Obiecte de unică folosință din plastic, interzise în UE din 2021

obiecte de unică folosință

Cele mai uzuale obiecte de unică folosință care-mi vin în minte sunt paharele, tacâmuri, farfurii, paie, șervețele, hărtia igienică, pungile de cumpărături și de ambalare a produselor alimentare … Ultimele am sentimentul că alături de flacoanele din plastic pentru băuturi sunt cele mai des întâlnite, de fapt ambalajele cred că predomină masa mare a deșeurilor.

Recent, s-a decis, la nivel european, eliminarea și interzicerea părții care ține de servitul mesei, deci tacâmuri, farfurii și paie, în principal. Cum alternativa ar fi hărtia și lemnul tacâmurile presupun că vor fi din lemn, în proporție covârșitoare. Admit că nu sunt un fan al lingurii din lemn, deși plasticul mi-este cel mai puțin pe plac. Tendința de reciclabilitate și compostabilitate a deșeurilor este un trend tot mai dorit, pentru a reduce impactul asupra mediului pe care aceste obiecte de unică folosință le au. Inconștiența, nepăsarea și indolența sunt însă caracteristici umane imposibil de surmontat, astfel încât reglementările de acest fel au drept rezultat o eventuală diminuare a dezastrului, fără a duce la o responsabilizare reală. Mă tem că doar catastrofele naturale, apărute când natura se înfoaie pot determina o spaimă suficent de mare pentru a convinge umanitatea.

Un link interesant este legat de imaginea de mai jos:

graficul mediei temperaturii anuale in România - 1901-2018
graficul mediei temperaturii anuale in România – 1901-2018

Mi-a plăcut faza din Aquaman când oceanul refulează și aruncă toate deșeurile înapoi pe uscat, la comanda regelui Orm. Am căutat mult o imagine, însă se pare că nu vrea nimeni să puncteze aspectul ăsta.

Realitatea din Aquaman
Realitatea din Aquaman

Vor urma ani de luptă pentru resursele de apă și mâncare, o populație tot mai mare pe planetă cerând pentru supraviețuire astfel de resurse în primul rând. Am citit multe cărți Sf care prevăd catastrofe planetare și pierderi de vieți la scară imensă pentru ca conștiința acestei specii dominante să devină unificată și să înțeleagă că binele comun este mai important decât cel individual.

Obiecte de unică folosință se vor mai produce, consumul, economia, comerțul nu se pot opri, oamenii nu renunță nici la intenția de câștig, nici la obiceiurile proaste, instalate din comoditate și nepăsare. Nu știu ce viitor vor avea tacâmurile din placaj, oricum sunt mai rezistente decât cele din plastic. A folosi ceva pentru câteva secunde sau minute pentru mine este un concept care se aplică doar hârtiei igienice. Lemnul nu îl văd asociat cu obiecte de unică folosință, deși nu cred că putem folosi carton în acest caz.

De regulă lemnul trebuie să aibă porii închiși pentru a se potrivi acestui tip de produs. Stejarul nu e în pericol să devină cuțite și furculițe, speciile de lemn cele mai comun utilizate sunt bambusul, nuc, cireș, arțar, mesteacăn. Lingurile de lemn folosite la gătit, la frecat maioneza sau la învârtit în oală vor continua să fie utilizate ca până acum, dar nu înțeleg rațiunea folosirii tacâmurilor de unică folosință. Mai bine bețe ca și asiaticii sau mâncat cu mâna. Supele desigur că au nevoie de linguri … dar oare n-ar fi mai bine să comparam prețurile tacâmurilor metalice în locul celor din plastic sau lemn? Măcar sunt reciclabile, nu obiecte de unică folosință.

Lemnul este și va fi prezent pe masă, în bucătărie, dar în opinia mea, nu va predomina niciodată ca obiect cu durată scăzută de utilizare.

Strasnic Handcrafted – poveste spusă din interiorul atelierului sau Fund de lemn – plăcerea de a mănca sănătos

Tacâmuri din lemn – obiecte de unică folosință

obiecte de unică folosință
obiecte de unică folosință
obiecte de unică folosință
obiecte de unică folosință

Nu-s decât câteva zile de când am prins un documentar despre Guy Degrenne, omul care a recuperat metalul din al Doilea Război Mondial și a clădit un imperiu fabricând sub numele său veselă și tacâmuri din metal. Omul era dedicat 100% afacerii sale, a fost impresionat de ideea de linie de fabricație automatizată, industrială, de design și de reducerea pierderilor de material. A construit un cartier pentru angajații lui, a supervizat fiecare model produs și după ce a devenit foarte înstărit și-a dori să își îndeplinească visul de a deține o căsuță din lemn pe piloni, într-un heleșteu apărut pe terenul moștenit de la familie.

obiecte de unică folosință

Costurile sunt sensibil mai mari pentru aceste tacâmuri din lemn, cu titlul de obiecte de unică folosință, am găsit referințe pe o pagina – Catering-Premium.ro unde de la 20 la 27 de bani pe bucată, poți cumpăra la seturi de 100 de bucăți, furculițe, cuțite și linguri din bambus.

Aștept cu interes să văd unde se va ajunge, cum vor înlocui paiele și paharele din plastic.

Să ne fie bine la toți, acum și la anu’ – 5 ziceri bune de Crăciun – 2022

obiecte de unică folosință
7 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.