Când vorbim despre arhitectura caselor tradiționale avem de-a face cu mai multe planuri de interese, aprecieri, năzuințe și intenții ce greu se pot contopi. Se dorește amestecarea apei cu uleiul, ca-ntr-o emulsie. Aseară am participat și asistat la un eveniment ce a născut speranțe și totodată controverse în sufletul meu. A fost un regal al arhitecților din Maramureș care găzduiți de UAP, la Galeriile de Artă din Baia Mare s-au întâlnit să celebreze finalizarea unui demers născut demult. Arhitectura caselor tradiționale, acele case din lemn, căci vorbim aici de Maramureș, însă implicațiile sunt mult mai largi și mai întinse pe teritoriul României, acele case sunt subiectul interesului pentru grupul Rural din Ordinul Arhitecților din România.
S-au lansat Ghidurile de arhitectură în forma tipărită pentru cele 4 zone distincte ale județului – Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Tara Maramureșului și Țara Codrului.
Mă-nclin cu respect și admirație pentru munca arhitecților din Grupul Rural din cadru OAR Maramureș. Laura Zaharia, Ina și Max Funețan și Oxana Crăciun, sunt profesioniști adevărați, care au dedicat timp și efort mult la conceperea acestor Ghiduri. Le-am pomenit de multe ori, când am scris la începutul acestui an despre proiectele finanțate de CJMM.
Am fost ”acuzat” întotdeauna, în cariera mea de vânzări că sunt avocatul clienților. Afirm asta din cauza faptului că sesizez un conflict de implementare care trebuie rezolvat. Avem pe o parte valorile tradiționale, arhitectura caselor în speță ce reprezintă un patrimoniu cu care sunt de acord că nu trebuie pierdut. Pe cealaltă parte este categoria celor care construiesc case azi și cărora nu li se impune un minim de conduită civică, niște rigori de formă sau tehnici de construcție, cu soluțiile de confort, la costuri acceptabile, similare cu alternativele folosite în mod curent.
Nicăieri în vestul Europei nu poți face un imobil cum te taie capul, în Paris sau pe pajistile Alpilor Elvețieni. Trebuie respectată o linie și practici care să includă imobilul în aspectul general al zonei, cu forme exterioare similare, fapt care contribuie la păstrarea și chiar ridicarea valorii unei localități. Așa promovăm turismul, așa ne identificăm ca Maramureșeni, ca români, ca continuatori ai unor înaintași ce ne-au lăsat o moștenire fără să intenționeze să o capitalizeze sub forma palpabilă a unui cufăr de comori.
Nu știm, însă moștenirea noastră este valoroasă și aflăm asta doar când cineva admiră dranița, troițele, gardurile sau șurile din mediu rural. Țăranului împilit de nevoi i se pare ireal că un german sau englez coborât dintr-o mașină ”străină” stă gură cască la casa lui, moștenită de la bunici, la lutul din tindă sau la acoperișul de paie. I se cere să permită degustarea hranei și scarpină nedumerit sub pălărie gânduri nedeznodate de mirare, cum de îi place străinului ceea ce el vede că e sărăcia lui. Or fi bolunzi, dau bani să vină aici, să mănânce și să doarmă, acolo, de unde el, sau mai degrabă copiii lui și nepoții nu dau rând cum să fugă.
Cum îi explici acestui om că el are o comoară sub noroi? Comoară care nu dă bani ( în mod direct), nu cumpără medicamente sau alimente de la supermarketul din orașul aflat la zeci de kilometri. Ți-ar spune că te lasă pe tine să te ”bucuri” de toată bogăția lui și să faceți schimb. Dă-i SUV-ul, contul din bancă și apartamentul de la oraș și du-te tu să cultivi pământul, să îngrijești animalele și să tai lemne să bagi pe foc când ți-e frig. Poți locui liniștit între pereții din lemn văcăliți cu lut. Bogăție? Valori? Tradiție? Pentru el sunt nemulțumirile de azi, grijile de mâine!
Ieri am văzut o parte inimoasă, extrem de bine intenționată, a unei pături intelectuale puternice, motivate, care dorește păstrarea valorilor tradiționale maramureșene ne-alterate. Demersul lor se traduce într-un Ghid explicit și explicat mură-n gură cu imagini și antagonii de DA/NU pentru arhitectura caselor din mediu rural, unde se pierde tocmai ceea ce este apreciat ca moștenire istorică, culturală și a legăturii cu obârșiile nației acesteia. Ni se spune, de către alții, străini de aceste meleaguri, mai mulți decât de către cei de-ai locului, că avem un cumul de valori ce sunt inegalabile, prețioase, ireproductibile, dar noi înșine, ca nație scăpată din rigorile comunismului, nu suntem în stare să le vedem așa și să le apreciem la justa lor valoare.
