De câte ori am scris despre un apartament la mansarda, de atâtea ori ajung să apreciez integrarea elementelor de lemn ale structurii acoperișului în designul interior. Dacă ingredientul final al reușitei beneficiază și de aportul unei case italiene de arhitectura cum este și Menzo Archittettura, atunci rezultatul final este cu siguranță unul spectaculos. Ajung să cred că simplitatea este apanajul celor înstăriți, pentru că alegerile finale ale arhitecților care își doresc să evidențieze calitatea, bunul-gust și o utilizare excepțională a spațiului se finalizează cu o amenajare ce respectă linii simple, lipsa încărcăturii, a prea-multului de prezentare.
Supra mobilarea este dăunătoare, dacă ești mai cu dare de mână, s-ar putea să te complici, să alegi să compensezi prin ingrămădirea a cât mai multe elemente reprezentative dorința de a aduce tot ce îți place în același loc.
Open space-urile trebuie să rămână așa, să etaleze deschideri largi, să confere spațiului vast delimitări doar prin compartimentările de funcțiuni, pe suprafața mărginită doar de 4 pereți. Folosirea elementelor de susținere a acoperișului, grinzile de lemn extrem de lungi, naturale ca decor integrat în amenajarea propriu-zisă, face ca spațiul să se alungească să capete proporții pe măsură ce ochii parcurg întreagă grindă. Rar găsești elemente din lemn atăt de lungi, nedeformate care să completeze ideile arhitectului atât de bine.
Cei de la Menzo Archittettura s-au pliat pe această particularitate, au completat ceea ce reieșea natural din spațiu ocupat firesc de grinda de lemn cu funcționalitate, au ales foarte inspirat culori deschise, cu alb predominant pentru a nu-i știrbi lemnului din poziție și importanță, aș spune că s-au lăsat ghidați de firescul natural. Lemnul încălzește partea superioară a încăperilor, chiar se ajunge ca la baie, grinda a doua să fie atât de perceptibilă, încât domină după primul impact vizual cu lemnul, întreaga percepție ulterioară. Dacă ieși din baie și ești întrebat ce ai văzut, cu siguranță îți vei aminti doar de lemn. Totul are darul de a te face să stai ”cu ochii în tavan.”
Cu drag, de bun gust.
1 comentariu Adaugă comentariu
Geamurile sunt foarte importante pentru a completa un asemenea design de exceptie.