Într-o lume în care luăm medicamente ca să tratăm simptome produse de alte medicamente care cică tratează afecțiuni ce nu mai sunt suportate de organismul uman prin propria imunitate, poate ideea despre toxicitatea lemnului este o chestie reală sau doar o scormonire a eternei povești cu drobul de sare.
Toate ocupațiile din lume au tarele lor, povești sau trucuri. Pescarii testează așazișii colegi de breaslă cu rețeta de icre de știucă, mecanicii mai vechi făceau haz de ucenicii trimiși să schimbe antigelul la Tatrele din armată, brutarii … Drept urmare și tâmplarii știu astfel de snoave, trucuri sau precauții despre esențele de lemn cu care lucrează. Tisa este un copac arhi-cunoscut ca fiind toxic, de la coajă până la duramen, dar nici florarii nu stau mai prejos ferindu-se de leandru sau de trompeta îngerilor ca %$#@* de tămâie.
O discuție iscată cu colegii tâmplari pe forumurile dedicate mi-a adus în atenție lemnul de Iroko pe care îl folosesc în tăblițele de servit masa în familie de acum 3-4 ani. Un comentariu suna cam așa – ” lemnul de iroco are un miros destul de neplacut, am lucrat cu el o perioada de vreo 10 ani in Spania, e toxic si nu la-si recomanda ca tocator”.
Pe Wood-database.com găsiți enciclopedia lemnului în sensul adevărat al cuvântului numai că trebuie să citiți bine de tot și să vă familiarizați cu termenii pentru a înțelege informația de acolo. Au o listă, destul de cuprinzătoare unde sunt trecute specii de copaci din lumea întreagă cu toxicitatea și afecțiunile cunoscute. N-am văzut lemn care să nu aibă caracteristica de iritant, în schimb unele simptome asociate unor esențe de lemn duce toxicitatea la un alt nivel de înțelegere și poate arde niște becuri de avertizare pentru unii tâmplari. Prelucrarea primară, debitarea în gater sau rindeluirea, operațiuni care degaja multe particule, pot declanșa alergii sau iritații destul de urâte. Sigur că rezistența fiecăruia este diferită, unii vor lăcrima cu ochi de crocodil în timp ce alții nu vor simți nici un fel de disconfort.
O opinie personală mă face să cred că cei crescuți aproape de pământ, în natură, pe câmpuri sau la țară, care au interacționat cu țărâna direct în copilărie au șanse să se bucure de o imunitate foarte bună comparativ cu copii de asfalt și mall.
O înșiruire a afecțiunilor generate de toxicitatea lemnului este destul de lungă. Europenii sunt mai norocoși, copacii din clima temperat continentală sunt printre cei mai puțin toxici, comparativ cu lemnul exotic.
Seva, coaja, firisporul sau așchiile de lemn pot provoca – iritații ale pielii, transpirație abundentă, iritarea mucoasei nazale, înroșirea ochilor, infectarea așchiilor de sub piele, uscăciune, sete, pete pe piele, astm, afecțiuni ale sistemului nervos, tahicardie, diureza, crampe, bronșite, migrene, respirație șuierătoare, afecțiuni ale stomacului sau a rinichilor …
Cred că oamenii care locuiesc într-o anumită zonă a globului au metabolismul și imunitatea adaptate speciilor de plante, inclusiv copaci din arealul lor și vor dezvolta intoleranțe când sunt expuși la nou, la substanțe necunoscute. Știu despre un vraci chinez care a recomandat unui român să bea ceaiuri din plante locale, cu care metabolismul lui a interacționat și a căror caracteristici le păstrează memoria genetică a înaintașilor săi. Suferim de multe ori de mirajul produselor exotice, atât în alimentație cât și în produsele de uz general.
Mâncăm banane mai mult decât cei din Ecuador, cred că lor li se apleacă deja …
Toxicitatea lemnului nu este o poveste, însă cunoștințele de bază ale unui tâmplar trebuie să includă și detalii de acest fel …
Mă întreb cum naiba și-a făcut Robin Hood arc din lemn de tisă, așa cum am citit în carte … longbow …
