După 40 de ani de Nicu Alifantis

Primul gând ce-mi vine în minte când rostesc numele maestrului Nicu Alifantis este că lui îi aparține primul album pe CD pe care l-am avut vreodată în varianta originală, primit cadou de ziua mea, la 20 de ani. În 1995 intram la facultate, la Poli Timișoara, ascultam chitări zdrăngănite de studenți cu înfățișare desprinsă din filmul Desperado, cumpăram bilet de tren cu 2500 de lei și un pachet de țigări cu 195 de lei. Plăteam căminul cu 30.000 de lei pe lună și 100.000 de lei îmi ajungeau toată luna, chiar dacă prețurile se schimbau atunci cu viteza fulgerului, cu 50 % de la o lună la alta.

Încă pe cămine erau inscripțiile comuniste și găurile de la gloanțele revoluției, toată suflarea studențească era revoluționară și se făceau greve pentru te miri ce din 2 în 2 luni. Am asistat la concerte din Piața Operei cu Vali Sterian și deosebeam greu Phoenix de Pasarea Colibri. Mi-a fost mai ușor după ce am stat la masă cu Florian Pitiș cu gura cască, spunându-i unui coleg că la ăsta îi seamănă vocea cu ăla de la Teleenciclopedia.

Am prins vremea calculatoarelor cu buton TURBO și winamp 1.0 cu 8 melodii trase de pe casetofon prin cablu audio. Atunci, atunci am primit CD-ul lui Alifantis, cu Nichita și m-am luminat dintr-o dată pentru că semăna cu cartea unuia, tot Nichita și pe deasupra și Stănescu, pe care mama o avea acasă, o carte cu poezii și cu imagini xeroxate după pagini cu scris de mână. Poeziile mi s-au părut grele, erau prea încâlcite, neinteligibile. Au fost așa până în ziua când le-am auzit cântate de Nicu Alifantis, și dintr-o dată au părut de înțeles, ușoare, melodioase. Sunau cunoscute, de undeva din cotloane vechi ale memoriei, dar sunau altfel. Apoi l-am auzit pe Nichita în catrenul despre țîpuritura de Maramureș, și uite așa, dintr-o dată, m-am ridicat maramureșean mai înalt ca toți bănățenii, cu mândria cât căminul 2MV în care am stat. Da? Deci se spune clar, că e frumos că e așa, că începe cu un chiot și se termină cu o beșteleală. Păi, mi-e drag omul ăsta, pentru că lui îi place de locul unde se află urmașii dacilor liberi.

CD-ul lui Alifantis avea de două ori mai multe melodii decât încăpeau pe HDD-ul meu de 1GB, un CD era incomparabil mai valoros, plus că se auzea perfect pe stația de Electronica A 350 legate de boxele Meloman de 80 de W pe sinus. Nicule, maestre, dacă citești, uite așa te ascultam, la repeat, prin ’96 și ’97 în căminele de la Poli, din Timișoara. Și am continuat să te ascult, și-l învăț și pe juniorul de 5 ani melodiile tale. Pe drumul de dimineață, către grădiniță, pe un stick albastru de 2 GB, pe un Pioneer legat de boxe BOSE.

Poate că nu e prea sentimentală descrierea unui inginer la modul cum percepe sentimentele, dar te asigur că aș fi terminat facultatea ca șef de promoție dacă examenele s-ar fi dat din textele pieselor tale. Nicu Alifantis aniversează 40 de ani de muzică, printr-o serie de concerte ce-l vor aduce aproape de toți cei ce-l iubesc, printre care mă număr și eu. La Baia Mare concertul va avea loc în 21 Martie, la Teatrul Municipal. Sala-i mică, oameni mulți, maestre, aici va fi plină sala cu siguranță. Dacă prind două bilete de la BI e fantastic, dacă nu promit să cumpăr. Lista concertelor este aici.

Concertele promovează noul album, Mozaic, pe care artistul îl descrie așa :

”A fost o poveste de dragoste, spusă în diferite feluri, graiuri, aidoma unui mozaic.

Un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră. 14 cântece dedicate femeii, dragostei şi prieteniei, fiecare cu istoria sa.

Nicu Alifantis”

Să ne auzim iar și la 50 și la 60 de ani de carieră.