Stând la relaxare într-o saună la un centru de wellness din Ungaria, respirând greu din cauza căldurii, mi-a atras atenția clepsidra de pe perete. Ca să nu mă mai gândesc că e prea cald, am început să mă uit la cum se scurge nisipul prin cele două incinte din sticlă și pentru că mintea mea a început de o vreme să gândescă inginerește, seara m-am pus să caut informații despre invenția ei.

Pentru trecerea ușoară a timpului: Topul celor 20 de amenajari interioare cu produse fabricate de noi

Clepsidra se numea mai demult și nisiparniță, și ca orice obiect străvechi, nu avem date certe despre apariția sa. Se pare că la bază, a fost un instrument de măsurare a timpului cu apă, nu cu nisip. Cea mai veche clepsidră a fost găsită în 1904 în Egipt și s-a estimat că data din jurul anului 1400 î.Hr. Era un vas de alabastru, de forma unui bol conic cu un mic orificiu la bază, prin care se scurgea apa. Acest tip de clepsidră indică timpul cu o eroare de 5 sau 10 minute. Clepsidrele cu apă au devenit în Europa populare pe navele maritime, jurnalele de bord de prin anii 1300 au mențiuni despre folosirea acestui ‘ceas’. În timp, s-a preferat înlocuirea apei cu nisipul pentru că mișcările apei nu afectau nisipul din clepsidră, cum afectau apa, devenind mult mai de încredere privind măsurarea timpului.

Pe uscat, clepidrele erau folosite ca să măsoare timpul de gătit, timpul de lucru sau slujba de la biserică. Știați că în loc de nisip se folosea și pudra de ouă sau pudra de marmură?

După cum bine intuiți, apariția ceasurilor a dus la detronarea ei. Europa anilor 1500 a început să prefere ceasurile care deveneau din ce în ce mai populare. Azi o folosim poate ca obiect de meditație privind trecerea timpului, dar și faptul că lucurile sunt schimbătoare. E suficient o singură întoarcere pentru ca nisipul să ia o altă direcție!

Să vă fie cu inspirație!