Casa cu clai – raport final de omenie altruistă pentru casa de lemn din Maramures

casa cu clai

V-am cerut sprijinul acum 6 luni pentru Casa cu clai – prin articolul – Donatie pentru restaurarea unei case de 100 de ani din Mara – Maramures . Nu știu câți dintre cei care ați citit aici despre acest proiect de restaurare a unei case maramureșene de peste 100 de ani ați și reacționat, fie cu Like, fie cu contribuții financiare. Mă simt obligat să public finalizarea acestui demers, la care sufletul celor ce au contribuit financiar se simte împlinit, cu o umbră de tristețe datorată încetării din viață a beneficiarului. Gheorghe Bohotici, vârstnicul ce a deținut această casă, într-o stare avansată de degradare, a apucat să se bucure pe parcursul acestei ierni de o bună parte a restaurării începute în toamnă.

Update Noiembrie 2018 – sprijinim un alt demers de salvare a arhitecturii rurale din Maramureș – Cu ROST – Donează pentru Biserica din Călinești Căeni

Familia Zaharia, d-na Laura și domnii Sorin și Gelu sunt cei care au făcut posibilă punerea în practică, realmente, a unuia dintre cele mai de suflet proiecte la care cu modestie am participat. În nume personal, implicând StejarMasiv.ro pentru promovare. N-am nici cea mai vagă idee cât de mult a contribuit publicarea articolului, cel mai mult a contat aprecierea pentru demersul celor doi care au coagulat un grup de susținere. Sigur că financiar contribuțiile au fost diferite, însă au ajuns, ceea ce conteaza cel mai mult, suma finală colectată fiind îndestulătoare pentru costurile implicate. Sigur că evaluarea inițială nu a fost egală cu cheltuielile finale, ca la orice demers de acest fel, pe parcursul lucrărilor, odată începute au apărut la capitolul Neprevăzute multe alte puncte ce au trebuit cuprinse și rezolvate.

Raportul final, preluat direct din ultimul post de pe Facebook al d-nei Laura Zaharia este reprodus integral mai jos:

CASA CU CLAI – RAPORT FINAL

În 24.04.2017 a fost bătută ultima draniță pe CASA CU CLAI – un proiect frumos în care o casă tradițională maramureșană a câștigat șansa de a dăinui pe locul strămoșesc.
Casa a supraviețuit stăpânului său Gheorghe Bohotici, care s-a stins în 23.02.2017.

Finalizarea acțiunii CASA CU CLAI se datorează celor aproape 50 de sufletiști care au donat 44.467lei.

Cheltuielile s-au ridicat la 44.070lei, și lista cheltuielilor este următoarea:
– materiale (cherestrea, draniță, materiale mărunte) 21.570lei (49%)
– manopera (meșterul Ion Opriș din Budești, ajutorul Vasile și 2 muncitori necalificați) 15.750lei (35%)
– transport 2550lei (5%)
– promovare 3800lei (9%)
– diverse și neprevăzute 400lei (1%)

Au mai rămas 400lei pe care ne gândim să îi folosim pentru a tipări o mică broșură de prezentare a proiectului CASA CU CLĂI.

Echipa de acțiune formată din Sorin Zaharia Adrian Cramar Zaharia Gelu și Laura Zaharia mulțumește cu căldură donatorilor, atât pentru contribuția financiară cât și pentru exemplul de omenie:

  1. AGEXIMCO prin Nasui Simion Stefan
  2. QUAL CONSTRUCTION BOIS prin Adrian Cramar
  3. ALFRED TOEPFER STIFTUNG
  4. Cristian Bulboaca
  5. Bârle Dan
  6. Zaharia Gelu
  7. BLOOME, prin Izai Carmen
  8. PRIM DECOR, prin Nora Anghel
  9. TARGUL DARURILOR DE CRACIUN prin Ileana Horoba-Danci
  10. GEO PROIECT, prin Sorin Zaharia
  11. PRECAST PLUS, prin Poran Cristi
  12. Oxana Craciun
  13. Buciuman Olga
  14. Mara Dafina, Nan Petru, Herbil Ioan, Tiplea Radu
  15. Istvan Madacsy, Madacsy Erika
  16. Matthew Hardy
  17. Adriana Boloveschi
  18. Calin Ioan Pop
  19. Eugenia Laura Mocanu
  20. Claudia Ember
  21. Matei Gabriel
  22. Marosán Zoltán
  23. Stefan Ion
  24. Eugen Bumb
  25. Vanden Eede Florence
  26. Bonish Bonis Csaba
  27. Pop Danut Sorin
  28. Eugenia Carmen Stanciu
  29. Traian Peride
  30. Kervyn de Lettenhove
  31. Mabille Sophie
  32. Ilona Iulia Jalba
  33. Daniela B. Lopes
  34. Libotyan Annamaria Dora
  35. Barbu Mircea
  36. Doru Șupeală
  37. Anca Maria Katona
  38. Emilian Stoenica

Am inclus și numărat toți contributorii, așa cum i-a menționat d-na Laura Zaharia, pentru a concluziona la final că se poate cu 38 de persoane implicate financiar să se finalizeze un proiect de aproape 10.000 de EURO. Raportul final a strâns aproape 500 de Like-uri și 200 de share-uri. Comunicarea și promovarea intenției cred că a fost aproape exclusiv pe Facebook în mediul online. Au existat participări și de altă natură pentru promovare, iar ceea ce a contat cel mai mult a fost, cred, convingerea tuturor celor implicați în altruismul celor din familia Zaharia.

Galerie de imagini pentru Casa cu Clai

Fără implicarea vreunui ONG, minister sau alte forme organizate care să complice parcursul, în 6 luni de la demarare până la finalizare, casa arată asa cum se vede mai sus.

Sper să demonstreze acest demers că se poate că e nevoie de consolidarea sentimentului de comunitate, că pentru cei ai locului e cel mai important să simtă și să facă pentru zona lor cât le este cu putință și sper din tot sufletul ca astfel de oameni, cum sunt cei care l-au inițiat aici să apară și să fie creditați cu încredere în cât mai multe locuri.

Jos clopul d-na Zaharia, săru-mâinile și multă sănătate pentru puterea de a fi dus totul pentru Casa cu clai până la capăt !

casa cu clai
60 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.