Nu știu dacă v-am mărturisit asta, dar sufletul meu are mai multe compartimente, iar două dintre ele sunt ocupate de toamnă și literatură. Toamna este anotimpul care prin culorile sale mă emoționează profund, înfățișând simțul artistic al naturii. Ea, la fel ca și literatura vine la mine cu efectele pe care acestea le produc în sufletele sensibile. Efecte de melancolie, nostalgie și naivitate.
Cuvinte puține, poate doar ceva nostalgie izvorâtă din privit și admirat. Nu sunt tristă, sunt contemplativă și vreau să împărtășesc cu voi acest sentiment. Mă gândesc și îmi amintesc, caut să corelez sentimente cu simțuri, cu mirosuri și imagini și cu suflete de oameni dragi. Mă simt cafenie, maro, ciocolatie, ruginie sau în tonuri de galben pal și crem. Nu mă descompun ci mă analizez pe îndelete, acordând atenție către fiecare coardă a sufletului meu. Recoltez trăiri intense din vară, pregătesc căldura sufletului care să hrănească trupul pe iarnă și aștept topirea zăpezii, într-o explozie de viață și primăvară.
Astăzi doar ne inspirăm cu drag!
L-am descoperit pe Nichita Stănescu într-un album vechi, tipărit pe vremea lui Ceaușescu și am rămas surprinsă citind gânduri sub formă de poezie, cu rimă asimetrică, cu cuvinte neobișnuite, ce aduceau aer de vechi fără mucegai, ci doar trăiri de când lumea.
Emoție de toamnă
de Nichita Stănescu
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi creasca aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o rasar și o prefac
într-o dragoste mare.
Poate frunzele să vă inspire un comportament civic ecologic – Frunzele uscate – cum le folosești ca să nu poluezi!
