Cand Jules Verne își exersa imaginatia și scria despre lucruri de neinchipuit, iar cei mai multi considerau nerealizabile toate fanteziile sale. Azi, doar zambim si ne minunam cand suntem pusi in fata faptului de a admira cit de nemarginita poate fi imaginatia.Dacă vă aduceți aminte de tunul care trăgea în lună, de Nautilus și căpitanul Nemo, de Insula cu elice, de Ocolul Pământului în 80 de zile … Eu le-am citit pe toate si aveam o carte pe spatele căreia bifam tot ce am citit și țineam evidența la ce mi-a mai rămas.
Azi avem 2 colecții complete de cărți, ne bate gândul să donăm una la o școală, însă nu știu cine mai citește azi. Și tot azi să știți că se profilează viitorul, dacă ne uităm la filme care imaginează ceva ne neînchipuit, să știți că limita imaginației umane nu depășește posibilul realizabil. Doar că încă nu știm cum se poate tehnic sau mental să ajunge la performanțele pe care le imaginăm. Nimeni nu și-ar imagina vreodată cum ar fi să existe această lume fără apă, de exemplu, dar toți ne-am imaginat cum am putea mișca lucruri cu puterea minții. Citiți Fundațiile lui Asimov, veți găsi răspunsul.
Si cel mai neobisnuit e cind se aplica obiectelor ce le consideram „de neschimbat”. Vizionare placuta !!!
Cu drag, De moda veche
Multumim Raluca.
Ideile aparte despre mobilă sunt diverse, modularitatea un deziderat pe care toți deținătorii de spații mici și-o doresc. De aceea există mese extensibile, scaune pliante, paturi rabatabile. Designerii se specializează fiecare pe un segment ce le place și-l dezvoltă încercând să surprindă cu forme unice și funcționalități cât mai multe. Bucătăria modulară este un exemplu, scaunul Favela Chair în schimb este în atiteză.
Apreciez toate eforturile de schimbare a mentalităților, de renunțare la șabloane.
S-avem răbdare și ochii deschiși la nou!
4 comentarii Adaugă comentariu
Frumos :). Si cit ar costa ca o gasca nebuna sa stea in nebunia aia?
Ador mobila pentru stilul de viață minimalist..
Nu mai pot ! Mereu am comentat in gand. De data asta chiar u mai pot. Formidabile aceste mese. Parca sut facute sa te ueasca, sa te ospetzeasca…Vreau o masa ditre acestea si vreau sa stiu daca se poate. Va rog amanunte. Felicitari pentru toate articolele. Sunt fanul vostru nr. 1. Astept un raspuns, va rog.
Buna, scrie-mi te rog pe adresa calin@stejarmasiv.ro si am sa va ofer toate detaliile.