Casele mediteraneene care m-au impresionat în Italia

A fost pentru a doua oară când am fost în Italia, prima dată era acum 14 ani și diferența de percepție și circumstanțe s-a simțit foarte tare. În Germania mă simt ca acasă, dar Italia e altceva. Acum am fost la Bibione, vacanță cu copii, dar deja mă roade ideea unui city-break în Roma. Am vizitat doar Padova și mănăstirea lui Antoniu de Padova, unul dintre cei mai importanți sfinți pentru italieni.

Am stat două săptămâni de vis, de relaxare și liniște. Am mai descris eu liniștea și înainte, ceea ce înțeleg eu prin liniște. De data aceasta n-a fost de aceea fără zgomot, că făceau cei doi pitici scandal una-ntruna, a fost o liniște de detașare, de lipsă de griji, deconectare, 3 mese pe zi, seară de seară masă pe verandă …. și de fapt aici vreau să ajung …  la verandă.

Au peninsularii ăștia un stil de-ași face casele ( cel puțin cele de pe zona litoralului ) în care pun accent pe spațiul dinafara casei mai mult decât la interior. Înăuntru e simplu, chicinetă utilată, baia la minim minimorum, camerele cât să cuprindă patul și vreo 70-80 de cm de-a roata și gata interiorul.

Afară, în schimb e altă treaba, toate au o verandă la nivelul solului, pentru ca la elevația de 25 de cm pe care o au casele, e diferență doar de-o treaptă până ”cobori” din casă. Am avut barbeque, masa cu scaune de plastic si lumină și cred că mai mult de 50 % din timpul petrecut ”acasă” era pe verandă. 45 % la somn și 5 % la gătit. Aș fi preferat o masă din lemn masiv, ori în casă ori afară, că nu de alta dar cumpără italienii mobilă de lemn masiv din România până la loc comanda. Poate că nu e pentru turiști de calibrul nostru, sau poate sunt doar pentru casele lor private. Gradinile sunt absolut superbe, am văzut flori și plante care la noi trebuie îngrijite ca-n laborator, iar ei cresc în loc de buruieni. Cel mai mult am apreciat peluzele din fața caselor, mai ales cele în panta, unde se vedea că cineva priceput în peisagistică a lucrat îndelung. Măslini, leandri, ficuși, pomi cu rodii, lămâi și smochini, hibiscuși uriași , aproape dat frâu liber imaginației. Pentru mine, gardul viu din dafin a fost cel ce m-a lăsat fără cuvinte și am cules câteva frunze proaspete și am gătit cu ele. A fost delicios, fără rezerve.

Imaginile le-am cules ca fotograf amator ce sunt, din mers, din mașină de multe ori și tot regret că nu am prin în cadre tot ce mi-a plăcut.

S-aveți parte de liniștea voastră, așa cum vi-o doriți.