Ideea acestui articol a apărut după ce am văzut imaginea de mai jos cu scaunul pentru cel care spune povești copiilor. Lumea fascinantă a poveștilor atrage și astăzi ca un magnet atenția celor mici iar cel ce spune povești, adică povestitorul se bucură de apropierea cu prichindeii la un nivel foarte intim și personal.
Pe brațele scaunului care are și funcția de balansoar au loc prichindeii să fie cât mai aproape de cartea și de căldura povestitorului care izvorăște din gură, imagini și lumi noi, frumoase, nemaivăzute.Este foarte important să fie ei, cei mici, acolo, lângă sursă, de unde citește povestitorul și uneori poate are și imagini.
Povestitorul este un actor, dar sursa informațiilor pentru copii nu pare pentru ei deloc fictivă. Când povestitorul spune istorisirea, ei cred și trăiesc emoții greu de bănuit. Capacitatea de a transmite simțiri celor mici este o calitate unică, inegalabilă, ei sorb cuvintele, gestica, intonația.
Nu cunosc copii care să nu adore partea cu cititul poveștilor și cred că interacțiunea dintre adultul care spune sau citește povești cu cei mici este o scenă realmente încărcată de sentimente, trăiri și simțiri greu de explicat sau descris. Spun asta din perspectiva copilului care a adormit cu o caseta BASF ani la rând, pe care era înregistrată vocea mamei mele citind povești. La un program de 12 cu 24 de cadru medical îi era destul de greu sa fie prezentă în fiecare seară și cum norocul a făcut să avem casetofon în casă de când mă știu, soluția a fost firesc cea mai la îndemână.
Azi, sunt tată și am trecut în cealaltă tabără, a celor care citesc și spun povești și consider fantastică întreaga experiență. Beneficiez de întreaga atenție a copiilor, mi se pun întrebări dintre cele mai neașteptate și surprinzătoare și realizez că ceea ce transmit este asimilat avid, ca un burete. Am ajuns să disprețuiesc desenele animate care duc imaginația copiilor într-o degringoladă fără seamăn, cu personaje și întâmplări ce nu aduc nici pe departe cu realitatea. Cărțile copilăriei mele erau infinit mai frumoase și poate dacă vă amintiți de îndemnul lui Tudor Chirilă din scrisoarea pentru adolescenți în care spunea că dintre coperțile cărților marilor autori se va descoperi adevărul și se va înțelege moralitatea, atunci veți înțelege de ce susțin literatura scrisă atât de mult.
La o căutare pe internet pentru scaune de povestitori am ajuns să văd că încă ideea nu a murit, că mai sunt oameni care prețuiesc aceste valori, povestitori care mai spun povești și copii care se bucură de ele.
Povestitorul
Eu, personal nu am cunoștință de locuri amenajate pentru a spune copiilor povești, poate Mall-urile ar trebui să ia în considerare această sugestie, e singurul loc în afară de școală unde știu că se mai adună copii.
Sau în tabere … ce ziceți?
One thought on “Povestitorul de povești si scaunul de lemn”
wow! chiar ca a ar fi o idee fascinanta pentru gradinite (sau tabere, la fel de bine)! in alte locuri imi este greu sa vad adunari pentru povesti. in mall-uri de exemplu, este un zgomot de fond puternic, ori pentru asa ceva ar trebui o camera separata de acest zgomot, poate chiar si de arome… eventual si cu un loc de joaca alaturea, pentru cei care vor sa puna in practica povestile :D, dar, din nou, nu am vazut mall care sa aiba loc de joaca separat de restul… toate le au fix in mijlocul aleilor sau na…
dar dintre toate piesele de mobilier pe care mi-a fost dat sa le vad, scaunul de povestitor mi se pare ceva cu totul inedit! si cel mai potrivit loc mi se pare in mijlocul naturii, precum in ultima poza.