Cum sunt casele de lemn din Norvegia

case din lemn casa norvegiana veche

În urma recentei experiențe din Bergen, Norvegia am aflat câteva fapte care m-au pus pe gânduri, asta e cea mai ușoară exprimare a stării de fapt pe care o resimt.

case din lemn din portul Bergen - Norvegia
Case tradiționale din lemn, colorate

Oamenii aceia au fost niște locuitori ai unor ținuturi stâncoase, aride, toată viața lor și au dus o viață aspră ca și cei din Apusenii noștri, cum se trăiește într-un cătun uitat, dar asta până prin anii 1970. Apoi au găsit petrol, cumva s-a-ntâmplat ca guvernanții lor să nu vrea binele propriu în dauna binelui public și de atunci norvegienii s-au transformat într-o cu totul altă nație. Astăzi se declară public că Oil Fund ar putea asigura bunăstarea actuală a țării, pentru următorii 70 de ani, chiar dacă nici un norvegian n-ar mai lucra deloc. Și lucrează încă, culmea. În schimb totul acolo e pe reguli, dar nu doar pe hârtie, ci chiar se aplică.

case din lemn din Bergen Norvegia
Case din Bergen-Norvegia

Nu ai voie să construiești pe teren plat, care este extrem de puțin disponibil în toată țara, dacă vrei casă, pui explozibil, spargi stânca din munte și acolo, construiești. 90 % din casele lor sunt de lemn, așa că tâmplarii și dulgherii au de lucru încontinuu. Nu au spațiu la dispoziție și nici nu-l irosesc, chiar dacă sunt mai înstăriți, deși acest fapt este perimat, cred că nu există norvegian sărac, poate doar mai modest. Din câte știu eu majoritatea dețin locuințele în care locuiesc, dar statul oricum susține și încurajează achizițiile de locuințe, dacă este dovada unui venit stabil.

case din lemn din Norvegia
casa norvegiana veche

Am apreciat că simplitatea este cuvânt de ordine, casele lor sunt lipite una de alta și se înalță pe mai multe nivele. Hainele pe care le poartă sunt practice, mașinile pe care le conduc sunt cele mai multe ecologice, vezi mașini Tesla pe stradă la tot pasul și dacă te gândești că ajunge la 0-100 km/h în 3 secunde, cu o autonomie de 500 de km pe curent electric ai crede că de aceea și le cumpără. Nu, le cumpără pentru că își permit și vor să protejeze mediul. Combustibilii sunt foarte scumpi, iar automobilele au numere de înmatriculare ori pe fond alb, ori pe fond verde. Cele verzi sunt mașini de companie, la achiziția cărora se beneficiază de facilități fiscale importante, dar care nu pot fi folosite decât în interes de serviciu, altfel amenzile sunt de ordinul zecilor de mii de euro. Și nu glumesc, chiar trebuie să le plătești. Nimeni nu claxonează, nimeni nu înjură, toți sunt respectuoși. De ne-ar da la noi un astfel de nivel de trai, oare cum ne-am comporta?

case din lemn din Bergen, Norvegia
Bergen Norway

Norvegienii primesc bani de la autorități să conserve casele vechi de lemn, li se interzice să dărâme și să uite istoria, dar interzicerile astea vin cu un sprijin. Primesc variante și îndrumări, dacă ceva nu poți face este din cauză că are un motiv întemeiat și ți se oferă o altă variantă.

Jumătate din portul Bergen a fost ras de la fața pământului când în al doilea război mondial, o barjă olandeză încărcată cu explozibil a explodat. O parte a portului a fost ferită de fortul care a preluat mare parte din forța exploziei, dar a și avut de suferit din această cauză, iar cealaltă jumătate a dispărut în întregime. Pe o parte sunt clădiri vechi de lemn, pe cealaltă doar cladiri noi.

Să călătoriți, să vedeți lumea și apoi haideți acasă poate facem și pe aici ceva bine.

case din lemn din Bergen
3 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    De ceva timp caut felul acesta de cepuire,pentru unirea unor bucati mari (ca aceasta) sau pentru limitarea crapaturilor.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.