Edoardo Petri, creeaza pentru Francoceccotti, folosind lemnul masiv, doua piese absolut uluitoare ca functionalitate, asigurand printr-un design aparte o combinatie inspirata in care frumusetea fibrei naturale a lemnului este pusa in valoare intr-o maniera clasic italiana. Ceea ce Italia reprezinta pentru zona designului este surprinderea criticilor cu idei de design neasteptate, nonconformiste, care sunt intotdeauna caracterizate de forme fluide, cu inclinatie mai mult spre estetic, dar fara a exclude functionalitatea.
Pfui, am reusit sa scriu ca la ziar, adica folosind constructii lingvistice elaborate. Nu e un stil care ma defineste, totusi suna studiat si poate in revistele de specialitate pe care le citesc e comun acest mod de exprimare. Am incercat sa exprim aprecierea pentru nonconformism si ingeniozitate de care tot ce poarta semnatura unui ITALIAN devine usor de recunoscut si apreciat in acelasi timp. Poate tehnica nu e punctul lor forte, insa daca ne referim la orice domeniu din peninsula, atributele ce ne vin automat in minte sunt din domeniul artistic, fie ca vorbim de Pininfarina sau fabrica de sticla de la Murano.
La SIM 2012, am avut parte de vizita unui designer italian a carui idei le vom prezenta curand dar care ne-a impresionat cu o prezentare tipica, absolut unica, caracteristica peninsularilor cu staif : Luigi.. …… Filippone .. . . . . . Designer …… . . . . . Italiano . Vero … Vero….
Tadao Credenza este un dulap mic de perete cu doua usi si doua sertare si o suprafata de lucru generoasa iar sofaua este construita pentru doua persoane, cu spatare diferite si incorporand o mica platforma/masuta ce favorizeaza intimitatea la o discutie intre doua persoane ce savureaza o cafea.