Am gasit întâmplător aceste poze care datează din 2015, dintr-o călătorie în Simonswald, landul Baden-Württemberg – aproape de Freiburg. Mi-a pus atunci un zâmbet pe buze și mi-a rămas acest sentiment și astăzi în sertarul de amintiri plăcute.
Cineva, când a făcut un gard la un loc de joacă s-a preocupat să înveselească cele câteva stinghii bătute de vreme. Lemnul e vechi, dar întreg. Nu este semn de civilizație doar dacă totul lucește de nou, ci faptul că nu sunt lăsate lucrurile la întâmplare, deteriorate și neîngrijite. Vechi, învechit nu trebuie neapărat să fie stricat. Pun pariu că dacă s-ar rupe, din cauza intemperiilor sau deteriorării lemnului, cineva s-ar îngriji să le înlocuiască.
Fiul meu avea 1 an și nu doar un zâmbet le-a acordat figurilor ci un real interes. I-a plăcut atunci să atingă lemnul și a ascultat atent – Dovleac, Pisică, Măr …
Un zâmbet pe gard
Pe mine m-a marcat gândul că pe domeniul public cineva s-a străduit. La noi n-ar fi apreciat și l-ar strica repede. Mă simt vinovat și doar pentru că gândesc așa, că suntem negri în cerul gurii ca națiune. Cred că nu ne caracterizează în viața de zi cu zi sentimente profunde cum ar fi altruism, dezinteresat, empatie.
Să vrei un zâmbet de la un necunoscut e mare lucru. Mă uit pe stradă, când merg pe jos, prin orașul meu, cum oamenii-s încrâncenați, nu zâmbesc, au căutătură încruntată. Parcă nimeni n-ar vrea să vadă ceva bun. La vârstnici văd cel mai adesea un zâmbet, dacă sunt cu vreunul dintre copiii mici. Cred că se apelează amintiri, cred că au o conexiune aparte bunic-nepot.
Că tot am zis despre altruism, azi dimineață am aflat că a existat Jean Mihail, cel care a garantat cu averea personală împrumutul statului român condus de Carol al II-lea pentru a traversa Marea Criză din anii interbelici ai istoriei noastre. Ca mai apoi, la moartea sa să lase toată averea statului, estimata atunci la 4 miliarde de lei sau echivalentul a 9 tone de aur. Azi statul deține cca 100 tone de aur, ne-ar mai trebui azi 10 ca el. M-a încercat un zâmbet amar … veci și pururi nu se va mai întâmpla asta.
Dunărea izvorăște din Munții Pădurea Neagră, acolo unde este și Simonswald. Dacă aveți drum, să vă opriți. Au în centru orășelului 2 mori restaurate, cu acces și figurine în mișcare ce amintesc de gaterele cu care s-a tăiat lemn.
Avem și noi un parc mulinologic, la Eftimie Murgu, am scris mai demult – Moara de apă este o moștenire a patrimoniului național – poate ne amintim să vizităm România.
