Am scris de-a lungul timpului despre mai multe unelte de dulgherie și cred că istoria acestora este extrem de relevantă celor care caută să înțeleagă de unde s-a pornit și unde am ajuns ca nație. Breasla meșteșugarilor Compagnons din Franța include mai multe duzini de meserii iar tâmplarul și dulgherul se regăsesc printre acestea. Eugène Milon este printre compagnon-ii cei mai cunoscuți, dulgher, seful de șantier al lui Gustav Eiffel, cu o contribuție determinantă la ridicarea Turnului din Paris.
Îi admir pe cei de la Northmen, le citesc frecvent site-ul și am remarcat la segmentul de scule de dulgherie o unealtă neobișnuită, numită Bisaiguë.
Este în categoria de framing și aflu citind textul descriptiv că este simbolul French Carpenter’s Guild. Să trimiți un ucenic să caute coada de la Bisaiguë era printre glumele de inițiere în breaslă. La noi, mecanicii cereau tinerilor ce pretindeau că se pricep la mașini să schimbe antigelul la Tatra sau să aducă ulei de pilă.

Setul de unelte de dulgherie clasic, datând din Evul mediu arăta cam așa:
Cu astfel de unelte de dulgherie s-au ridicat bisericile și castelele din Franța, de către compagnon-ii ce există ca breaslă de peste 600 de ani. Tour de France nu reprezintă pentru ei ciclism, ci un periplu de perfecționare, sub îndrumarea unui maestru, parcurgând mai multe etape de câte 6 luni. Specializarea lor dura cca 5 ani, iar la final se atingea gradul de compagnon sédentaire care însemna profesionist recunoscut ce putea alege unde să trăiască, ce să lucreze și avea îndatorirea de a practica mecenatul. Poftiți de vă informați – Compagnons du Devoir
Utilizarea acestei scule este legată direct de îmbinările lambă uluc dintre elementele de structuri din lemn.
Am scris și despre Froe și despre Tesla, dețin un fierăstrău japonez Oyakata și cred că merită să aruncați o privire și la articolul – Calul si magarul din tâmplărie – unelte arhaice pentru lemn. Am bucuria de a fi întâlnit în viața asta oameni cu suflet frumos, cu minte deschisă ce m-au hrănit cu învățături. Sunt tot timpul deschis și avid să învăț și sunt conștient că nevoia de cunoaștere nu se poate mărgini niciodată.
Bisaiguë apare și în reprezentări religioase, ceea ce mă face să cred că în esență practicarea efectivă a credinței este a oamenilor, și nu a clerului. Oamenii, meșteșugarii cu credință, au dat religiei cele mai frumoase reprezentări în locașuri de cult. Cred că doar Leonardo DaVinci a fost o excepție, întrunind mai multe meșteșuguri într-un artist emerit, dar de-a lungul timpului meșteri anonimi au produs lucrări de artă fără a se putea autointitula făuritori de artă.
La Biserica Sfântului Iosif din Angers, în Franța și la Tours în Biserica Notre Dame la Riche găsim o statuie și un vitraliu reprezentând cel mai puțin menționat membru al Sfintei Familii.
Iosif, tatăl lui Iisus, a fost tâmplar.
A lucrat lemnul alături de frații lui Iisus, crescându-l într-o familie de meșteșugari. Puțini știu că Iosif era mult mai bătrân decât Maria, că n-au fost căsătoriți legal, că acesta avea copii din căsnicia anterioară și participarea alături de Maria și Iisus la creșterea Mântuitorului a avut loc doar în fragedă pruncie, Iosif părăsind această lume devreme. Doar în Evanghelia după Matei este pomenit descriindu-l pe Iisus ca fiind ”fiul tâmplarului”. Mai exact se întreabă – ho tou tektōnos huios? – Nu este acesta fiul tâmplarului?
Religia și clericii s-au străduit mult să explice cum Iisus este Fiul Domnului dar și fiul tâmplarului în același timp.
Merită să aflați ce este de fapt un Tekton, citind un articol mai de demult.
În imaginile de mai sus îl vedem pe Sfântul Iosif cu o Bisaiguë în mână. Sunt singurele reprezentări ale lui Iosif cu unelte de dulgherie, compasul fiind cel de-al doilea. Mi-e greu să cred că acum 2000 de ani exista această unealtă în Bethlehem.
Ceea ce cred este că la momentul apariției acestor lucrări, cei care le-au realizat au adus un omagiu breslei din care fac parte, asociind un Sfânt cu meseria lor.
Papa Pius al IX-lea l-a declarat în secolul 19 ca patronul protector al Bisericii Universale. Sfântul Iosif este sfântul protector al Belgiei, Austriei, Canadei, Chinei și a celor 2 Americi. Protejează breslele tuturor meșteșugarilor, călătorii, inginerii, constructorii și comercianții de case și oamenii care muncesc în general.
Datele de mai sus sunt puține față de periplul cunoașterii parcurs citind diferite surse care menționează unelte de dulgherie și această bisaigue. Sunt încântat să aflu informații și să-mi întăresc convingerea că înainte de orice convingeri religioase, oamenii sunt cei pentru și cu care se scrie istoria unei nații, inclusiv drumul și cutumele religiei pe care au ales să o practice. Valorile morale, alături de perfecționarea meseriei sunt printre cele mai importante conduite de viață a vechilor dulgheri, tâmplari și a meșteșugarilor în general. Aceștia au fost mai puțin dogmatici, practicând rațiunea și logica alături de credință.
Trecutul unei nații și istoria nu se scrie doar din evenimente militare sau politice.
Aici suferim, noi, românii, prin lipsă, prin spații goale în istoria meseriilor, chiar dacă am avut norocul unor contribuții importante din partea unor oameni luminați, școliți peste hotare. Numărul lor nu a fost prea mare, iar contribuția n-a continuat cu predarea și păstrarea unei tradiții. Priceperi, învățături, perpetuarea unor cunoștințe și îmbunătățirea lor n-au constituit aport major la istoria acestei nații. Geniile României au apărut, au strălucit și s-au dus ca o cometă, să fie elogiate de alte neamuri, care și i-au adoptat, prețuit și aproape naturalizat.
Folosim și astăzi unelte de dulgherie moderne, nu spun că meseria nu există și nu se practică, dar avansul acestei îndeletniciri n-a fost legat, predat din generație în generație. Avem companii în anul 2020 care lucrează lemnul, însă câte sunt la mai mult de a doua generație? La 1907 făceam răscoală cu furci, Spiru Haret încerca să ofere acestei nații școli profesionale, le preda agricultură celor ce lucrau în grânarul Europei, prețul grâului se stabilea la Brăila, iar Daimler era la a 3-a generație de motoare. Ce s-a ales de liceele agricole și unde e Mercedes azi?
N-am soluție la această stare de fapt, istoria asta se construiește în decenii, generație după generație, este o parte din fibra nației, din educația primită de fiecare copil de la părinții săi, cu aceleași valori și cu aceleași principii și convingeri inoculate în moralul colectiv. În ’45 Germania era complet distrusă, divizată și astăzi, după 70 de ani este economia principală a bătrânului continent.
Sfântul protector al României este Sf. Andrei, un pescar, fratele mult mai slăvitului Sf. Petru, celebrat ieri. Sf. Andrei a primit la tragerea la sorți Scytia, a trecut prin Dobrogea, și a fost martirizat în Grecia pe o cruce în X.
Oare ne definește ca principii morale meseria de pescar? Oare când ne vom defini ca nație valorile și principiile pe care să le practicăm măcar câteva secole?
Citește și SketchUp – cine îl folosește?