Deși anumite părți din razboiul de tesut au fost descoperite în majoritatea aşezărilor geto-dacice, potrivit cercetărilor arheologice, generația noastră se va putea ”lăuda” cu faptul că tot ce a fost vechi și a implicat trudă, interes și măiestrie în făurire, a fost dat cu inconștiență la o parte. Am o ușoară stare de nervozitate pentru că, documentându-mă pentru acest articol, nu am găsit niciun clip sau înregistrare mai de Doamne ajută, cu o prezentarea a unui război de țesut. Cum se face, din ce se face, cum se lucrează. Nimic. Nu s-a gândit nimeni să facă o prezentare cap-coadă, nici măcar la noi în Maramureș, unde încă mai găsești meșteri și unde autoritățile se laudă că promovează de zor bogăția din zonă.
Meșteșugurile vechi ar trebui documentate. Razboiul de tesut, curând piesă de muzeu, ar trebui să ne fie mai accesibil ca informație. Știu că mai demult, meșteșugurile se învățau acasă, din tată în fiu, de la mamă la fiică. Mai știu că razboiul de tesut trebuie făcut din lemn tare, cum ar fi fagul, ca să nu alunece pe podea. Fiecare piesă din componența sa are și rol decorativ. Lemnul din care se face războiul este tăiat iarna și lăsat să se usuce un an, înainte de a fi transformat în bijuteria care țese. Am găsit aici o descriere frumoasă a unui meșter, poate voi găsiți mai multe date decât mine.
Prin secolul V î.e.n, istoricul Herodot consemna despre traci că-și fac hainele din cânepă. Imagini de pe vase grecești de prin secolul IV î.e.n, arată traci purtând pe umeri o țesătură în dungi, toate descoperirile indicând faptul că strămoșii noștri croiau haine diferite pentru întrebuințări diferite. La început, războiul de țesut era întins vertical, în timp modificându-i-se forma la cel orizontal pe care îl știm și noi.
V-am scris pentru inspirație, că poate vă sunați părinții să-i întrebați dacă-și amintesc cum se țese. Eu știu că-l sun imediat pe tati să-l întreb ce s-a ales de războiul pe care-l avea bunica.
