Proiecte comunitare – fabrica de brichete sau peleți

fabrica de brichete remorca tocator de resturi vegetale
fabrica de brichete
peleti din lemn

Sper ca acest articol să ajungă sub ochii unui funcționar de primărie cu putere de decizie care are în biroul alăturat câțiva colegi care fac proiecte pe bani europeni și să îl determine să facă un demers în acest sens, de construcție pentru fabrica de brichete. Vreau să fac politică azi, dar nu politică pe dogme sau criterii care divide oamenii în facțiuni sau partide, ci politica comunităților.

Comunitățile sunt cele care din punctul meu de vedere sunt soluția pentru viitorul unei națiuni, agregarea unor forțe comune pentru binele unei zone, a unui oraș sau a unei comune. Când mă refer la forțe ale unei comunități vreau să includ aici pe cei mai influenți oameni din zonă, pe cei care au afaceri importante, media, liderii de opinie, toți cei care cunosc situația locală și care ar trebui să fie interesați de binele general. Până la urmă acest bine se răsfrânge asupra tuturor și dacă la toți le merge bine în jurul tău, se curăță și sufletele de invidie și nimeni nu mai vrea răul nimănui.

Fabrica de brichete poate fi o întreprindere socială, pot fi locuri de muncă și conformări ecologice ale unei comunități.

Am avut șansa să întâlnesc primari și să port câteva discuții cu ei pe această temă, în cadru privat, fără nici o tentă de culoare politică. Am întrebat de ce nu se coagulează din nou câmpurile pentru zone agricole axate pe specificul zonei, e aiurea să cultivi tot porumb și cartofi, indiferent de analiza solului, pe loturi mici, numai pentru că așa au făcut și părinții și bunicii. Mi s-a răspuns că nimeni nu vrea înapoi CAP, dar eu aș înțelege că asocierea să fie în cadrului unui S.A. – societate pe acțiuni.

fabrica de brichete
materie prima pentru brichete sau peleti

I-am spus primarului – iei 2 galeti de pământ din mai multe puncte, faci o analiza de sol, afli la ce se pretează cel mai bine, alegi consultând un specialist să faci plantație de afini, pomărie sau să cultivi cartofi ori căpșuni. Cauți o sursă de material de calitate, aplici pentru fonduri europene și-ți iei utilaje și apoi trimiți 2-3 tineri isteți să te reprezinte în fața unei companii mari care poate achiziționa cantitățile mari pe care le poți produce și uite așa, te specializezi, produci și scoți valoare din potențialul tău agricol. Dacă un sat sau o comună se specializează pe afine și produce pe 1000 de hectare, apoi altfel vorbești când cauți finanțaresau cumperi utilaje. În paralel ai avantajul că angajezi oameni local, faci prelucrare primară și ai alți muschi când vorbești cu Nestle sau un producător de iaurturi cu fructe de un parteneriat. Să nu mai vorbim de export.

Mi s-a răspuns că :

  • orice demers se loveste de mentalitatea evitării CAP-ului de pe vremuri
  • banuiala că primarul care vrea să pună pe roate așa ceva îi oprește pe oameni să participe, de grija că cine știe ce va avea de câștigat primarul din afacerea asta
  • nu sunt oameni calificați sau pricepuți să demareze astfel de proiecte la sate sau comune
  • fiecare care ar participa nu poate să nu încerce să obțină el personal niște avantaje mai bune decât vecinul

Și uite așa, râca asta, răutatea și invidia dintre semeni ne ține jos, săraci și fără perspective. Mai rău este că și generațiile care vin din urmă cresc cu aceeași mentalitate și îndărătnicie, cu obidă și invidie pentru ce are cel de aproape și nu are el. Spiritul de comunitate lipsește poporului român. Am fost crescuți să căutăm prin șmecherii partea cea mai ușoară de înavuțire rapidă, iar dacă nu ne merge, să ne dăm cu fundul de pământ și să cerșim milă și asistență de la autorități și de la cei mai avuți. Aș vrea să eradic total nevoia de milă și să plantez determinarea și onestitatea ca și caracteristici definitorii pentru nația asta.

Pe de altă parte, lăsând partea agricolă, am în gând un aspect atât de simplu legat de funcționarea și gospodărirea unor comunități, cu resurse naturale și care nu se folosesc de ceea ce natura le oferă cu generozitate. În această primăvară am asistat la toaletarea copacilor din Baia Mare, unde in remorci se încărcau toate resturile provenite de la copacii din oraș. Dacă ținem cont că Baia Mare are 75 % din suprafața orașului acoperită cu păduri, cred că partea de curățare și mă refer strict la curățarea orașului, parcurilor și a pădurilor limitrofe de resturile de crengi tăiate pentru întreținere și copaci uscați, ar genera o cantitate uriașă de material pentru alimentarea unor instalații gen fabrica de brichete sau de peleți.

