Scule japoneze de mână pentru tâmplărie

Ieri seară l-am auzit pe Moise Guran menționând despre japonezi că sunt o nație care trebuie trimisă forțat în concediu. Conștinciozitatea acestei nații asiatice o diferențiază clar de toate celelalte popoare asiatice, iar rezultatele unei astfel de mentalități naționale face ca Japonia, după cel de-al doilea Război Mondial să fie una dintre cele mai prospere națiuni ale acestei planete. Orice produs rezultat din mințile savanților japonezi este apreciat, se știe foarte clar că alături de calitatea germană, cea japoneză este proverbială. Sunt nații tehnice, dedicate unei devize de viață pe care recent au folosit-o și politicienii țării noastre să ne convingă să le dăm votul. Vorbim de lucrul bine făcut. Adică despre acea fibră morală a omului care nu-l lasă să facă ceva de mântuială, ci urmărește perfecțiunea și se dedică spre a se apropia cât mai mult.

Oare cum am fi noi dacă s-ar putea transplanta conștiinciozitatea la nivel național? Ar veni la pachet cu determinarea, cu onestitatea cu prezența unei conștiințe comune și individuale. Nici nu îndrăznesc să visez, la cât de bogată și frumosă țară avem s-ar putea – Doamne ferește! – să le luăm locul americanilor ca lideri ai planetei.

În domeniul tâmplăriei, japonezii au 4 ramuri ale acestei bresle, fiecare cu specializarea sa aparte și cu respectarea reciprocă a câmpului de activitate, fără interferențe. Cei care fabrică mobila se numesc sashimono-shi, cei care fac tâmplăria de interior a caselor tateguya, miyadaiku sunt cei care ar fi asimilați meseriei de dulgheri, ocupându-se de construcții civile și temple, iar cei care ridică casele de ceai sau clădirile rezidențiale se numesc sukiya-daiku. Sursa acestor informatii este Wikipedia.

Uneltele lor sunt renumite iar tâmplăria universală a preluat denumirile unor scule de mână. Avantajul major al conceptului care a făurit lamele sculelor japoneze, tradiționale, este dat de priceperea lor în prelucrarea oțelului, săbiile lor fiind universal apreciate. Pentru că dinții de tăiere sunt poziționați să taie la tragere, față de sculele europene care taie la împingere, lamele japoneze sunt mai subțiri, și dinții evident orientați invers. Lama este flexibila iar de aici n-a fost decât un pas pentru adoptarea fierastraului japonez de mână folosit la producerea îmbinărilor lemnului, dar și la tăierea cepurilor la nivel, foarte ușor.

Ha-gane – este o daltă sau partea componentă a unei rindele de mână. Europenii folosesc denumirea de hagane pentru dalți dar cuvântul se referă mai mult la oțelul din care este fabricat, acesta având mai multe variante, în funcție de compoziția sa. Shiro-gane este oțelul alb, foarte pur, extrem de tăios, care permite ascuțiri foarte precise. Ao-gane este o variantă mai dură de oțel, cu rezistență sporită, însă mai greu de prelucrat, pe când tama-hagane este un oțel special fabricat din topirea unor granule de nisip de râu, bogate în fier, dar care de regulă este folosit pentru fabricarea săbiilor, și mai rar pentru fierăstraie sau dălți.

Iată câteva scule japoneze:

Clădirile construite cu migală au căpătat un renume foarte apreciat pentru rezistența în timp. Îmbinările de dulgherie folosite la toate lucrările lor sunt mici opere de artă, care și-au demonstrat trăinicia peste secole, iar în filmulețele de mai jos sunt doar câteva exemple. Dacă lemnul e prelucrat cu atâta finețe, nu ar trebui pe nimeni să mai mire extraordinara lor calitate de a produce electronică și mecanică la ultimul nivel.

Am mai scris despre Japonia și aici –Gasshō-zukuri Minka sunt casele de lemn țărănești din satul Shirakawa, Prefectura Gifu, Japonia sau aici –Arhitectura urbana japoneza | Centru de cercetare si Podul muzeu

Cu drag, de oameni pricepuți și harnici.