hotico – Ieud – constructor de biserici – case din lemn
- Ionuț Doboș – Ieud
- Adrian Boloveschi – from the world – Văru’ American
- Constantin Ciobanu – inginer structurist – Cluj Napoca
- Vlad Sadici – arhitect proiectare soba
- Eugen Coman – Leier
- Eisen Metal – furnizare/prelucrare fier beton – Baia Mare
- Gamada Metal – porți – Baia Mare
- Furnizori externi – Bourguignon – BigMat – Ecobati
- ….
- Noi, familia – Adriana, Irina, Victor, Tudor și Călin
Lista nu e gata, mai completez cu fiecare nume pe care mi-l amintesc, chiar dacă va fi după publicare.
Am avut parte de un parcurs extrem de favorabil, cu o planificare bună, un ritm extrem de alert și lipsit de piedici. Mi-aș dori să repet experiența, cred că am găsit o rețetă cu ingrediente digerabile și am deschis un șantier ce nu s-a poticnit, nu a generat conflicte și a produs rezultate notabile.
Dacă vreți o casă ca și a noastră scrieți-mi pe adresa calin@stejarmasiv.ro
Un aspect foarte important – acei 10 % – cheltuieli neprevăzute sunt extrem de importanți, a fost nevoie de disponibilitate financiară pe tot parcursul lucrărilor, pentru a evita blocajele.
Toți participanții la construcția pentru casa eficientă energetic în care va locui familia mea din această toamnă și-au achitat sarcinile în timp mai scurt decât cel prognozat și mai ales la timp, fără întârzieri.
Voi reveni în timp cu detalii din execuție, deocamdată încerc să nu omit nimic, pentru a merge mai departe la fel de cursiv.
Să fiți veseli și încrezători oameni buni, în oamenii buni de lângă voi!
6 comentarii Adaugă comentariu
Sincere felicitari!!!
Multumesc!
Felicitări!
Spor și succes în continuare!
V-am mai scris în două rânduri despre construcția casei mele, din lemn, parterul din stejar, pe fundație de Piloni metalici de fundație. 21 iunie 2022 – primul pilon…..21 iunie 2023, am dormit în două camere la parter. Am lucrat doar eu și un văr, cu excepția învelitoarei acoperișului.
Dimensiuni: 10,5×12,5 m / 6m înălțime.
PS.
Nu uitați de împământare și paratrăsnet!
Numai bine!
Salutare si multumesc de gandul bun.
Avem impamantare, …. paratrasnet nu pun ca e cladire mai mica intre cladiri inalte.
Eu sper sa facem Craciunul in casa noua … vedem cum merge.
Îmi faceți și mie una la fel?
Sigur