Magazia și toaleta din curte: Baza de pornire pentru construcția casei tale
- Casă și grădină
- 28 iulie 2025
- Fara comentarii
Achiziția unui teren, în vederea construirii unei case este primul pas pentru a pune în practică un vis. Un teren gol, recent achiziționat, trebuie împrejmuit și trebuie neapărat amplasată o budă în curte, o toaletă. Mulți dintre noi ne-am dorit și am trecut prin asta, pentru a ne putea muta familia la curte. Pe vremea când locuiam în apartamentul cu 4 camere, mi se părea ceva cumplit de greu, părea traversarea pe sub furcile caudine.

O sursă de apă, pentru minimul de igienă este pasul imediat următor care te face să mergi cu drag să te apuci de treabă. Ok, de la bun început, nu scriu aceste gânduri pentru cei care plătesc și primesc casa la cheie. Cred că poate fi interesantă poziția mea doar în viziunea celor care se implică în construcția ce va urma. Casa mea are și o parte din sufletul meu, știu atâtea detalii despre fiecare colțișor …


Așadar, de la momentul 0 în care terenul e în proprietatea ta, până ai construcția la nivelul de minim funcțional – pereți, acoperiș, ușă, ferestre și cu o toaletă utilizabilă, legată la canalizare și apă curentă – toată baza ți-e în magazia și toaleta din curte. Vă doresc s-aveți noroc, ca mine, de nu mai mult de 8 luni între cele două momente. Mă consider norocos. Am scris despre construcția casei noastre din 2023 – Am construit o casă pe structură din lemn în 2023
Acum 3 luni am răspuns solicitării unei doamne foarte drăguțe, cititoare înfocată a site-ului StejarMasiv.ro care mi-a cerut o magazie și o toaletă, exact în scopul descris mai sus. Discuția a fost de așa natură încât nu am putut să refuz și am încercat să livrez ceea ce cred eu că reprezintă necesarul la începutul pe un teren unde n-ai de niciunele. Fără neamuri gard în gard, fără avantaje conjuncturale.
Terenul a trebuit nivelat, fiind complet în pantă, însă nici după 2 încercări, omul cu buldo nu a reușit să se apropie de plan. Așadar am considerat că fixarea pe suruburi de pământ este cea mai potrivită. Permite în viitor chiar și relocarea magaziei, fără bătaie de cap. Am achiziționat de la pilonul.ro 4 șuruburi Tip M – 800 mm.

Am construit o magazie bazată pe dimensiunile standard a plăcilor de OSB – 2,5x 2,5 m cu înălțimea de 2,5 m la fațada cu ușă dublă.






Acoperișul într-o singură apă, tavanul și pereții izolați cu vată minerală, lambriu de 19 mm la exterior, finisaj cu ulei. Toaleta are baza de 1,2×1,2 m și soluția sanitară o reprezintă un vas de WC de rulotă, demontabil. Nu groapă, nu găleată. Este cel mai igienic, mai ales că utilizarea este sporadică.

Montajul a durat mai mult decât am crezut. Magazia are acoperiș de tablă, toaleta e acoperită cu șindrilă bituminoasă. Am construit chiar și un scaun, în ideea băncii Leopold, care a fost tare apreciat.





Am făcut 3 drumuri până la Zalău, ca să ducem la bun sfârșit toată lucrarea, deși eram optimist că va dura mai puțin. Nu se compară cu soluțiile ”de-a gata” din magazinele de bricolaj. Am văzut căsuțe de grădină cu pereți doar din lambriu, fără podea, bază, fundație, fără montaj, la costuri care par atractive, însă punerea în practică duce la triplarea costului de la care pornește cel care ia o astfel de soluție în considerare.
Imagini din timpul procesului:





Îmi place tot mai mult dulgheria, sunt fascinat de lemnul brut, de construcții, pe care să-l tai cu precizie de tâmplar și folosind scule adecvate să reușești în termen relativ scurt să dai viață unei noi folosințe.
Recomand pentru materiale:
- pilonul.ro
- lemn-depo.ro – Lambriul finlandez e foarte bun, nu am avut nici o așchie în mână, nici bucăți deteriorate în pachete
- Ulei Woca
Spor s-aveți la tot ce faceți!















