Am mai scris despre masa de mănăstire, un articol în care m-am exprimat despre credință și religie sub termeni personali. De această dată am avut parte de o completare a propriei viziuni asupra a ceea ce înseamnă viața la mănăstire când am livrat personal masa de 4 m din acest articol. Admit că am acumulat un bagaj de percepții asupra a ceea ce înseamnă biserica și mănăstirile din România prin cererile de ofertă pe care le-am primit din partea unor firme care lucrează pentru aceste locașuri. Solicitările pentru piesele de mobilier și tâmplărie primite sunt sibaritice și oarecum în contrast cu austeritatea la care te aștepți pentru un cadru monahal.
Pentru mine, distincția dintre credință și religie este foarte mare, cred că dăruirea și harul nu sunt totdeauna bine reprezentate de clerul bisericesc și că mai departe de instituția Bisericii Ortodoxe din care fac parte prin botez, este importantă percepția individuală a fiecăruia dintre noi la contactul cu reprezentanții bisericii. Dacă un preot care oficiază o slujbă este o persoană distantă prin ceremonia pe care o oficiază, cred că discuția cu un călugăr, fără iminența Celui de Sus altfel decât că ne înconjoară de pretutindeni este o altă experiență.
Părintele David a luat legătura cu mine direct și am stabilit detaliile constructive ale mesei pe care o dorește. Nu am reușit să țin minte denumirea încăperii pentru care era destinată, dar dimensiunile de 4.00×1.00 m mi-au dat de înțeles că este masa principală din amenajarea respectivă. Finisajul English Antik, lac lucios, este unul distins, clasic și elegant, potrivit cu ambientul sobru al unei mănăstiri. Termenul de execuție impus și particularitatea de a fi poziționat blatul de masă de mai sus pe 2 picioare în cruce, ca și cele de la mesele Britain rotunde clasice, m-au făcut să mă ocup direct de toate detaliile de producție și livrare. Cred că aspectul total al mesei se potrivește foarte bine în cadrul așezământului, este prima masă de această dimensiune pe care am construit-o cu acest tip de picioare, toate mesele de dimensiuni mari proiectate anterior erau așezate pe 3 picioare. Vezi – masa de 3×1,20 model Britain.
Zona Ludușului unde este amplasată mănăstirea, recent construită, este idilică. Arată foarte aproape de viziunea Edenului pentru Adam și Eva, iar experiența parcurgerii drumului cu dubița a fost o pregătire antemergătoare. Mănăstirea aflată pe versantul sudic al unui deal aparține unei zone extrem de frumoase și retrase, care este înconjurată de câmpuri cultivate și livezi. Călugării au fost extrem de binevoitori si destinși, eu mă așteptam la o atmosferă apăsătoare, cu aer mistic. Cred că dacă ar fi destinate aceste locașuri pentru familii și nu pentru pustnici, mi-ar face plăcere să stau acolo, cel puțin o perioadă. Părintele David cu care am purtat o scurtă conversație, fiind prins cu mai multe treburi, a lansat o invitație de a reveni cu familia, ceea ce pentru mine a fost surprinzător. Sincer, credeam că la mănăstiri se merge, se vorbește în șoaptă și poți doar să observi în liniște și de la distanță procesul de apropiere cu Dumnezeu. Ceea ce am văzut acolo au fost de fapt oameni muncitori, aspriți de munca fizică și cu fizionomii vesele. Voi reveni cu siguranță, am fost de-a dreptul încântat de ceea ce am văzut acolo.
Am mai scris și anterior, despre ideea mea asupra menirii Bisericii, cei care de secole au fost privilegiați și îndatorați să păstreze știința și învățătura de carte. Ar fi minunat dacă de bătrânii și copii acestei țări s-ar ocupa Biserica, să le ofere alinare la vârstele înaintate sau îndrumare la vârste fragede. Cred că o implicare socială mai puternică prin îngrijirea unor clase sociale defavorizate ar readuce credința alături de religie și ar face ca imaginea generală a religiei să primească înapoi creditul de încredere de care s-a bucurat de-a lungul timpului.
O tabără de vară pentru copii, fără calculatoare sau televizor, cu ateliere de meșteșuguri felurite, găzduite de o mănăstire ar avea un succes nemaipomenit. Eu unul mi-aș dori să îmi trimit copilul acolo. Orele de religie din școală înlocuite cu învățătura unor rugăciuni de la călugări, alături de viața simplă, lucrul pământului sau îngrijirea animalelor ar fi o experiență mult mai benefică pentru copiii noștri.
Imaginile sunt surprinse în timpul lucrărilor și mai este mult până să fie gata sala respectiva, dar din câte am înțeles urma să se țină hramul mânăstirii în curând și era nevoie de această masă, chiar și fără mobilierul aferent.

