Lectura are avantajul de a te purta în zone nebănuite, iar curiozitatea de a afla doi termeni necunoscuți, Landlubber și Period Property, m-a dus departe cu imagini și informații noi..
Landlubber este un om de uscat, cei care au marea sau oceanul aproape folosesc astfel de termeni, nouă ne sunt nefamiliari. Aici toată lumea merge la mare în concediu, doar un constănțean poate avea o perspectivă diferită în România. N-am ajuns așadar ca nație să avem în vocabularul uzual termeni referitori la mare și navigație.
Landlubber-ul are anumite preferințe, spun britanicii, cei care au apa sărată la distanță de doar câteva ore de mers în orice direcție. Cred că e vitală lipsa elementelor cu trimitere la navigație. Se poate considera chiar și o clădire ca fiind construită pentru un iubitor de pământ, un locuitor de pe uscat, nefamiliarizat cu marea. Cred că termenul este puțin peiorativ, însă e haios, nefiind direct vizat. Bănuiesc că locuind la 600 de km de mare sunt un landlubber automat.
Period Property este un termen strict britanic, însă necunoscut chiar și lor, dacă n-au pus mâna pe o carte să cetească. Clădirile construite cel puțin înaintea celui de-al doilea război modial sunt Period Property adică aparțin unei alte epoci a construcțiilor. Atunci se presupune că cei care construiau aveau bani, forță de muncă și materiale mai ușor la îndemână pentru a nu face economie. 37% din clădirile britanice sunt Period Property, aparținând celor 4 perioade distincte:
• Stuart (1603 – 1714)
• Georgian (1714 – 1837)
• Victorian (1837 – 1901)
• Edwardian (1901 – 1914)
Invariabil, indiferent de stilul arhitectonic, clădirile încadrate ca Period Property diferă față de clădirile moderne ca spațiu. Camerele sunt mai înalte, pereții mai groși, clădirile mai frumoase, ceea a dus la o prețuire suplimentară pe piața imobiliară. Prețul lor aproape a ajuns la de 5x valoarea de dinainte de 1919.
În zona Cornwall, sud-vestul insulei britanice am găsit Merchants Manor Hotel – cum ar veni Conacul Negustorilor, un hotel amenajat așadar într-o Period Property, cu toate dotările moderne pe dinăuntru, dar cu aspectul clasic neștirbit pe dinafară. Imaginile interioare m-au făcut să oftez, gândindu-mă la toate conacele sau casele grofilor din Transilvania lăsate în paragină. Urmașii, statul, autoritățile locale, indiferent cine, ar fi trebuit să le valorifice ca moștenire istorică și ca potențial turistic de excepție.
M-a surprins cât lemn recuperat, sau cu aspect vechi, finisat foarte atent au folosit la amenajările interioare cei de la Merchants Manor Hotel. Nota 9 obținută pe Booking la capitolul Business Travel este dovada unor alegeri inspirate și a succesului de care se bucură locația. Poate că pentru un landlubber prezența lemnului și lipsa aluziei la simboluri maritime este dătătoare de confort. Oricum, nu cred că cineva poate privi la aceste imagini indiferent, iar eu nu pot evita asocierea cu ceea ce noi ar fi trebuit să facem ca nație, la fel, pentru a ne păstra identitatea.
Vizitați site-ul oficial Merchants Manor, au un film de prezentare foarte simpatic.
Or fi fiind ei englezii păstrătorii unei istorii cu care se mândresc, dar nu încetează să-și reafirme identitatea națională. Peste tot apare că este totul local, inclusiv ingredientele din bucătărie. Vom asista la o explozie a preferințelor pentru produse locale, de ce să nu ne trezim și noi și alături de bucatele cu care ne mândrim să conferim titlul de Period Property caselor din lemn din Maramureș, de exemplu? Că ”Period” avem și noi, am avut parte de puțină regalitate, cu Bran și Peleș mai scoatem un pic pieptul în afară, drept e?
Dă-i Doamne românului mintea de pe urmă!