Vă scriu azi despre garduri traditionale inspirată de un comentariu adăugat de către un cititor de-al nostru la articolul despre garduri din lemn. Scria dânsul, și pe bună dreptate, că s-ar fi așteptat să citească despre garduri traditionale din nuiele împletite sau piatră, să le arătăm pe cele frumoase din zona Maramureșului sau a Bucovinei.
De citit – Ghid de arhitectura OAR pentru zonele rurale ale României – Maramures
Nefiind istorici, doar pasionați care învață din mers, împreună cu dumneavoastră, cu singuranță că uneori greșim. M-am tot gândit de atunci la asta și mi-am dat seama că parte din vină o poartă lumea în care trăim. Gardurile din nuiele împletite se vâd din ce în ce mai rar prin sate, ajungând un exponat în muzeele satului românesc.
Povesteam eu și despre Maramureșul nostru și am găsit o imagine dezolantă, dar elocventă. Priviți alăturarea de stiluri!
Începem să ne obișnuim cu stilurile acestea noi, încât credem că așa au fost sau așa ar trebui să fie. Exemple de bune practici există, citeam despre satul Rimetea din județul Alba unde, de mulți ani, autoritățile au stabilit după ce planuri se poate construi si ce modificări sunt permise caselor vechi, reușind astfel să-și păstreze arhitectura tradițională.
Am mai găsit povestea satului Darja din județul Cluj care păstrează încă gardurile din piatră tradiționale și unde un conac vechi de 100 de ani a fost salvat de la distrugere fiind cumpărat de un cuplu franco-roman în 2009. Cât timp a fost în posesia statului român, conacul Miklosy a fost succesiv : primărie, grădiniță, scoală primară, poștă, centru al CAP, bar sătesc. Trist, nu?
Am deviat puțin de la subiect pentru că mă apucă supărarea când mă gândesc la patrimoniul nostru cultural care se pierde. Și mă bucură faptul că avem cititori care ne trag de mânecă. Vă las cu Toader Bîrsan, meșterul de porți maramureșene, să ne fie de aducere aminte!