L-am rugat pe prietenul meu Cipri să-mi cedeze mie un aparat de radio vechi, Philips, în carcasa de lemn, echipat cu două boxe, stereo, pentru că nu m-am putut dezlipi de aspectul retro care mă fascineză. I-am achitat contravaloarea care a cheltuit-o și nu regret nici un leu, sunt absolut încântat de achiziție. Aștept cadrul perfect pentru a-l folosi, o vreme a stat pe o comodă din spatele biroului și ascultarea posturilor de radio este o experiență diferită folosind acest aparat. E vechi, are cel puțin 30 de ani, însă reprezintă pentru mine o eră când aparatura High Fidelity se fabrica și se folosea altfel decât azi.
Carcasa din lemn pentru device-uri retro
Redarea unor plăci de vinilin pe un pick-up cu păcăniturile specifice, ori derularea benzii de magnetofon pe un Mayak sau Kastan sunt experiențe pe care generațiile noi nu le au, absorbiți de touch-screen-ul device-ului care redă mp3-uri. Nu afirm niciodată că ceva portabil față de ceva cu carcasa de lemn este inferior, însă spun fără reținere că e diferit. Am văzut situație când un copil nu a înțeles ce înseamnă să ridice receptorul la telefon. Logic, nu? Nici nu mai are ce să ridice, de peste 10 ani, receptorul cu cască audio și microfon nu mai este demult o componentă separată a unui telefon.
Am prieteni electroniști care au construit in concept DIY diverse carcase de lemn pentru boxe, de apartament sau mașină, și procesul este o filozofie aparte, fiecare inspirându-se din surse diferite pentru soluțiile tehnice adoptate. Nu sunt tâmplari, dar pasiunea pentru sunet i-a transformat în tâmplari de ocazie.
Rămân fidel senzației retro – vintage dată de sculele deck, individuale, specializate pe o singură funcție și nu subscriu ideii de combină, care încorporează toate funcțiunile într-o singură carcasă. Un stand audio High Fidelity, echipat cu pick-up, amplificator, egalizator, radio-tuner, casetofon, cd-player și boxe pe 3 căi, cu bass reflex, sunt pentru mine în continuare apanajul celor ce vor sunet de calitate. Mă sfădesc cu consoarta când ”dau muzica tare” sau când comut televizorul pe iesirea digitala către sistemul 5.1.
Carcasa din lemn pentru device-uri contemporane
De-a lungul timpului mulți producători de aparatură HiFi au ales lemnul pentru carcasa unui produs de top și nici azi, nu se renunță la diferențierea aceasta. Aluminiu, titan sau fibra de carbon, alături de lemn sunt materialele care pot fi regăsite în carcasele unor deck-uri de foarte mare fidelitate. Apreciez în mod deosebit producătorii contemporani care încă produc produse în acest format, au cu siguranță priză la clienții cu gusturi clasice.
1 comentariu Adaugă comentariu
Unde va pot gasi as dori sa fac o comanda pentru oncastrarea unui pick up intr o consola de lemn masiv.