Adica Vintage pe naiba, asta e rasnita de piper adevarata. Asa mi-o aminteam de când pot accesa in memorie cele mai vechi si prafuite locatii unde țin amintiri. Am cumparat-o dimineata cu 15 lei din targul de vechituri. Mi-aș face o colecție de astfel de obiecte. Sunt pe cât de funcționale, pe atât de frumoase. Nu e de ținut în vitrină, ci de folosit.

Deci, avem un produs tot din lemn, neamtul din Orasul Muhle nu s-a zgarcit si cu atentie la detaliu, a construit-o solid, din scandurica de lemn de 8 mm (am masurat-o), 6 fete, masiv, nu furnir. Inclusiv sertarasul are lamele metalice de compresie ca sa stea fix si sa nu cada tocmai când e plină cu piperul macinat ” a’ preferance”. Nu de alta dar face rău la nasul gospodinei si stranuta în loc sa găteasca.

O minunatie, mai am una, din tabla, dar asta e mult mai bine pastrata. Prietenul meu Cipri si-a luat o altă rasnita de piper, tot acum, cu ștanta pe capacul de jos si anul fabricatiei 1978. Deocamdata starea ei nu permite utilizarea pentru ca e neaparata nevoie de o curatare temeinica. Lemnul mai putin, metalul din plin.

Mare bucurie, că am gasit-o. Cred ca in Germania românasii nostrii golesc câte-o bucatarie întreaga, cu preș, cruce de pe perete si linguri. Fabulos ce poti sa gasesti in Ócskapiac.

rasnita de piper

Cred din tot sufletul că s-au inventat lucruri bune si funcționale acum 100 de ani, ca și această rasnita de piper, care nu trebuie schimbate doar ca moft. Tehnologia ar trebui să crească pe zone unde e nevoie de inovație, nu pe cele consumerisme, să înlocuiești solnița tot la 2 ani. Nu face altceva, tot aceeași operațiune. Știu că altfel ar sta fabricile degeaba, dar nu e o soluție să produci întruna deșeuri, aruncând ceva funcțional, ca să cheltui banii pe ceva nou.

Update 2020 – folosesc rasnita de piper de 8 ani, este impecabilă ca rezultat si aromă. Nu se compară piperul boabe proaspăt râșnit cu cel praf din comert.

Cu drag, de moda veche.