Aranjamente de masa in stil natural, poate chiar rustic

aranjamente de masa

Scriu acest post despre aranjamente de masă după o discuție cu prietenii mei, familia Filimon, care mi-au povestit experiența lor, de Craciun în compania unor francezi cu care s-au ”omenit” la o masă, în Vadu Izei, lângă Sighetu Marmației.

Au ajuns cu toții să fie cazați la o pensiune, neaoș maramureșeană, rustică, construită din lemn. Ceea ce i-a marcat pe prietenii mei a fost cât de încântați au fost străinii de simplitatea naturală a locului. Noi, cei de aici am numi-o mai degrabă casă de țară, în care toate sunt simple nu din cauză că designerul locului a fost inspirat de tendințe rustice, ci pentru că rustic este realitatea cotidiană a locului. Casa din lemn de stejar avea pereții de lemn la vedere, fără izolație de polistiren, Pe jos sunt dușumele, masa e din lemn, cu aranjamente de masă din partea locului, adică față de masă țesută la război, străchini de lut și bănci din lemn. Oamenii care dețin locația respectivă au mizat pe farmecul neschimbat al unei case tradiționale și au cucerit total inimile străinilor. S-au servit bucate simple, ca la tăiatul porcului, sarmale, pâine pe vatră, murături din butoi.

aranjamente de masa

Turismul cu accente locale, autentice este tot mai apreciat, simplitatea vieții la țară este re-adusă la loc de cinste și cei care practică călătoriile pentru relaxare cred că au ajuns să se sature de luxul de la 5 stele cu AI. Diferența dintre locațiile cotate înalt ajunge să nu se mai cunoască chiar dacă călătorești în țări diferite. Îmi aduc aminte că în Beijing , un român din Baia Mare care studia acolo și ne-a întâmpinat s-a bucurat să ia masa cu noi în hotel pentru că a putut mânca iar brânzeturi și ceai, iar noi vroiam să ieșim afară și să gustăm mâncarea de stradă. Ceva cu care ești obișnuit zi de zi devine fad, și cauți să schimbi, pe cât posibil, cu ceva inedit.

Revenind la aranjamente de masă, accentele rustice, normale pentru România, sunt foarte apreciate de cei care s-au săturat de uniformitatea locațiilor clasice de turism. Cred că o parte tot mai mare de oameni doresc să experimenteze ceva nou și n-ar trebui să ne mire că apreciază nespus ceea ce pentru noi este banal. Am mâncat slănină cu ceapă la livadă și săptămâna trecută, însă pentru cineva care se aprovizionează de la supermarket tot timpul anului, astfel de locații sunt diversitatea de care are nevoie, mai ales în concediu.

Chiar și noi, locuitorii acestor meleaguri, după ce am trecut prin experiența accesului la modernitatea și materialele de consum casnic ce ne-au fost interzise înainte de 89, revenim încet la tradiție și ne asociem cu obârșiile prin alegerile rustice care predomină tot mai mult. Vrem simplitate și pare uneori greu de atins, vrem lemn natural, vrem cergă, bucate simple, pălincă de cazan și vin de casă. Le-am avut, le-am cam pierdut și acum plătim mai mult ca să ne bucurăm din nou de ele. Aranjați-vă mesele simplu, lăsați coatele să se odihnească pe lemn, atingeți farfurii de lut și căni de ceramică tradițională, adoptați un țăran și curățați masa de semi-preparate. Munciți fizic, bucurați-va de un pahar în compania celor dragi, întinde-ți-vă pe iarbă și bucurați-vă de natură, de cerul cel albastru și de viață.

Tot mai mulți miri aleg să organizeze ceremoniile în aer liber, tot mai multe mese de familie de duminică se iau la o masă organizată pe iarbă, pe terasă. Sobrietatea și ocaziile festive au momentul lor, dar șă nu uităm să ne bucurăm de natură. Vine vremea bună, bucurați-vă de fiecare ocazie să stați sub cerul liber. Acordați timp pentru organizarea meselor câmpenești, din când în când, efectul benefic va persista cu soare-n suflete mult timp.

13 Idei de aranjamente de masă simple, naturale.

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

aranjamente de masa

Haideți să trăim cu adevărat, din nou, așa cum am făcut-o odinioară !

aranjamente de masa
15 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.