Laura Zaharia și Horațiu Răcășan au fost speakerii acestei seri și i-am ascultat cu luare aminte. Pe d-na arhitect Laura Zaharia o știu de mult, la fel și cititorii acestei reviste. Este cel mai bine descrisă de faptele sale:
- Proiect gratuit de casa – Casa Arcolar – pentru Țara Maramureșului
- Donatie pentru restaurarea unei case de 100 de ani din Mara – Maramures
- Casa cu clai – raport final de omenie altruistă pentru casa de lemn din Maramures
Este iremediabil îndrăgostită de arhitectura caselor vernaculare, de tradiții, un om cu suflet mare și determinare nebănuită. Alături de Adi Cramăr ( alt maramureșean drag mie) – Qual au pus bazele Asociației ROST.
Horațiu Răcășan este Coordonator al Grupului de lucru Rural al OAR, un om pătruns de propriile convingeri care transmite energie și convinge prin dedicația cu care susține, ca arhitect de Cluj preocuparea sa pentru salvarea satului tradițional românesc. L-am ascultat preț de o oră, și cred că dacă timpul ar fi permis, nu s-ar fi oprit argumentând și motivând alegeri bune, dar mai ales cele proaste în arhitectura caselor construite recent ca un afront la valorile oricărui ArhiTekton. Merită să citiți discuția cu un meșter de acoperișuri din paie din Țara Lăpușului, publicată în Arhitectura 1906.
Sunt atât de multe câte le-a rostit, încât îmi fac o obligație de a le transmite într-o măsură cât mai corectă pentru că sunt de acord cu poziția sa în mare parte. Ceea ce ei, arhitecții cer, vor și pe bună dreptate recomandă se adresează confraților de breaslă care pentru bani, semnează sau aprobă proiecte de imobile cu aspect atroce, dăunătoare localităților unde sunt ridicate, inutile și inestetice pentru cei care le folosesc, urâte de-a dreptu’. Vedem cu toții ceea ce definim simplu – Casa portocalie cu garduri de inox – amplasată lângă o casă veche din lemn și alături de o biserică patrimoniu UNESCO.
Turiștii din Maramureș s-au împuținat în 2016, singurul județ din țară care a avut scădere pe acest segment.
Horațiu Răcășan a punctat mai multe aspecte legate de arhitectura caselor, soluțiile de construcție și izolare, trendul imobiliar, educație:
- 60% dintre proiectele de construcții din România sunt în mediu rural
- arhitecții sunt înlocuiți de multe ori de proiectanți, specializare care nu implică conștiința integrării muncii pentru care sunt plătiți în planul general și estetica localității respective
- propune educarea locuitorilor din mediu rural pentru a înțelege implicațiile alegerilor pe care le fac
- sunt 28 de Ghiduri de Arhitectură complete în România, în mai multe zone geografice, și multe încă în lucru
- Maramureșul dispune acum de 5 proiecte destinate zonei Valea Izei și Cosăului care pot fi folosite gratuit, prin CJMM
- are propuneri de soluții integrate cu mediul, energie regenerabilă, urbanism
- îndrumă spre folosirea soluțiilor de izolare termică atipice, cum este lâna de oaie – produs importat deocamdată în cea mai mare parte
- la Bacău exista o întreprindere socială care produce izolații din lână de oaie, în Bistrița există un demers care se poate concretiza.
Am început acest articol vorbind despre greutatea de a amesteca apa cu ulei. Arhitecții apreciază arhitectura caselor tradiționale, promovează salvarea satului și oferă Ghiduri de construcție pentru proiectele viitoare. Există chiar și proiecte gratuite, sub anumite condiții, pe care le pot folosi cei din zonele vizate. Știm cu toții că valorile la care arhitecții fac referire sunt autentice și asistăm la degradarea lor, un proces ireversibil și dureros doar dacă ai conștiența înțelegerii unui ansamblu. Doar cu pălincă sau biserici din lemn nu vom mai fi Maramureșeni, o parte distinctă a României, ne vom pierde, poate peste 100 de ani Maramureșul nu va mai fi menționat separat nici la meteo.
