Am inceput sa scriu pe blog in 17 Ianuarie, ceea ce face ca in curand sa se implineasca anul. Cam de cand era zapada in iarna sezonului trecut si nu apucase sa se topeasca am in gand un articol pe aceasta tema. Recent, cu ocazia discutiilor de organizare a Revelionului, suprapus cu sansa de a gasi imagini frumoase culese de pe web de cei de la Vacanze Alpine, pe care vi-i recomand sa-i apreciati, s-a concretizat ideea de a prezenta amenajari de cabana de munte, din lemn.
Pare neverosimil sa spui cabana si iarna si sa nu te duca gandul la lemn, bocanit de clapari pe podele, foc in vatra, vin fiert si scortisoara, dune de puf si caciuli tricotate, ciorapi 3/4 la uscat pe dunga patului, veselie si gasca mare, trosnit de lemne crapate cu toporul.
Nu e acelasi lucru sa pui lemn pe lemn si sa obtii o incapere cu pereti de scandura sau sa dai unei cabane caldura si intimitatea caracteristice unei amenajari reusite. Am recomandat de multe ori prietenilor ca gandul sa le porneasca de la interior spre exterior cand imagineaza un spatiu de locuit. Vrei ceva, un anume confort, o anume pozitionare si logica in amenajarea interioara a casutei tale, indiferent ca e garsoniera sau casa in toata regula. Gandeste-te unde vei sta tolanit, cum vei privi pe geam din pat, in ce parte bate soarele dimineata, ce ii ceri bucatariei sa iti ofere, cum organizezi spatiile de depozitare, de utilitati, de acces. Vizualizează mobila și dimensiunile ei. Caută confortul, nu opulența, practicul, nu ostentativul.
Altii au facut-o deja, iar ideea de cabana de munte, zapada si cald de la focul din semineu a fost surprinsa in imaginile de mai jos, atat de frumos.
Cu drag, de vin cu scortisoara si scrasnet de zapada sub bocanci.
1 comentariu Adaugă comentariu
nu ma mir ca-ti plac deoarece, sunt cat tot apartamentul nostru!