Depozitare atipica din elemente recuperate și modificate – marca Prios

depozitare

Nu toate obiectele cu funcție de depozitare pot și trebuie să arate clasic. E logic că pentru a păstra haine sau cutii voluminoase apelăm la spații de depozitare convenționale unde rafturile, polițele sau sertarele au forme predictibile, ne-surprinzătoare și amplasarea lor este ușor de intuit. Uneori, ieșirea din tipare poate fi o soluție ingenioasă de a inova în segmente consacrate și putem asocia funcții clasice unor piese de mobilier tranformate adaptând obiecte, din lemn, care original au o cu totul altă destinație.

Despre Costi am mai scris, el, Constantin Iosif se identifică cu Prios, brandul propriu sub care concepe și pe care îl promovează în segmentul tâmplăriei din obiecte recuperate. Are o înțelegere aparte a obiectelor și din orice vede și imaginează produse total atipice. Ionuț Dragnea a descris omul din spatele numelui Prios ca fiind cel ce din orice bucăți de lemn sau metal și sticlă imaginează obiecte funcționale, fie că trebuie să rindeluiască, fie că e nevoie de sudură.

depozitare - mobilier din lemn recuperat

Apreciez că în timpul lucrului Costi a găsit timp să facă fotografii destul de detaliate cu procesul de convertire a fiecărei piese, cu etapele de lucru și fazele intermediare în care transformarea are loc. A adăugat cutiilor primite din diverse surse sertare și capace multifuncționale, fără a pierde din aspectul original. Refinisarea a adus un plus de valoare celor câteva exemple prezentate mai jos, iar dacă inițial fiecare cutie arăta veche, Costi s-a folosit de acest aspect și a eliminat aspectul ponosit, lăsând doar patina timpului la vedere.

Mobilier reconvertit cu destinație de depozitare

O cutie reconvertita în servanta cu sertare lungi

Nu știu ce destinație poate avea fiecare dintre aceste piese, însă am convingerea că cei care vibrează la vederea lor, le și văd locul unde se vor potrivi. Pot servi ca spații de depozitare pentru scule, articole de pescuit, amintiri vechi, poze ori obiecte dintre cele mai diverse. Lemnul recuperat este extrem de valoros pentru că pornește din start cu un aport de istorie. Sunt piese de locații publice, restaurante, cafenele unde astfel de elemente de lemn recuperat fac deliciul amenajărilor interioare.

depozitare

Unicitatea lor este incontestabilă, oricine va alege să viziteze magazinul virtual cu numele Prios poate rămâne surprins de ceea ce va găsi. Ce adaug eu, este că experiența întâlnirii cu Costi o veți găsi deosebit de agreabilă și veți pleca cu certitudinea că omul care v-a livrat produsul a transferat o parte din sufletul lui în piesele lucrate.

Cu drag, de oameni buni, cu suflet mare.

depozitare
25 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.