Discuția asupra culorilor este un subiect greu de finalizat și de căzut la acord comun, mai ales dacă se face exclusiv prin intermediul tastelor și a monitorului. În viața reală, acolo unde atingem cu mâna și vedem cu ochii direct, neprelucrat în biți, asupra unei informații vizuale se întâmplă frecvent să nu cădem de acord cu propria consoartă în alegerea culorilor pe care trebuie să o facem împreună.
Procesul de evaluare a culorii sta sub următoarele aspecte și împrejurări:
Bărbații văd 7 culori, dar ele, doamnele, disting clar peste 32 de milioane. Noi avem nume clare pentru culori, doamnele văd nuanțe, variante, interferențe și inserții. Lemnul nu e tablă, nu e plastic, nici perete și în toate aceste cazuri e greu să te pui pe numitor comun cu o femeie.
În schimb acolo unde nu este o singură culoare, acolo unde percepția finală este dată de combinația individuală a culorilor existente pe fiecare fibră lemnoasă, fibre care la rândul lor au tonuri diferite, la care se mai adaugă și suma alăturărilor de elemente care compun un blat de masă, în care intră piese care nu provin de la același copac și care ele la rândul lor sunt nițel diferite. Lemnul nu absoarbe egal baițul de finisaj, apoi mai trebuie să luăm în calcul și factorul uman, cel care aplică finisajul, în cele 2-3-4-5-6-7 straturi.
Pentru factorii care contribuie la compunerea unei culori urmează contribuția luminii, care pentru o percepție reală a mobilei n-ar trebui să fie naturală ci artificială, dar nu știi de care are omul în casă, halogen, bec cu leduri sau neon … să nu fiu rău și să menționez lumânarea. Până aici e valabil totul, dacă ne referim la evaluarea sau aprecierea directă a obiectului UNIC de lemn. În schimb dacă vorbim de o SERIE, în care o piesă nu seamănă identic cu cealaltă, chiar dacă modelul și dimensiunile sunt la fel. E posibil ca un ochi critic, indiferent ca e de barbat sau femeie, să poata afirma la compararea a 10 mese aliniate una lângă cealaltă, din aceeași serie, că are o preferință pentru o bucată sau alta.
Pe de altă parte, dacă intrăm în domeniul online, unde pentru a aduce în atenția cuiva un produs, mai interpunem pe acest șir și un aparat de fotografiat, forma digitala a unei imagini, prelucrarea fotografiei și afișarea pe monitoare cu calitați diferite optice, atunci sigur ne batem un cui în talpă, pentru o caracteristică de scrupulozitate excesivă.
Aș prefera ca cineva care apreciază pe monitor o piesă de mobilă, să dispună de noțiuni de bază reale despre lemn, texturi și culori și să poată distinge la vizualizarea unei imagini ce și cum este aproximativ prezentat acolo. Daca cunoștințele despre lemn se referă doar la imagini din reviste sau de pe Internet, cu greu poți să explici în cuvinte ceva ce trebuie simțit. Am avut de-a face cu oameni cărăra le-am oferit câteva detalii și s-au declarat perfect edificați de aspectul obiectului final sau de alții care nici folosind un mostrar n-au ajuns la o concluzie. Afirm încă o dată convins că nu greșesc, SIMPLITATEA ESTE CEA MAI BUNĂ ALEGERE. Poate complicat este să simplifici, dar nu greșești niciodată dacă alegi să eviți despicarea firului în 4.
În acest articol am să vă prezint o suita de imagini ale mesei Britain finisata French Antik, ca și în mostratul de culori din articolul –Culorile clasice de finisaj pentru mobila din lemn masiv de stejar – prima parte. Acolo este imaginea din stamnga jos, sau la detalii, ultima din șir. Am mai prezentat piese finisate în aceasta culoare în articolele despre masa extensibila –Așa arată masa Provence expusă la Munchen– și biblioteca –Corpuri de biblioteca – model Roma– ultimele imagini. Vă asigur că toate piesele de mobilă sunt finisate cu aceleași materiale, pe același tip de lemn, prelucrate în aceeași manieră, cu aceleași scule. Cine vrea, va sesiza deosebiri, cine înțelege, va prinde ideea culorii, ca și bază, fără a pune accentul pe un colț sau o fibra anume situată într-un loc anume.
Masa Britain, fixă, cu 3 picioare, 260x100cm, h=78, este deja expediată partenerului din Olanda. Am mai prezentat astfel de mese, cu dimensiuni și mai mari, de peste 300 cm. Imaginile din acest articol sunt după părerea mea, diferite ca nuanțe, datorită luminii sau a prelucrării imaginii, dar va asigur că obiectul în sine este real, cu o culoare realmente superbă, greu de explicat 100%. Pentru mine e French, pe scurt i-aș spune un maro clasic cu reflexe ruginii/roșiatice. Poate că o femeie ar scrie 1/2 dintr-o pagină ca să o descrie. Am toată disponibilitatea de a explica, întotdeauna, dar uneori mă simt depășit.
Cu drag, de modă veche.