Hans Ruedi Giger a fost un pictor elvețian al cărui stil de artă a fost adaptat pentru diferite forme de media, incluzând albume, mobilier și tatuaje. Poate nu îl cunoașteți pe el, dar cu siguranță îi veți recunoaște lucrările, fiind artistul care a lucrat la crearea extratereștrilor din seria Alien.
De-a lungul vieții a încercat diferite metode de lucru, pornind de la cerneală, ulei și peria cu aer sau airbrush. Stilul său inovativ s-a distins prin lucările sale reprezentând corpul omenesc și mașini într-o relație de interconectare, denumită de el, biomecanică.
Dar acesta nu este un blog de artă, ci de mobilier și decorațiuni. Iar eu am ajuns la Giger vizitând virtual un bar care-i poartă numele, deasupra căruia este muzeul care îi găzduiește mare parte din lucrări.
Dacă ești pasionat de SF, acesta este unul din locurile unde trebuie să mergi. Interiorul a fost creat de către artist și are o structură cavită, scheletată, acoperită de arcade de vertebre, care străbat tavanul boltit al unui vechi castel. Interiorul vrea să-ți amintească de povestea lui Iona și a balenei, dorind să transpună trecătorul într-o poveste, o poveste în care te afli în interiorul unei ființe preistorice sau poate pășind înăuntru, treci într-o dimensiune din viitor.
S-ar putea să-ți placă și: Seturi diferite de scaune va permit schimbarea stilului de amenajare a dining-ului
Am căutat informații despre materialele folosite pentru mobilier. Nu vreau să vă spun din ce a creat primul extraterestru, să nu vi se facă rău. 🙂 Am citit că mobilierul a fost mult șlefuit să dea aceea senzație de finețe, care să imite cumva pielea. Pe siteul său, o bună parte din mobilierul creat era făcut din metal, aluminiu, poliester, cauciuc. Din imagini, vouă din ce vi se pare că e făcut barul de mai sus?
Dacă treceți prin Elveția, mergeți în vizită să culegeți informații pentru noi?
Citește și: Carucior elegant pentru servirea băuturilor!