Cadouri exclusiviste, cutii de lemn cu ceaiuri

Am trecut astă seară prin Lidl și mi s-a oprit privirea la un raft cu cutii de lemn cu ceaiuri, fabricate din lemn. Nu era ceva prea deosebit nici la nivelul de ceai nici ca manoperă aplicată lemnului, dar după ce am mai văzut puțin mai încolo și cafea ambalată într-un butoiaș mic, decorativ, nu funcțional, tot din lemn am început să zâmbesc la gândul a ceea ce vă voi scrie astăzi. Ambalajele de lemn sunt cumva ancorate în ADN-ul uman ca fiind frumoase, de apreciat și ating o coardă ancestrală pentru că face referire la un simbol ce însoțește omenirea de dintotdeauna.

Povestea din Saga Asiei, de James Clavell, spune că Imperiul Britanic s-a construit cu corăbii, cu clippere zvelte ce aduceau în Londra ceaiuri din China, mătăsuri, lemn exotic și condimente.

Din India englezii duceau opiu în China, îl schimbau la troc cu argint și ceai pe care le transportau în Anglia. Ceaiul englezesc este dintre cele mai vestite, arta ceaiului am descris-o într-un articol din 2012, și mă declar profund impresionat de gustul ceaiului adevărat, preparat și servit la mama lui, acasă.  Am scris și atunci, afirm din nou și acum că ceaiul face ziua mai lungă decât 24 de ore, te liniștește, te întremează și prin ceremonialul de preparare face ca termenul de socializare, unul rece, auster, gol de conținut, să se transforme într-o bulă a timpului oprit, când prietenii și voia bună, conversația, relaxarea și liniștea par să nu se mai termine.

Am primit și am oferit la rândul meu ceai, englezesc sau rusesc, în cutii dintre cele mai variate și consider că eleganța dăruirii, completată de o alegere inspirată poate salva situații ce par disperate când te dai de ceasul morții neștiind ce cadou să alegi. Pentru relaxare și persoane cu temperament domol alege Sun of the East, cu parfum de floare de cireș și arome de portocală sau dacă ai de-a face cu un temperament vulcanic, aprig și nestăpânit du-i Darjeeling sau Earl Grey sau o variantă de Asaam. Sau invers, pentru compensare, nu potrivire.

Am trecut prin Wuyi Mountains și am văzut cum arată dealuri nesfârșite de culturi de ceai, terasate, cu arbuști mici, asemănător cu afinul. Știți ce m-a impresionat? Erau pline de oameni care le lucrau, fără să fie momentul de cules. La fel și câmpurile agricole, orezăriile. Să mai știți că la ei programul de lucru este de 12 ore în orice fabrică, fără zile libere sâmbătă și duminică.

Corăbii de lemn au folosit englezii, în lăzi de lemn au transportat ceaiul și apoi în cutii de lemn frumos ornate l-au adus pe masa fiecăruia. Lemnul i-a ajutat în fiecare dintre aceste părți ale călătoriei ceaiului și deși astăzi nu o mai face în aceeași proporție, totuși cred că pictează un zâmbet de apreciere chiar pe fața unui profan într-ale lucrurilor d-astea cu ștaif. Mă gândesc doar că aș îndemna la cultură, la minți deschise la bucuria cunoașterii, la descoperirea a tot ce este peste acel gard imaginar ce înconjoară lumea noastră mică. Auto-impusă, desigur ! Dărâmați gardurile, cunoașteți lumea !

Cu drag, de bun gust !