Când spun ușa mă gândesc automat la uși din lemn masiv, nu de metal, nici de sticlă.

Definiția conform Wikipedia a unei uși e superbă:

Structura mobilă folosită pentru a închide sau a deschide o intrare, constând în general într-un panou ce se mișca pe balamale, atârnă, culisează sau se rotește într-un cadru.

După pătura de la cort, în momentul în care omul și-a construit adăposturi din structuri permanente, lemnul a fost primul material folosit pentru a fabrica ” o structura de închidere-deschidere a intrării”. De atunci s-a păstrat fără încetare această conveniență și astăzi cu toate ca au apărut alte materiale pentru uși, lemnul rămâne preponderent și preferat/preferabil pentru uși. Fie de exterior, fie de interior.

Stilul French definește ușile duble, din doua panouri separate, simetrice, cu spații vitrate. Nu au rama verticală pentru despărțire pe mijloc, sau mai corect termenul ce descrie stâlpul de consolidare este „mullion”. Cele doua părți sunt împerecheate și împărțite în parte activă, cea care se deschide cel mai des si pasivă, cea care de regula rămâne blocată. Feroneria de închidere este cunoscută sub denumirea de „bolt Espagnolette”, adică manevrarea unui singur levier pune în mișcare o bară rotunda ce se încastrează în blocajele montate în partea superioară și inferioară a medianei centrale.

Nu trebuie să provină din Franța ca sa se numească așa, trebuie sa corespundă unui tipar anume. Ușile ca și componentă din partea de design interior sunt cel puțin neglijate, nemeritându-și soarta, având în vedere ca e o piesa pe care o manevram zi de zi de câteva ori, cel puțin.

Cu drag, de modă veche.