Aseară i-am povestit unui prieten despre ideea de a construi un sicriu care poate fi păstrat ca raft de cărți până e nevoie de el sub forma de cutie. A fost oripilat și m-am mirat puțin de reacția lui, având în vedere că subiectul deces plus înmormântare este unul inevitabil și real. Cred că fiecare trebuie să facem pace cu noi înșine în privința unui final de care nu am auzit să se poate sustrage careva.
Ca glumă, îmi aduc aminte de o ghicitoare care e contrazisă de acest sicriu modular și care întreba : ”Ce-ai văzut și n-ai avut? Ce-i avea și nu-i vedea?”
Poți avea așa ceva, deși eu personal nu-mi doresc, inainte de a închide ochii. Oamenii au păreri ciudate vis-a-vis de moarte, sunt unii pe care îi cunosc și care au o preocupare constanta referitor la înmormântarea lor. Se cumpără lenjeria, cadourile care se oferă la înmormântare, din timp, conform modei 🙂 Apoi moda se schimba, setul se vinde la jumatate de preț și se cumpără altele, conforme cu tendințele cele mai noi. Nu am auzit asta despre un sicriu, dar despre alte accesorii da. Știu și povestea unei babe dintr-un sat care și-a organizat înmormântarea cu repetiție în timpul vieții, iar pentru că era preocupată de cum va arăta ”de bine” în sicriu, a cerut și fotografie. Atâta doar că fotograful n-a fost avertizat că decedata pozează și nu e dusă de-a binelea. Cred că este doar folclor când se spune că a facut infarct fotograful când baba s-a ridicat și a întrebat dacă a ieșit poza bine.
William Waren este cel care a inventat acest concept, de sicriu modular, utilizat pe timpul vieții ca raft de carți. Omul e hazliu, proiectul lui se numește ”Rafturi pe viață” … fără continuare.
Industria lemnului are ca segment aparte fabricarea acestor accesorii pentru inmormântări, cu volume deloc neglijabile. Știu companii mari care exportă nu un sicriu, ci tiruri și au o cifra de afaceri înfloritoare. Sunt servicii necesare și care nu duc niciodată la faliment. N-am auzit de vreo firma de pompe funebre care să rămână fără clienți. Nu se negociază prea mult în acele momente, și priceperea de a oferi servicii prompte este foarte apreciată. Bine … nu chiar extrem de prompte, cum sunt cele rezultate de colaborarea cu un angajat de la 112, când dricul ajunge înaintea veștii decesului 🙂 La Arad cred că era un tramvai pe care se făcea reclama la o firmă de înmormântări și pe care scria ” La capătul drumului”. Am auzit că nu prea urcau călători.
Pentru mine e haios, să menționez un sicriu fabricat din lemn nu mă duce neapărat cu gândul la tristețe. Sunt fantastic de multe reclame în care moartea joacă un rol principal și sunt foarte apreciate.
https://www.youtube.com/watch?v=UPrNO3qvCUM
Cu drag, de minți destupate. Trai bun, până uitați numărul anilor.
Ca să zâmbim ori să schimbăm subiectul merită să citiți – Inel din lemn de creioane colorate
