Salcâmul este originar din America de nord, acolo i se spune ”locust” sau ”black locust” funcție de specia sau subspecia din care face parte. Wikipedia îl laudă ca pe un copac cu proprietăți pe cât de variate pe atât de apreciate. Coaja are o anumită toxicitate, florile sunt principala sursa de bazin meliferic pentru crescătorii de albine, lemnul de sub coajă în stare brută, neprelucrată, prin ardere asigură o putere calorică peste medie, iar prelucrat … aici deja e altă poveste.

Salcâmul, exceptând asocierea cu mierea, pare un necunoscut al pădurilor, dar are o valoare incontestabilă, cu aplicare directă. Țara Lui Andrei a plantat 7500 de salcâmi într-o campanie de sensibilizare asupra problemelor de ordin ecologic. Salcâmul rezistă la frig și umezeală, fixează multe zone cu terenuri instabile, cum ar fi cele dinspre pusta maghiară din apropierea graniței maghiare a Câmpiei de Vest.
Fibra lemnului este extrem de frumoasă, cu diferențe cromatice deosebite, iar tăria masei lemnoase conferă mobilierului realizat din salcâm eleganță și o clasă superioară. Puțini știu că salcâmul este lemnul care se pretează cel mai bine la fabricarea mobilierului de exterior, având o rezistență deosebită la diferențele de umiditate și temperatură.

Am căutat și eu surse de cherestea de salcâm, fără succes încă, pentru a fabrica în combinație cu piesele de lemn masiv din stejar soluții pentru mobilier de exterior. În schimb am găsit piese frumoase, realizate de alți meșteri din lumea asta în zone unde salcâmul este apreciat mai mult, decât la noi.







Cu drag, de lemn, natural.