Istoria unei familii fericite gravată în lemn – Castelul Bran

Când mă gândesc la castelul Bran îmi vine în minte o frază: I want to see everything. Several times. (Vreau sa vad tot. De mai multe ori).

Cam asta a fost deviza mea din prima clipa in care mi-am dat seama ca la hotarul țării mele incepe o alta tara, o alta cultura, oameni noi care traiesc si respira un alt aer fata de cel romanesc. Mereu mi-am dorit sa vad ce mananca, ce hobby-uri au, ce obiective culturale trebuie obligatoriu vazute de ochii oricarui strain curios ce le trece pragul hotarului. Mai mult decat atat, am vrut sa stiu cum arata bucataria lor, daca au insula sau doar un blat de marmura, am vrut sa stiu daca prefera baia cu cada sau cu dus, daca apreciaza frumusetea unui parchet autentic, daca si-au construit multe case noi sau, asemenea traditiei noastre, au ajuns sa locuiasca in casele parintesti.

Manata de toata aceasta curiozitate, am plecat sa explorez lumea cu fiecare ocazie posibil. Apoi, intr-o zi, un prieten pe la 50 de ani mi-a spus “Stii ca eu nu am iesit niciodata din tara asta?”. M-a socat si m-a indignat. Adica…niciodata nu a vazut nisipul bulgarilor, nu a gustat mancarea prietenilor nostri unguri sau nu s-a minunat de frumoasa Italie, cu ale sale pizza, scoici si ape minunate? Nu, el nu a facut asta si explicatie este simpla: nu plec sa vad ce au altii pana nu vad TOT ce avem noi. Uau!

Desi inca plec din tara cu fiecare ocazie, recunosc ca s-a nascut in mine si curiozitatea pentru ce avem noi. Mi-am propus sa vad Dunarea (am 23 de ani si nu am ajuns niciodata in Delta Dunarii. Ce trist!), sa ne strabat muntii, sa descopar lacurile si castelele noastre. Am inceput cu castelul Bran.

Situat intr-o zona de vis a Ardealului, inconjurat de localitati frumoase si nenumarate atractii turistice, Branul ni se prezinta maret si splendid, cu portile deschise si cu o poveste de spus. Fiecare camera este un testimonial al iubirii reginei Maria pentru Romania, pentru frumosul autentic si pentru lemnul atat de cald si potrivit intr-o astfel de cladire-monument.

Fiecare bancuta batucita de timp, fiecare lada de zestre, toate scrinurile si scarile care scartaie sub talpile miilor de turisti care ii trec pragul spun nu o poveste, ci sute de povesti. Unele sunt despre familie, iubire si maternitate. Altele sunt despre eleganta acelor vremuri de mult apuse, despre importanta studiului individual si a cultivarii unui intelect respectabil. Birourile de lemn au imprimate, pe langa decoruri, urmele coatelor familiei regale. Dulapurile iti povestesc cum gazduiau nu doar haine si asternuturi, ci si nepoti ghidusi si pusi pe sotii. Usile si obloanele sunt martuia unei familii in cadrul careia au domnit linistea, iubirea si respectul, valorile traditionale si o bunastare nu numai materiala, ci si sufleteasca.

Desi nu poti sa pui mana pe biroul din camera reginei sau sa te asezi pe patul ei, vei intalni de-a lungul traseului tau prin castel o multime de obiecte a caror suprafata te indeamna sa le mangai, ca sa iti poata spune si tie, draga trecatorule, sutele de povesti nespuse. Inchide ochii, simte striatiile lemnului si lasa-te purtat intr-o istorie frumoasa, cum nu vei gasi niciodata in manuale, in povestile spuse de ghizi sau de internetul atotstiutor.

Surse foto: arhiva personala

Despre Bran am mai scris – Casa de ceai a Reginei Maria de la Castelul Bran iar castelul din povestea unui copil poate fi mai mic și construit chiar de el, află de aici cum – Set de lemn pentru construit castel de jucarie