Numele meu în satul Hurezu Mare din comuna Supur din Satu Mare este Călin, al lui Ionel, al lui Nuțu lui Pop Gheorghe.
Ieri am fost la înmormântarea soțului unei surori de-a tatălui meu, om de 94 de ani care s-a dus la cele veșnice și care figura pe arborele genealogic al familiei pe treapta cu vârsta cea mai înaintată. Am călătorit alături de 3 veri primari dus întors la cca 60 de km distanță și am avut ocazia să ne amintim de toți cei din familie, pe care îi știm sau nu și să încercăm să schimbăm informații.

Am concluzionat că doar dintr-o ramură a acestui arbore genealogic suntem 10 veri primari, întinși pe aproape 2 decenii și jumătate, de la 39 la 64 de ani. Sunt copii, nepoți ai celui mai în vârstă dintre noi, care au vârsta mai mare decât cea mai mică dintre cei de pe același etaj din arbore, adică nepoții mai în vârstă decât mătușa.
Ne-am amintit că la un moment dat, la o întrunire de familie, masa celor mai în vârstă, perechi, 8 persoane însuma din adunarea vârstelor celor așezați la masă aproape 600 de ani, deci oameni în jurul vârstei de 75. Și lipseau 2, ca să fie generația completă. Priveau zâmbind la descendenții lor, pe cca 2 etaje descendente și aveau la ce privi – peste 30 de oameni erau rude directe de sânge.
Arborele genealogic

Arborele genealogic poate fi dificil de întocmit și poate că e un demers pe care unii l-au făcut deja, alții nici nu s-au gândit. Fiul meu mijlociu a avut de făcut asta pentru școală și am reușit să îi ofer informații pe o ramură până la 1830, nume și familii din care descindem. A fost un moment de reală forfotă în casă, amintiri, povești și mirare din partea celor mici.
Cred că descendența are importanța ei în definirea noastră ca indivizi. Acuratețea este 100%, mai bună decât testele ADN care ne informează general despre melanjul de gene ce ne alcătuiesc. Poveștile de viață ale înaintașilor pot reprezenta o temelie pe care ne sprijinim când ridicăm fruntea visând la propriul viitor.
În spațiul vorbitor de limbă engleză arborele genealogic este cunoscut și ca ”family tree” sau ”pedigree tree”. Termenul de pe urmă se asociază oamenilor, câinilor și cailor.
Ca și informații intrigante putem arunca o privire peste următoarele:
- dinastia care conduce Etiopia astăzi pretinde legături de sânge cu Regele Solomon și mai departe cu Casa lui David.
- Profetul Mohammed se pare că are o descendență din Ishmael, fiul lui Avraam, părintele religiilor iudaice, creștine și islam.
- Genealogia lui Confucius este cea mai lungă înregistrare de acest tip din lume, cu 80 de generații și 2 milioane de persoane menționate.
I-am cerut unui AI să genereze o imagine unică cu arborele genealogic așa cum îl imaginez eu. E bătut în cap AI ăsta, nu e capabil să urmeze instrucțiunile și să continue pe o direcție.
După fiecare generare de imagini mă întreabă dacă arborele genealogic e bun și dacă mai poate schimba ceva. Eu i-am confirmat că e ok, de 4-5 ori, să PĂSTREZE IMAGINEA și să facă 2-3 modificări. Iar el schimba complet imaginea.
L-am admonestat, i-am spus că-mi pare rău de banii dați pe abonament, el și-a cerut scuze, a încercat să corecteze și a continuat să schimbe. Aici are o hibă, și doar folosirea acestui termen deja trebuie să semnalizeze unui ochi avizat că acest text nu este generat artificial, ci scris autentic de-un om.
Am reușit să obțin o imagine bună, pe care am editat-o eu cu casetele descendenței firești pentru arborele genealogic, cu părinți și bunici. La generarea de imagini umane dă rateuri mari. Deși, la bază, ca concept și realizare nu sunt rele, însă sare în ochi că e artificial.
Imaginea de mai sus este free, o puteți downloada și completa pe spațiile albe cel puțin părinții și bunici unui copil. Dacă vreți și vă place ideea, însă ramificațiile pentru arborele genealogic personalizat sunt mai ample vă las mai jos și imaginea fără casete, să o faceți voi conformă.

Copacul sau arborele sunt simbolurile alese pentru a reprezenta o componentă aparte a vieții noastre, relația cu familia din care provine. Mi-ar place să cred că începem să avem o identitate națională, că descoperim printre oamenii din familia noastră persoane care au avut un cuvânt de spus în vremurile lor. Stima de sine are de câștigat, spatele stă mai drept și parcă vedem dimineața în oglindă trăsături ce seamănă cu poza aceea veche, alb negru …

2 thoughts on “Arborele genealogic al familiei”
Salut!
Incearca delibro.ro.
Nu am treaba cu site-ul, il folosesc si eu tot pentru arbore genealogic, as vrea sa ramana ceva „scris” in urma noastra…
foarte bine ca ai adaugat, nici eu nu ma supar.