Acest post are o singura imagine a unui obiect care imi apartine. Desi trecut cu vederea in general, e un reper la care gasesc cuvantul ACASA cit se poate de clar. Ma asteapta si e primul pe care-l vad de cite ori intru pe usa.
Incep sa asociez tot mai mult arta fotografica cu scrisul pe blog, si ma intristeaza calitatea pe care o da un Nokia E52. Nu-s fotograf, dar vazuta prin ochii mei piesa aceasta, salvata de la o vecina din balcon acum 20 de ani, pe vremea cind nu constientizam prea bine ce reprezinta m-a insotit in periplul vietii si cred ca are mari sanse sa transceada generatia careia ii apartin. E o baba, imbracata traditional maramuresean, ce se roaga la o troita. Am avut momente in care doar privind-o a reusit sa ma abata de la ganduri negre si sa imi redea speranta. Am o pasiune nebuna de a o curata, dar refuz sa o restaurez chiar daca anii s-au adincit intr-o crapatura din baza.
Cu drag, de moda veche.
