Finisajul și cererile arhitecților sau a designerilor

mobila din lemn vechi recuperat Dresor cu 6 usi si 5 sertare

Finisajul mobilierului din lemn masiv este un amalgam de culoare și texturi. Pentru PAL sau MDF se încearcă reproducerea unor texturi, însă nu există fibră și coloratură de fibră, densitate diferita de lemn sub culoarea aplicată.

Am mai scris despre tendința greșit înțeleasă a formulărilor de cereri către producători români, cu pretenții de final similare cu idei aduse din vestul Europei sau de peste ocean sau de oriunde altundeva, din străinătate. Este adevărat, producem mobilă și o facem la prețuri care determină companiile mari din afară să comande masiv din România. Nu ne vindem pielea nici ieftin nici scump, ci la prețul decent care să acopere cheltuielile reale, plus un venit cât să se poată numi afacere, nu binefacere.

mobila din lemn vechi recuperat - finisajul cu aspect de vechi
Dresor cu 6 usi si 5 sertare

Am de-a face cu cereri de piese unicat, pe care cel ce le solicită le tratează individual, cumva ca și o bucată de lemn (cât poate costa?) pe care o tai repede (cât poate dura?) și una două o asambleze și o vopsești (se găsește oriunde vopsea, nu?) și uite așa avem de-a face cu un produs care să arate și să fie construit calitativ ca și cel văzut pe un site străin, dar să îl achiziționeze la un preț românesc, adică mizerabil. Prețul românesc sau englez nu trebuie să se încadreze într-o gamă, meseriașul care ține o sculă în mână și prelucrează lemnul este irelevant ce limbă vorbește și ce aer respiră.

Trebuie să câștige decent comparativ cu toate condițiile unde își prestează munca, ținând cont de țară, de nivelul lui de pricepere, de gama produselor pe care le fabrică. Cumva crede cineva că tabla din care se fabrică un bolid auto de lux e mai scumpă decât cea a unei mașini de serie, normale, cu un raport de 20 de ori? Diferența care se plătește acolo e de surplusul de contribuție umană, tehnică, inteligență, pricepere, exclusivitate, marcă, prestigiu.

La fel și aici, și la noi, și în mobila produsă în România. Îmi vine de multe ori să mă bucur pentru piesele ce părăsesc țara, se expun într-un showroom din magazinele occidentale și sunt achiziționate de români fericiți pentru alegerea făcută, care nu clipesc acolo să plătească, neștiind că e fabricată aici. Acolo nu mai intervine factorul român de estimare a prețului, ci obiectul este evaluat și apreciat pur și simplu pentru ceea ce e.

Din acest domeniu face parte și mobila Rough, brută, dură, cu aspect vechi, de hambar, cu feronerie și îmbinări arhaice, pe care tot mai multă lume o admiră. Nu o fabricăm, doar o dau ca exemplu. Cei de la Woodland Creek sunt producătorii pieselor de mai jos și au toată aprecierea mea pentru ce produc și pentru prețurile pe care le cer. Dai un ban, și stai în față. N-aveți idee câtă muncă stă în spatele acestor piese fabricate din lemn recuperat sau nou, oricum finisajul e intenționat realizat pentru a conferi amprenta de vechi.

mobila din lemn vechi recuperat - finisajul cu aspect de vechi
comoda de perete cu 2 usi si 2 sertare cu finisajul de lemn vechi
mobila din lemn vechi recuperat - finisajul cu aspect de vechi
comoda 5 usi si 2 sertare cu finisajul de lemn vechi

De multe ori finisajul începe de la gater și sunt meșteri care produc piese de mobilier rustice cu scândură neșlefuită, astfel încât sub finisajul de culoare apare și urma lamei de gater, ca parte a unui complex amalgam de senzații, nu doar vizuale.

Aș echipa o încăpere cu funcție de dining cu acest tip de corpuri și masa din articolul – Masa din cer – model Valencia – variantă de dining sau de bistro

Catalog online mobila din stejar masa din lemn scaun din lemn
Mobel Amadeus catalog online de mobila din stejar masiv
Finisajul și cererile arhitecților sau a designerilor 16
fabricant de mobila din lemn masiv
3 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

6 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou
  2. Acum nu stiu ce sa zic, ca nu-s de meserie…Cine aici zicea ca prefera sa stea decat sa ia o asemenea comanda…o fi bine, o fi rau…el stie, ca la sfarsit de luna el trage linie si isi face socotelile….e pe plus sau pe minus…afacerea?

    • ma refeream nu la faptul ca nu as lua o asemenea lucrare….dar cand iti vine omu care nu stie ce si cum si iti calcululeaza cu cat o vazut el ceva material care difera de 300 euro mc la 1200 mc aceeasi esenta,in functie de calitate si nu mai pune la calcul ca ai nevoie de adeziv,hartie de slefuit etc…..lac,bait,ulei…sa numai zic utilaje in care ai investit o groaza de bani…si isi face calculul in asa fel incat la 1000 de euro produs…sa castigi maxim 100 profit…dupa o sapt sau doua de munca…pai nu mai bine stau atunci?pai ce eu am bagat zeci de mii de euro in atelier ca sa raman la sfarsit de luna de munca cu salariu minim pe economie?fie si cel mediu?

  3. Arata foarte bine. Finisajele ii dau o nota aparte.

  4. #5 Comentariu nou

    O casa simpla..

  5. #6 Comentariu nou

    Este , realmente , foarte frumos si…culmea , se asorteaza!Dar ai nevoie de spatiu pentru asta. Eu trebuie sa raman la o masa plianta. Eu tot cochetez cu modelul de la Maldaresti.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.