Caligrafia – arta scrisului frumos de mână – o artă apusă

caligrafia

Caligrafia este arta scrisului frumos de mână, deși această îndeletnicire este cel puțin vintage în zilele de azi. Scrisul de mână a ajuns să fie scos din obligativitatea studiului în școlile din 40 de state americane, ceea ce mi se pare greșit și nepotrivit. Lipsa acestei capacități cred că se va plăti scump, dacă dintr-un motiv sau altul rămânem fără electricitate. Noi, cei care am ajuns vintage, cei care am studiat materii și discipline învechite la școală vom ajunge dintr-o dată calificați, fiind capabili să facem ceea ce azi, fără un calculator, mulți nu mai obișnuiesc să facă.

caligrafia

Azi am scris o pagină de mână, alături de fiul meu, pentru a-l susține la teme, când a trebuit să rescrie o temă cu greșeli de ortografie. Am scris simplu, fără caligrafia ce cândva mi se părea o virtute pe care o stăpâneam. Apoi a scris și Adriana și ne-am comparat scrisurile, am citit foaia schimbând de la unul la altul operele de scriere și am văzut diferențele mari. Scrisul de mână are dezavantajul că nu iartă ca și corectura scrisului din Word sau editoare din computere. Când ai greșit, sai ai pocit o literă, când corectezi ceva scris cu penița … se vede. Aici am vrut să ajung.

La cerneală și peniță … vă mai amintiți practica scrisului de mână autentic? Mai țineți minte călimările și penițele care scârțâiau din oficiile poștale? Acelea simple, din sticlă și condei de plastic? Ce rafinament mi se par azi, capacitatea de a scrie folosind caligrafia de mână dă fiori și astăzi celor ce n-au mai primit o scrisoare în poștă. Folosirea instrumentelor de scris de tip vechi pare apanajul doar al celor vârstnici, de modă veche. Odată se făceau cadouri stilouri și seturi de birou care aveau de-a face cu scrisul de mână. Parcă doar la directori bătrâni mai vezi pe birouri altceva decât calculatoare, trebuie păr alb și costume de modă veche ca să mai acompaniezi justificat un stilou.

Se pare că ideea scrisului de mână, implicit caligrafia au șanse să nu cadă în uitare, Chiuzbi face mape din lemn și pixuri, cele de sus, oare cum ar fi să încerce să facă și condeie cu penițe și călimări?

Poate sunt eu melancolic, dar am aflat azi că sunt foarte neîndemânatic la ceva ce am făcut 18 ani la școală. După alți tot atâția ani, lipsa exercițiului mă face să scriu greoi, cu zvâcneli și greșeli de conducerea instrumentului de scris. Caligrafia … ce să mai zic, este sub orice critică, amestec litere de mână cu cele de tipar, iar ordonarea cuvintelor nu mă încântă deloc.

Am să mai scriu, de dragul unui obicei vintage.

Cu drag, de scris frumos, de mână.

Arta are multe forme – Digital Art – fotografii generate de AI proiectul Dall-E de la Microsoft

caligrafia
4 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Frumos articolul! Multumesc pentru documentare!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.