Încă de pe vremea când Irina Nistor traducea „sincronizat” filme îmi imaginam, văzând așa ceva pe plajă, cum ar fi sa pun mâna și sa fac un hamac. Prima problema era întotdeauna referitoare la unde îl pun, ca de „înnodat” ma socoteam eu ca m-as descurca. Am început ca proba cu ceva sfoara din casa, dar am renunțat sa mai sper ca lucrătura mea ar putea susține greutatea unui om.
Senzatia implantata in subconstient si la care face referire memoria cind pomenesc de termenul „HAMAC”, e una de relaxare, abandon catre o lectura buna, soare, plaja. Azi e usor, se gasesc pe piata atatea modele, incat doar sa pui mana pe el si sa-l duci acasa e singurul imbold la care daca raspunzi pozitiv, si te alegi cu o piesa atat de placuta sufletului si atat de putin practica in zona noastra de munte.
Asa ca prefer sa-l las acolo unde l-am vazut de la bun inceput, pe plaja, la soare si sa astept sa ma bucur de senzatia totala de detasare de cite ori merg in concediu.
Lemn și franghie – sunt două materiale naturale și am descoperit de curând că nu e așa greu de găsit funie, franghie sau sfoară bună, din cânepă, chiar dacă e importată. La noi cultivarea cânepei a devenit sinonimă cu infracțiunea deși tatăl meu îmi povestește cum pe vremea când era copil, toți din satul lui aveau cânepă cultivată lângă casă.
Tot procesul de a ajunge de la plantă la fir de țesut era consumator de timp și efort, însă atunci nimeni nu își punea întrebări.
Mi-ar place să văd că ceea ce era bun pe vremuri nu dispare, că se re-descoperă meșteșuguri vechi, că dexteritatea de a face ceva cu un capăt de franghie și puțin lemn poate fi subiect de educație în școli, la ATP – atelier tehnico practic.
Pentru un astfel de demers și eu aș duce la școala copiilor mei puțin lemn. De fapt am și contribuit deja, pentru altceva, tot cu lemn – Bețe din lemn de frasin – pentru ora de muzică de la școală