Doamne Ajută și ne luminează !
6 comentarii Adaugă comentariu
Salut,
Urmaresc cu interes siteul tau.Imi place ce faci insa am observat ca despre subiectul credinta /religie nu ai o abordare obiectiva.Deoarece nu am suficient timp o sa incerc o abordare schematica cu scuzele ptr erorile ce decurg de aici.
-Nu cred ce te-ai simti bine intr-o biserica cu mobilier din pal…O contributie la o atmosfera dintr-o biserica/manastire o are si mobilierul…Cred ca suntem de acord ca fiecare ne dorim ca sa ne simtim bine acasa si la randul lor musafirii pe care-i primim sa se simta la fel de bine.Ptr asta facem un efort ca sa construim/decoram cat mai mult aproape de cuvintele acasa,familie etc..Asa si la manastire au facut un efort ca noi cand mergem sa ne simtim altfel…Trebuie sa apreciem asta si chiar sa-i ajutam ca fac un efort ptr ca si noi sa ne simtim bine cand mergem la ei si ca nu kicizeaza sau schimonosesc lumea in care ne aflam din contra…..
-Biserica se implica social mai mult decat crezi…Dar diferenta este ca actiunile ei nu sunt prea vizibile deoarece niciun ziar sau televiziune nu are interes sa dea o stire despre un lucru bun facut de Biserica..Nu are audienta iar unii ziaristi apartin unor ONG-uri care se pun muche la tot ce spune si face Biserica.Face parte din meseria lor …Biserica face un efort ca sa prezinte corect aceste atacuri si dau comunicate prin ziarele sau revistele pe care le editeaza dar ele ajung doar la oamenii cu adevarat interesati de adevar.
Eu personal am vazut la manastirea Caraiman,Busteni de unde sunt socrii mei ,ca toata vara manastirea a derulat un program numit ,,Alege scoala” cu copii de prin toata tara adusi si implicati in fel si fel de activitati.Programul a avut atat de mult succes ca si Politia sa aratat interesata prin aducerea de copii care se drogau sa faceau parte din retele de trafic de persoane si unde sa observat o schimbare in comportament.
Ca sa intelegeti implicarea si anvergura Bisericii in zona social filantropica va trimit mai jos un link.
Sunt multe de vorbit dar daca aveti o abordare obiectiva si constuctiva o sa aveti parte de multe surprize placute.
Evident ca mai sunt multe de facut dar lucrurile nu stau chiar asa de rau cum par(sunt multe aspecte ce trebuiesc lamurite/discutate).
http://basilica.ro/noua-sectiune-online-de-prezentare-a-activitatii-social-filantropice-a-bisericii-109512.html
Numai bine iti doresc
Marian
Multumesc de completari si sunt foarte bine venite. In textul articolului este doar parerea si perceptia mea personala, nu pretind ca stiu totul sau ca detin toate datele. Asa vad eu lucrurile si chiar daca nu sunt un practicant religios, sunt un om cu credinta care pe baze istorice intelege prezenta bisericii intr-un anume fel. Nu sunt de acord cu manifestarile de fervoare religioasa si cred ca cu Dumnezeu trebuie sa stii sa vorbesti. Nu ii poti porunci, nici nu e bine sa te milogesti. Reprezentantii bisericii cu care am interactionat mi-au format parerea exprimata in articol si sincer caut harul in reprezentantii clerului, dar pana acum fara succes.
Poate timpul va mai imbogati nivelul meu de experienta si se va schimba opinia, sunt deschis.
Multumesc de comentariu, e bine ca sunt completari si exemple .
Este cumva vorba de schitul prezentat indirect și aici http://pressone.ro/cand-oricine-e-la-distanta-de-un-click-nici-nu-ti-se-mai-face-dor/ ?
da, este vorba de acel schit. Sa stiti ca am citit tot articolul la care faceti referire, m-a ajutat la completarea perceptiei.
sunteti o primavara …dar mergeti la M-rea Oasa…sau Lupsa sau Pojorata…si apoi mai vorbim.va sustin cu inima si candva cand imi voi permite si financiar achizitionand de la dvs
Ati facut un lucru frumos pentru locas sfant. Slava Lui Dumnezeu pentru talanții pe care Domnul Hristos vi i-a daruit.
Va urmaresc cu bucurie.
Sunt manastiri si manastiri, unele mai cu stejar masiv altele asa cum se poate. Toate sunt cu Har si toate sunt bucurie pe pământ ! Sunt si oameni manastiri unii cu stejar masiv altii asa cum pot, dar sunt plini de bucurie sfanta si dragoste de om.
Sa fiti sanatos !
Sus inima !
Bucurie !