De prin fabrică, imagini cu mobila din lemn masiv, neprelucrate

Sentimentul pe care zilnic îl trăiesc cei de la finisaj, înainte de a ambala fiecare piesă de mobila pe care au terminat-o, acela de a te gândi că pe acestă masă se vor așeza tacâmuri, veselă, feluri de mâncare, va fi adunată o familie în jurul mesei și se vor ciocni pahare cu vin, s-a estompat prin rutina zilnică. Eu, când intru la secția de finisaj, încă mă gândesc la asta, căci e drept, nici nu stau toată ziua acolo.

E un sentiment interesant, fiecare client tratează individual obiectul pe care îl achiziționează și are o relație personală. Mobila, mai ales cea din lemn masiv, o investiție de valoare până la urmă, nu este o achiziție cotidiană ca și cumpăratul de pâine sau banală ca și o altă cafea. E important ca cel ce fabrică ceva să transmita produsului o parte din suflet, iar dacă obiectul este unul singular ca utilizare sau destinație, chiar dacă se fabrică în masă, la nivel de milioane de bucăți, să conștientizeze că este apreciat ca unicat de cel ce-l deține la final.

Atenția acordată detaliului se va concentra asupra unui singur obiect chiar dacă masa lui va sosi într-un camion alături de alte 100 de mese. Imperfecțiunile pot însemna un capăt de țară, iar un defect, o tragedie. Din punctul de vedere al fabricantului, cu angajați români, e dificil de a păstra în conștientul angajaților importanța singulară a unui obiect, dar conceptul este foarte necesar. Nu am pretenția că avem, la nivel național o conșticiozitate imprimată în spiritul poporului, ca evreul neamț ce zidea zidurile camerelor de gazare de  la Auschwitz și la remarca unui alt ”coleg” de suferință care privea dezgustat la munca de calitate depusă de acesta pentru ca zidul să fie perfect, îi raspunde că indiferent de context, va face un lucru la fel de bine, chiar dacă asta va ajuta la propria moarte. Suntem mai balcanici, nu preluăm și nici nu ne identificăm ca aparținând unității la care suntem angajați, nici nu visăm ca la pensie să fim asociați cu meseria pe care am prestat-o zeci de ani. Dar, poate că o mică umbră a acestor idei n-ar strica să fie preluate. La aniversarea a 20 de ani de funcționare continuă am văzut oameni care au declarat că lucrează aici dintotdeauna, din timpul practicii facute în liceu, oameni care chiar speră și cred că vor ieși la pensie de la același ”privat” la care s-au angajat pentru prima dată. Recunoașteți, e cam rar astăzi să mai întâlnești astfel de cazuri.  Avem ca urmare niște angajați optimiști, veseli de cele mai multe ori, conștiincioși fără a pretinde perfecțiunea, oameni faini, pe care te poți baza că nu te lasă baltă când e greu.

Imaginile de mai jos nu ai o ordine anume, nu au o tematică, nu intenționează să explice altceva decât că pentru a produce mobilă de calitate e nevoie de muncă multă, de oameni și n-ar trebui să creadă cineva că tâmplăria e fără rumeguș, praf sau firispor, fără efort fizic real. Demnitatea și valoarea fiecărui om rezidă dincolo de haine sau frumusețe. Trebuie să îți placă ceea ce faci, iar motivația nu ține doar de salar. Poate o parte s-ar explica din faptul că ești bun la ceea ce faci, că te pricepi și ești mulțumit că știi că o faci bine.

Plus că avem oameni haioși, care caută să zâmbească, care știu să glumească și să mențină o stare de bună dispoziție, chiar dacă ridică 50 de kg.

Cu drag, de meștereală.