Imagine cu fabrica de brichete – sursa Alibaba

– nu vreau să fac reclama instalațiilor chinezești, dar imaginile de la ei exemplifică foarte bine ce implică acest proces. Tot de acolo se poate achiziționa cu 5000 de dolari un kit de 5 kW cu panouri solare care poate alimenta partea electrică aunei astfel de instalații de fabrică de brichete sau peleți. Imaginea de mai jos e relevantă pentru sursele de materie primă.

fabrica de brichete
solutii alibaba

Materia primă pentru astfel de fabrica de brichete este orice fel de biomasă:

  • iarbă, paie – provenite din intretinerea orasului
  • crengi sau frunze – provenite din toaletarea copacilor, fie ornamentali, fie pentru eliberarea liniilor aeriene de curent
  • rumeguș sau firispor provenit ca deșeu din prelucrarea lemnului, care în Maramureș este o activitate economică importantă ( as asigura transportul gratuit pentru acestea de la gatere si fabrici de cherestea, cu obligația predării unor cantități către autorități, ori plata unei cote de contribuție la mediu.
  • resturi vegetale și de exploatare din exploatarile forestiere
  • material lemnos furnizat de Ocolul Silvic zonal prin activități de curățare a pădurilor aflate în administrare ( nu mă refer la exploatare, ci la toti copacii uscati si căzuti – cei care faceți drumeții pe la Barajul Firiza sau prin munții Gutîi ori Țibleș știți la ce mă refer)

Aș vrea să văd în oraș mașini de genul celei din imagine.

fabrica de brichete
remorca tocator de resturi vegetale
fabrica de brichete
fabrica de brichete
fabrica de brichete

Cu toate aceste resturi vegetale, printr-o investiție într-o societate de tip întreprindere socială, unde să lucreze oamenii asistați social sau cei care ispășesc ore în folosul comunității, ori alții susținuți din banii contribuabililor Băii Mari, să se construiască pe fonduri europene o fabrica de brichete sau peleți care să fie sursa principală de alimentare pentru energie termică sau apă caldă al școlilor și grădinițelor din oraș. Mai se poate aplica la instituțiile publice administrative ori ca subvenție pentru familiile nevoiașe. Un program de dotare cu centrale care folosesc astfel de combustibili cred că este mai ieftin decât plata gazului iarnă de iarnă.

Mi se pare atât de simplu, folosești ceea ce deja ai, păstrezi curățenia orașului, oferi locuri de muncă, reduci cheltuielile publice. O unitate de prelucrare a deșeurilor de toate tipurile poate deservi și localitățile limitrofe și poate deveni chiar o sursă de venit importantă pentru oraș. Cred că inclusiv paiele rezultate de la culturile din comunele din jur sau iarba de pe terenurile nelucrate poate deveni materie primă. Are omul pământ, dar nu-l poate lucra, nu-l amendez dar îi cer să îmi dea iarba pe care o recoltez si o folosesc gratuit. Nu vrea, să plătească impozite mărite, ori să se capaciteze să dea întrebuințare acelui teren.

Exemple pentru fabrica de brichete

fabrica de brichete
fabrica de brichete
utilaje industriale

Dacă funcționarul care citește crede că-i treabă grea și nu se pricepe de unde să se apuce, să se uite la imaginile din acest articol, să vadă că toate cele trebuincioase sunt la îndemână, că se fabrică scule pentru de de toate, că doar voință trebuie și se poat face minuni. Începutul minunilor stă doar în hotărârea de a te apuca de treabă. Este Asociație a producătorilor de astfel de brichete și peleți, se vorbește peste tot în media despre culturile de salcie energetică. Paulownia se găsește la tot pasul, dar avem terenuri înțelenite și uitate în plata Domnului, pentru că este și nepăsare și lene-n oase cât încape.

Ideea de comunitate, teoretic reprezentata de Consiliul Local și Primar ar trebui să urnească țara asta, să o coaguleze pe centre de interes, mai ales economic. Ia să facă astfel de demersuri Baia Mare, și pe rând ori împreună cu comunele din jur, apoi să vezi matale cum se trezesc reprezentanții comunității să dea cu pumnul în masă ca vor autostradă sau fonduri publice sau sprijin de la București, pentru că ei și-au făcut treaba.