Pe de altă parte e nevoie de un demers concertat, autorități, intelectuali, factori de decizie, dascăli, arhitecți, investitori, persoane fizice … nu știu să enumăr toate păturile sociale care ar trebui să facă parte din acest demers, însă scopul trebuie să fie interesul local. Înainte să construim ceva nou, să păstrăm ceea ce avem deja. Arhitectura caselor tradiționale este acolo, cât mai există. Trebuie drumuri, ghiduri turistice, pensiuni, întreprinzători locali, cultivatori de produse locale, specialiști gastronomi.
TREBUIE EDUCAȚIE … și bani, dar mai întâi de toate intenție colectivă! Trebuie exemplu, arătat fizic că se poate.
Partea care nu se amestecă cu ceea ce e mai sus este simpla realitate din teren. Fiecare imobil construit după Revoluție, de oameni plecați în străinătate și reîntorși cu fonduri, dar fără înțelegerea corectă a contextului. N-au avut, acum au, bani, nu altceva. Cu bani, cu imaginea unor imobile din Vest, au asaltat proiectanți și constructori, cerând infatuare. Au vrut să se vadă ca nu mai au lipsuri, aproape o negare a originilor. Negrești Oaș și Certeze sunt pierdute, afirmă arhitecții, acolo tradiția este excepția, nu regula. Exagerările au creat monștri, construcții fără linie comună, fără unitate sau specific. 30 de ani, de atâta timp nu s-a pus stavilă acestor practici. Horațiu Răcășan a afirmat că i s-a reproșat când a mers cu ideile de salvare pentru arhitectura caselor tradiționale către urechi deschise – ”Unde ați fost până acum?”
Cum le explicăm acelor oameni care vor să construiască că nu trebuie să se lepede de origini, de moștenirea ce pare sărăcie, că se poate valorifica și azi frumusețea arhitecturii vernaculare. Că este posibil confortul interior, chiar dacă afară seamănă cu casa bunicilor. Cum face cineva care chiar vrea să respecte tradiția, când intenționează să construiască? Unde găsește meșteri tradiționali, familiarizați cu tehnicile de construcție vechi, care cunosc necesitățile de confort actuale. Cum implementează cineva recomandări, când executanții lipsesc sau nu au cunoștințele necesare ca să facă astfel de particularități în fapt. Cum spui unui meșter din Bârsana, Budești, Ieud că pentru casa din lemn pe care știe să o facă să prevadă izolație termică din celuloză sau compartimentare pentru lâna de oaie. Montajul acestor materiale, tehnicile de realizare, chichițele neștiute de detaliu sunt vitale, pe când cu BCA, polistiren și tencuială decorativă se găsesc pricepuți la tot pasul.
Unde mai pui casa pasivă, independență față de furnizorii de utilități, recuperarea apei pluviale, orientare corecta pentru lumină și căldură solară, ventilație …
Arhitecții nu cer lut pe jos, frig printre drugii de lemn ai pereților, budă în curte. Dimpotrivă, cer proiectare responsabilă, încadrarea în specificul local din mediu rural. După ei trebuie însă să se formeze firme noi de construcții, soluții și furnizori de materiale, o logistică uriașă, consultanță și reglementări prietenoase dar ferme din partea autorităților. Plus verificarea realității din teren, cu respectarea normelor impuse și angajate. Uff … e mult până departe.
Arhitecții au început, sunt mugurii speranței, cu ceva trebuie pornit, dar până la realizare mai trebuie pași, concreți, care există azi doar în teorie sau cu mulți de poate … nu știu … căutăm.
Dacă vreun arhitect din Maramureș dorește și nu primește Ghidurile, renunț cu dragă inimă la setul de 4 pe care le dețin. Vreau doar să fie folosite.
Aceste Ghiduri de arhitectură, pentru încadrarea în specificul local din mediu rural, 4 la număr într-un set, cca 500 de seturi, au fost tipărite cu finanțarea CJMM și sprijinul CJMM. Sponsorii au ajutat la partea de protocol și alte cheltuieli logistice. Vor fi distribuite gratuit arhitecților maramureșeni și compartimentelor urbanistice din primăriile județului. Ce vor face cu ele, n-am idee, nu pot visa că le vor folosi toți. Vor fi mai degrabă îndrumare, dar și atât m-aș bucura să nu fie ignorate.
Voi, maramureșenii mei, să știți că există, că se pot cere și se pot evita dezastre mai departe. Că poate în următorii 30 de ani putem repara răul deja făcut, să-l diminuăm ca pondere și să schimbăm atitudinea de oameni lipsiți, nevoiași, în cea de maramureșeni responsabili.
De dragul Maramureșului, putem!
