Am venit de la televizor (ascult știrile când sunt la bucătărie) să scriu acest articol despre jocuri pentru copii din lemn si alte materiale, îngrozit de faptul că OMS a inclus jocurile pe device-uri electronice alături de boli psihice ca și dependența de droguri sau jocurile de noroc. La exact același nivel de gravitate.
Nu sunt de acord cu părinții care privesc îngroziți și neputincioși degradarea copiilor pentru că sunt cei mai vinovați de starea în care aceștia au ajuns. Complet decuplați de la realitate, fascinați de un spațiu ce le stimulează simțurile senzoriale, dar care îi face inapți fizic, neîndemânatici, ca nu folosesc termeni mai duri. Cum să fie pruncul tău ”rupt de mâini”, incapabil de dexteritate, îndemânare, coordonare gesturi cu atenția privirii … De aia, pentru că îți cumperi timp să te ”lase în pace” cât timp butonezi smartphone-ul sau telecomanda televizorului. Iar el face exact ceea ce te vede că faci, nu va asculta cuvintele care-l îndeamnă să citească.
Și ce-i că nu mai ajunge ziua? Că vii obosit de la servici? Copii cresc, ai la dispoziție un timp limitat ca să educi un suflet și o mine, altfel dai drumul în zborul vieții la un pui fără aripi.
Pune mâna pe câteva bucăți de lemn, rupe-te de stress-ul job-ului și caută să petreci timp alături de copii zilnic. Te învăț eu ce să faci.
5 jocuri pentru copii
- Barcă cu motor din elastic – imaginea cred că e suficientă pentru a îți oferi toate detaliile constructive. Sigur, ai nevoie de un luciu de apă unde să probezi barca, că în cadă nu merge prea bine. Îți mai dau un pont. Dacă vrei o formă mai simplă folosește o bucată de scârț, fă-i o cârmă, pune un recipient cu apă pe el și adaptează un furtun care să ducă de la baza recipientului în locul unde ar trebui să fie elicea. Dacă torni apă, scurgerea ei în spatele bărcii va propulsa placa plutitoare. Primul din cele 5 jocuri pentru copii
- Montessori este numele trendului de educație care pune accent pe stiințele exacte, matematică, fizică, chimie. Pe o bucata de lemn fixează bare filetate sau piulițe îngropate și cumpără de la un magazin de articole de bricolaj mai multe feluri de suruburi cu cap hexagonal sau pentru biți Philips or Torx. Caută uneltele potrivite și oferă-i copilului tău șansa să descopere singur cum funcționează. Ai mai jos câteva imagini sugestive. Al doilea din cele 5 jocuri pentru copii
- băiețelul meu îmi cere să se joace cu jucăriile mele, asta însemnând drujba, mașină de înfiletat Milwaukee sau motocoasă. Nu se poate, sunt periculoase, însă renunțați la prea marea grijă pentru a-i feri de lovituri și dați-le un ciocan și cuie să le testeze. O bucată de lemn e ușor de găsit, însă capătul unui buștean e chiar mai bun. Îndemânarea de a lovi capul cuiului cu un ciocan, experiența greșelii, perseverența … bucuria reușitei … ce ziceți? Al treilea din cele 5 jocuri pentru copii
- folosind dopuri de plută, de la sticlele pe care oricum le cumperi frecvent, poți confecționa ștampile cu diferite tipare. Uite un link unde sunt explicate mai ușor fazele. Te asigur că și pentru un adult este la fel de captivant, avem cu toții ocazia să ne comportăm ca niște copii. Al patrulea din cele 5 jocuri pentru copii
- Titirezul – ufff, o jucărie pentru copii extrem de nedreptățită, uitată, căzută în derizoriu. Ați remarcat spinnerele? Kendama? Suntem în același registru, reinventăm mersul pe jos. În România titirezul a fost prea simplu folosit, invârtirea lui s-a rezumat la forța degetelor. Cum ar fi să îl fabricați mai profesionist? Trebuie găsit un strungar, știu că mai sunt meșteri uitați prin cartiere care vă pot servi la prețuri derizorii. Aveți mai jos inspirație pentru al cincilea joc pentru copii. Nicolae Rosioru, de la Quercus … sper să mă citești, dacă nu te sun, iți arăt și te provoc să punem de Crăciun pe tavă Moșului câteva Wooden Tops de felul ăsta, ce zici?
Filmuletul va fi mult mai usor de inteles.
Renunțați la ecrane, e vară, e vacanță copii au nevoie de noi și noi trebuie să nu uităm că ei cresc și plecă. Copiii noștri sunt copii până nu devin adulți, apoi se schimbă totul. Te-ai gândit vreodată la un ierbar, în afară de cel făcut la Botanică? Știi despre Kong Ming – jucărie inteligentă din lemn. Ai citit vreodată despre Montessori?
Cu drag, de părinți destupați la minte.