Și se poate face câte o fabrica de brichete în orice zonă a amărâtei ăsteia de țări, care poate hrăni 80 de milioane de oameni, dar cumpără mâncare în proporție de 75 % pentru a hrăni cei 18 milioane existenți, așa zicea ambasadorul Danemarcei. Danemarca, o țară cu 5 milioane de locuitori și ferme de 20 de milioane de porci. Aș face turism de informare cu toți primarii României, dar nu din ăla care-i duce la chermeze și vacanțe pe bani publici ci adevărat, să vadă doar de pe autostradă agricultura, câmpurile de panouri solare și eolienele din vestul Europei. După o tură de 2 săptămâni i-aș vedea când intră iar în satul sau orașul românesc de unde au plecat și îi apucă o ciudă și o mânie de cum suntem și cum am putea fi. Că politicul e corupt, că fură și că se îndestulează din banii publici, pe când datoria țării crește știm cu toții, ce face DNA-ul la televizor nu e nici o surpriză. Dar sunt convins că marea majoritate nu sunt pătrunși până în inimă de corupție și că mai avem oameni buni capabili să pună țara pe roate, dacă ar vrea și dacă i-ar lăsa.

fabrica de brichete
deseuri lemnoase

Știți cine să-i lase? EU, și tu și vecinul și fiecare dintre noi. Noi toți dacă am renunța la invidie și la urmărirea scopurilor meschine de scurtă durată, la infatuare și la lene. Dacă am fi dispuși să punem osul la treabă, așa cum au făcut japonezii după al doilea război mondial. Puteam să plec din țară și încă mai pot, dar am renunțat la acest gând în 1999 când un ”neamț” tuciuriu și bărbos, de proveniență Kazahstan, dar cu acte de ”Echt Deutsch” m-a făcut pe mine Auslander. Eu care am 1,94 și ochi albaștri, păr blond. S-o ia naiba de treabă, dacă eu sunt străin de Germania, el este neamțul care îmi scoate mie ochii că nu-s de pe acolo. Apoi să se spele pe cap cu el și cei ca el nemții, eu stau acasă și în amărâta asta de țară fac ce știu și cum pot.

Se vede că-i duminică, zi lăsată de la Domnu’ să hodinim și să cugetăm la cele ce vor veni de luni încolo. Bat câmpii și mă-fierbânt cu-n sentiment de neputință, la oameni ce nu vor și nu înțeleg că nimeni nu le va băga în traistă, dacă nu se bazează pe ajutorul ce stă în capătul celor două brațe pe care le au.

Mai am idei despre uscătoare de fructe cu încălzire solară și care s-ar preta iarăși foarte bine la aplicarea în cadrul comunităților rurale, acolo unde din poamele bio se face atâta pălincă de nu o bea nimeni și nici nu se vinde. Sau despre parcul de panouri solare ori utilizarea energiei apei de pe răurile din zonă. Se pot face multe, ar fi minunat ca energetic fiecare comunitate să fie independentă și chiar cred că nu este un vis ci ceva realizabil, dar trebuie să pornim de undeva, să fie prima scânteie, care să le demonstreze celor mai în vârstă că și copii lor au idei bune.

Surse de materia prima pentru fabrica de brichete sau peleti:

fabrica de brichete

Ceea ce știu sigur că odată pornit pe acest drum, tot o caracteristică națională ar fi motorul continuării demersurilor, și aici mă refer la mândrie. Păi dacă badea și lelea din sat n-ar mai cumpăra lemne de foc pe iarnă și n-ar mai plăti gaz ori curent de-a moaca, pentru că le produce comunitatea lor cum ar pușca cămeșa pe ei de țanțoși? Nu s-ar da pe-un jeb de cuie și l-ar lăuda pe primar și duminica în curtea bisericii.

Dar cum să îi urnim din loc, și bine zic urnit, căci este un termen de la țară, poate arhaic, dar care se folosește pentru a descrie ceva ce se poate mișca greu și greoi din loc. O fabrica de brichete poate fi începutul.

Haideți să ne urnim, să facem treaba să meargă, să dăm dovadă măcar acum , și așa prea târziu, de calități, că de defecte ni s-a dus veste-n toată lumea. Aceia puțini care mai țin sus steagul numelui de român au obosit să o mai facă, copleșiți de greul pus pe spatele lor de faptele negative.

Știu că se poate, odată și o dată tot va fi bine și-n țara asta.

Trai bun s-aveți !

Pentru cei ce au o relație de vis cu statul român – Dacă crezi că statul a uitat de tine, nu plăti impozitele …

Catalog mobila lemn masiv mese scaune stejar
fabrica de brichete
13 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Foarte tare!
    Daca am fi cativa romani ca tine s ar schimba Romania intr un timp foarte scurt!
    Respect si jos palaaria in fata ta!

  2. #2 Comentariu nou

    Wir kaufen Holzbrennstoffe DDP-D94431.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.