I se zice ” Usturoiu ” pentru că în zonă se culegeau mai demult multe ciuperci – bureți usturoi, o specie apreciată prin iunie, mai ales dacă îl credem pe Adi Hădean . Zona era frecventată de aproape toți băimărenii înainte de ’90 în căutarea unui mic și a unei beri. Ca și copil îmi amintesc că acolo am băut prima sticlă de Pepsi, prin bunăvoința unui cunoscut de-al mamei. Mama a lucrat la Sala de Nașteri 40 de ani, așa că se cunoaște cu ½ din Baia Mare și cu cealaltă ½ se salută.
Zilele trecute, pe soare am luat juniorul de aproape 10 ani la o tură de biciclism și am fixat destinația la Usturoiu, zonă necunoscută lui până acum. Prin minte mi se derulau imagini alb/negru din vremuri trecute și mă așteptam să-l impresionez cu un loc unde pentru mine era miere și lapte.
Din parcul mare – i se zice acum Parcul Regina Maria – am urcat pe lângă fostul Zoo și îi povesteam din vârful pedalelor cum că acolo chiar au fost lei și alte jivine ce lui i se par senzaționale. Dar nu mai sunt, că deh, viața e grea, banii puțini și urbea noastră nu mai e așa avută. Oricum nu mă lua în seamă, ce rost are să vezi un deal plin de mărăcini pe care tata zice din gură că era altceva decât se vede.
Ok, cap compas spre Usturoiu, la junior i se face sete, zic mai ai de pedalat și bem apă din izvor. După 300 de m de stradă asfaltată și case cam mari, se termină asfaltul și Victor vrea să se dea bătut. Noroc că-l trombonesc să mai urcăm alături de biciclete și să ajungem la izvor. Sare al meu că o căpriță pe pietre, traversează valea și bea apă – de două ori că așa șade bine unui copil să se bucure de apă și bolovani. Mai ales dacă nu alunecă și-și scapă piciorul în apă – de data asta.
Îi arăt că poate da pe pinionul mare la roata din spate și că merită să mai pedaleze puțin, Usturoiu e doar puțin mai în față. Poate curios, poate convins, mai urcăm pe drumul de lut cu puțină piatră și trecem pe lângă monstruozitățile făcute de Șoricelu – personaj colorat al anilor post-decembriști. Săpătură în deal, munți de betoane, vraiște și depozit de te miri ce prin curtea aia. Îi zic iar folclor, că aici era un pui de urs în lanț la poartă, din amintirile mele, de acum 2 decade. Nu mă bagă în seamă, vrea doar să ajungem acolo sus pe deal, de unde să pornim spre casă la vale, fără pedalat, doar asta îl mai animă.
Se vede Usturoiu de la distanță, mai avem puțin, pare că am cu ce să-l impresionez. Îi spun să se gândească la coborâre, la cele 5 min de viteză până acasă, că dacă tot a tras de el să pedaleze, de acum e super simplu.
Și am ajuns … tadam :
Pe drumul din stânga restaurantului se pătrunde în munte, văd pe Facebook multe poze cu trasee de Strava a cunoscuților care biciclesc, aleargă sau doar fac drumeții trecând pe lângă locația asta. Nu am știut că este în așa stare deplorabilă, că nici un om de afaceri nu a pus mâna pe ea și să facă o investiție. Cred că ar avea mușterii doar dacă ar anunța că s-a recondiționat și merge iar. Avem Butoiașu cu Bere, care a avut o perioadă de paragină și este din nou în floare. Chiar nu se poate?
Mai sus de Usturoiu sunt 2 panouri de indicații turistice cu Situl Natura 2000 și locurile de campare. Se pare că încă e vad, oamenii chiar merg prin zonă, chit că doar cu portbagajul plin de bere și mici din supermarket.
Natura 2000 e o chestie, pentru cei curioși să știe ce înseamnă. La noi e doar arboretele de castan, în Alba e tot ce înseamnă Apuseni. Un pic mai mare.
Ne-a luat 5 min să coborâm fără pedalare, să traversăm parcul și apoi prin cartierul Valea Roșie spre casă. Partea asta i-a plăcut, a zis că mai vrea să mergem, poate trecem de cabană și frigem o slănină cu ceapă data viitoare.
