Am oftat, privind în dimineața asta întreg documentarul Grandfather publicat pe site-ul Northmen despre viața la țară pe parcursul a 4 anotimpuri. Mai avem și noi astfel de mărturii ale unor practici seculare, păstrate în satele izolate din zonele unde nici asfaltul, nici curentul electric poate n-au ajuns. Trebuie însă să facem o distincție între simplitatea asumata pentru viața la țară și sărăcie. Cred că bucuria turiștilor care vizitează traiul din satele ne-evoluate nu este completată de înțelegerea fenomenului.
Am sentimentul de multe ori că oameni obidiți de sărăcie își oferă camerele și hrana lor simplă pe bani a căror sumă nu pricep de ce este atât de mare, comparativ cu ceea ce se oferă în schimb. Că s-au învățat să mai profite de această șansă pentru a mai crește puțin banii pe care-i chibzuiesc, e cert. Că nu îi înțeleg pe cei care filmează, pozează sau zâmbesc privind la traiul lor greu, mi-e clar că așa e.
Că unii mai pricepuți organizează astfel de condiții pentru turiști, cerând sume tot mai mari, se întâmplă frecvent, însă ce li se oferă turiștilor pe bani pierde din autenticitate, când este regizat. Eu cred că va dispărea acest stil de viață, dar sper că va fi înlocuit de unul la fel de apropiat de pământ, chiar dacă truda va fi transferată utilajelor.
Viața la țară este grea, ajunge frumoasă doar dacă apare epicurismul, nu hedonismul, din înțelepciunea frunții aplecate spre pământ. Cred că majoritatea locuitorilor din mediul rural nu au alternative, fie sunt foarte bătrâni, fie au orizonturile ne-deschise. Îmi amintesc foarte clar invidia sinceră a vărului meu de la țară care a stat o iarnă cu mine în cameră ca să meargă la liceu, pentru a reduce numărul autobuzelor schimbate în drum spre studiu. Din satul lui venea în Baia Mare cu un autobuz – 15 km și apoi lua altă cursă spre Baia Sprie, la Liceul Auto. Stând la noi, dormea mai mult cu o oră, zi de zi. I se părea că mie mi-e mai bine și eu doream să fiu în locul lui. Au trecut 30 de ani de atunci, și e la fel. Eu încă alerg spre viața de la țară … sper să ajung să îmbătrânesc acolo. Am și început un mic demers – Cabana de la Baia Sprie – Maramureș – proiectul meu de suflet
El a lucrat din greu în copilărie și își dorea să iasă din acel mediu, privind spre noi, cei care locuiam ”la bloc”. Și astăzi e sătul de viața la țară, și-a pus părinții în încurcătură când a evitat să preia averea, pământul, și utilajele, și vitele, și animalele din gospodărie. Preferă un servici în oraș, de 8 ore, cu toate că merge și astăzi să-și ajute părinții.
Mă uitam la bunicul din filmul celor de la Northmen și am văzut pacea cu care își urma cursul vieții de zi cu zi. Se vede uneori cum privește spre cei care-l filmează, mirat probabil de interesul lor pentru sarcinile pe care le îndeplinește ca un metronom, de o viață. Filmul nu e mut, dar nu trebuie nici un cuvânt ca să înțelegi ceea ce se întâmplă. Trebuie să fii orășan ca să admiri ceea ce face bătrânul acolo, nu cred că locuitorii din rural apreciază în aceeași notă.
Cred la fel de mult că s-ar putea filma ceva similar și în România, că viața la țară e aproape identică aici cu cea din Letonia. N-a făcut-o nimeni, așa de simplu și frumos ca și cei care realizează partea video pentru Northmen. Sculele bătrânului bunic leton sunt parcă ceva mai evoluate, deși vechi, decât cele folosite la noi. Coasa lui are mânerele altfel, folosește o coasă mecanică și o mașinărie de împrăștiat fânul acționată de roțile unor atelaje trase de cal. Furcile lui au altă formă, sapa de bilonat cartofi la fel …
Eu sper să aveți tihna de a urmări întreg filmul și-mi scot pălăria în fața celor care l-au realizat. Săru’mâna bunicule, om nins de ani, mai puternic și mai împăcat cu viața, ca noi mulți cei ce te urmărim.
Cursurile celor de la Northmen sunt un exemplu și dovada că încă există interes pentru astfel de practici. Pentru 2020 sunt deja rezervate locurile celor care vor să învețe să sculpteze, dulgherie, să învețe cele 4 opțiuni oferite la costuri cuprinse între 1600 – 2500 de EUR/ 10-12 zile, fără transport.
Am scris despre ei acum câțiva ani, fascinat de munca lui Jacob care și-a construit singur o casă. N-are certificare de casă pasivă, dar pare că pentru el confortul interior și grija față de ecologie, materiale sănătoase și meșteșug tradițional compensează recunoașterea internațională. Îi urmăresc periodic și îi admir pe toți cei de la Northmen, pentru reușita actuală a unei prezentări fără cusur pentru meșteșuguri ce altfel s-ar pierde.
