Cum sa curbez lemnul – soluții simple pentru ateliere mici

cum sa curbez lemnul?

Dacă vreodată v-a răsărit în minte întrebarea ” Cum sa curbez lemnul ?” majoritatea cred că ați aruncat ideea într-un ungher al năstrușniciilor și ați abandonat-o. Cunosc un singur atelier care curbează lemnul și care poate oferi servicii pentru această fază de prelucrare a lemnului. Este un meșter care a lucrat la Pâncota la fabrica de scaune, care a dus cu el știința și experiența și a repus-o în funcțiune într-un atelier destul de productiv.

Ce faci dacă ești un tâmplar mic, la început de drum, cu puține resurse și idei mai multe decât poate bugetul să suporte?

Cum sa curbez lemnul ? – Nu este sfârșitul poveștii ci începutul visului. Căci doar visând poți foarte ușor ajunge atât de sus pe cât ești pregătit să faci față!

Prima dată privește această imagine :

cum sa curbez lemnul?

Apoi, urmărește instrucțiunile și află că soluția este simplă și arată cam așa:

cum sa curbez lemnul?

Ceea ce poți face schimbând maleabilitatea lemnului și crescându-i elasticitatea este cel mai simplu ilustrat în filmul de mai jos. Conține toate ingredientele necesare pentru a entuziasma orice tâmplar începător sau priceput să iasă din cochilia lui și să completeze întrebarea Cum sa curbez lemnul ? cu propoziția – Știu ce aș putea face dacă am aflat cum sa curbez lemnul!

Aburirea este procedeul folosit de Thonet pentru a fabrica piese de fag curbate și a dus la un proces ce a zguduit industria mobilei în timpul Revoluției Industriale din secolul XIX. Doar înmuierea lemnului scufundându-l sub apă este suficientă pentru a-i crește maleabilitatea, însă durează mai mult timp până când lemnul poate fi prelucrat. Căldura ajută întreg procesul, iar presiunea incintei scurtează și mai mult timpul pregătirii pentru lemn. Sau vacuumul … pentru cunoscători.

cum sa curbez lemnul?
incintă artizanală de aburit lemn

Am început căutând online generator de aburi și rezultatele nu au fost cele dorite. Am găsit generatoare de abur pentru stații de călcat, pentru sterilizare sticle de vin în cramă, ori soluții cât un camion pe mii de EURO. Ceea ce vroiam eu este mai simplu, ceva care să fierbă apă și să pufăie aburi pe o țeavă, într-o cutie. Prima imagine este cea mai edificatoare. Un ceainic electric + o cutie din placaj stratificat poate face treaba foarte simplu.

cum sa curbez lemnul?
cutie de aburit din placaj stratificat

Pentru a produce elemente de lemn curbate nu este neapărat nevoie de aburire, se poate lucra cu mai multe fâșii de lemn cu grosimi reduse, dacă curburile sunt largi și line. Indiferent de fibră, elasticitatea lemnului este naturală, iar cu cât lemnul este debitat în fâșii cât mai înguste, cu atât e mai simplu de curbat. Adi Cramăr de la Qual Construction Bois ne-a arătat mai demult o balustradă construită în acest fel.

Dacă în schimb vorbim de elemente cu grosimi de câțiva centimetri întrebarea Cum sa curbez lemnul ? are o întrebare ce o precede și anume Cum sa inmoi lemnul? Aburul aplicat într-o incintă închisă, fără presiune, poate duce la o maleabilitate ridicată dacă aburirea durează cca o oră, cel mult o oră și jumătate. Cu condiția ridicării presiunii în incintă, timpul poate fi scăzut mult. Cu cât lemnul este de esență mai dură cu atât timpul de aburire este mai îndelungat.

Soluție simplă pentru ateliere mici:

  • țeavă PVC cu diametru mare – 20-25 cm cu capace
  • generator de aburi improvizat – Kuktă cu racord pe supapa sau ceainic electric
  • neapărat incinta de PVC trebuie să aibă o aerisire, pentru a preveni creșterea presiunii și pentru circulația aburului.
  • șabloane de mulaj gata pregătite înainte de începerea aburirii
  • recomandăm ca procesul să aibă loc în exterior, pentru a evita dezastrele
  • elementele curbate și fixate pe șabloane trebuie uscate, și scăzută umiditatea relativă a lemnului până în zona de 10 %, ceea ce va duce la păstrarea formei
  • abia după uscarea lemnului se va putea desface piesa de lemn de pe șablon.

Cum sa curbez lemnul poate deveni un motto, o provocare, pentru că este relativ simplu să produci minuni înainte de a deveni tâmplar, folosind tehnica și proprietățile naturale ale lemnului.

Un tabel despre maleabilitatea lemnului este cel de mai jos:

elasticitatea lemnului
bassshed.net – Wood Stiffness chart

Fagul este un lemn cu o elasticitate ( stiffness ) aparte, mult crescută față de următoarele specii din clasament. Poate nedrept este considerat un lemn inferior stejarului. Clasarea pe o scară inferioară este datorată aspectului fibrei și a ocurenței mari a inimii roșii la fag. Duritatea lemnului este relativ mare, similară cu stejarul, însă rezistența sa se diminuează foarte mult în prezența factorilor de umezeală sau diferențe de căldură, nefiind bun pentru produse în aer liber.

Dacă sunteți cu adevărat interesați de un tabel complex cu multe specii de lemn vă recomand – WoodworkWeb

Vă mai aduceți aminte de Mike Jarvi –Cum se fabrică mobila din elemente de lemn curbate?

Un constructor de bărci și iahturi din lemn – Louis Sauzedde – ne demonstrează că aburirea se poate face fără a folosi un cuptor sau o incinta de mari dimensiuni.

În acest moment, pornind de la întrebarea ” Cum sa curbez lemnul ? ” mi-aș pune problema achiziției unui banzic vertical model Hobby și aș imagina o incintă de aburire simplă. De aici înainte doar cerul este limita pentru imaginație!

Vine vremea muncilor la adăpost, timp de gândire și de încercări. Dacă vrei să muncești, fugi în atelier, dacă nu, mai citește și – Structuri din elemente curbate pentru case din lemn

Te bate gândul să încerci?

elasticitatea lemnului
5 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    F.intersant si documentat! Multumesc pentru documentare!

  2. Da, da, da ! Vreau sa incerc si sa …reusesc ! Constuiesc un adapost pentru Logan, din lemn, iar la partea superioara pun policarbonat pe o structura de rasinoase, curbate atat pentru rezistenta, cat si pentru apa meteorica si estetica. Daca imi reuseste, va comunic cum am realizat ! Multumesc pentru tot !

  3. #3 Comentariu nou

    Salut,
    Ce ziceti de solutia asta de curbare cu patura electrica?
    https://ro.pinterest.com/pin/625507835780733180/
    Ce esenta de lemn o fi?
    Multumesc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.