Apreciez cumva aparte ceasurile din lemn, mai ales pe cele cu aspect învechit, vintage.
Am citit undeva o fraza unde trecerea timpului era descrisa din perspectiva celui ce îl măsoară. Erau si comparații drastice, eu le prefer pe cele ce măsoară benefic trecerea timpului.
Un îndrăgostit așteptând răspunsul la cererea in căsătorie de la femeia vieții lui, o mama așteptând venirea pe lume a bebelușului, un bătrân pescar așteptând ca pluta sa dea semne, un soldat așteptând scrisoarea de la iubita. Secundele, minutele, orele si zilele trec, depinde doar de noi cum le percem.
Cea mai frumoasa fraza referitor la trecerea timpului pe care am citit-o undeva spunea ca : „Este timp suficient pentru cei care-l folosesc.”
Ceasurile din lemn
De la utilitatea măsurării eternității la obiecte cu valoare estetica si pentru o nota autentica personala va supun atenției modele de ceasuri noi sau vechi, din lemn masiv cu siguranță, pentru decorațiuni interioare de excepție, pentru oameni ce-si îngăduie să privească timpul trecând.
Ideea de a construi ceasurile din lemn din aceste imagini, în variante apropiate sau interpretate pornind de la o idee, nu îmi dă pace. Există mecanisme de cumpărat, relativ ieftine.
Ceasurile din lemn din cele 2 imagini de mai sus si mai jos, cel albastru si ce roșu au forme și finisaje care mă prind și mi se par extrem de atrăgătoare tocmai prin simplitate, prin imperfecțiunea finisajelor și formă. Nu e nimic complicat, ba dimpotrivă, neobișnuit de lipsit de adaosuri de design. Finisajul pare unul vechi, ros de timp și folosire. Cine pune mâna atât de des pe un ceas cât sa se frece marginea?
Variantele în care ceasurile din lemn sunt fabricate din scânduri brute, cu urme de lamă de gater iarăși au un farmec aparte. Cred ca revine vremea acelor produse care contrazic perfecțiunea, arată ca și cum cineva chiar le-a folosit, funcționează, nu ca și obiecte de muzeu.
Cu drag, de timpuri bune.
