Masa Jogltisch – design rural german.
În ultimii ani clasamentul exportatorilor europeni de mobilă este dominat de Germania în defavoarea Italiei, fapt greu de crezut, având în vedere că vorbim de un domeniu unde designul are o pondere covârșitoare. Dacă toată lumea poate menționa case de design cu origini peninsulare, e mai greu de făcut același lucru cu zona teutonă. Inspirați din produsele rurale, tradiționale, nemții au o bază de design cu rădăcini solide iar diversitatea prezentă pe teritoriul land-urilor germane le oferă surse inepuizabile de inspirație.
Masa Jogltisch mi-a atras atenția ca denumire prin paginile 1stdibs.com, unde se prezintă mobilă veche, autentică și care pentru mine este un spațiu des vizitat. Nu valorile pentru o masă de 100 de ani sunt relevante ci aprecierea care face să urce la aproape 10.000 de EUR valoarea unei mese destul de mici și cam rudimentar construită.
Am aflat de pe Wikipedia că masa Jogltisch este un produs rural, fabricat la origini din lemn ieftin, de molid sau fag. Având în vedere proveniența sa se justifică faptul că această piesă de mobilier are multiple întrebuințări. În acele vremuri era frecvent ca masa să fie printre puținele dacă nu unica mobilă din casa unui țăran (Bauern) și atunci trebuia să aducă un aport mai larg ca întrebuințare. Blatul culisează și dezvăluie un spațiu tip cutie de depozitare unde se tinea de regulă pâinea. Sertarul care se află sub acel spațiu era locul de păstrare a puținelor documente pe care familia le deținea. Legăturile dintre picioare, aflate la mică distanță de pardoseală aveau două roluri – de a ține tălpile desculțe ale oamenilor mai sus de răceala lutului și totodată locul de îngenunchere pentru rugăciunea dinaintea mesei.
Sunt atâtea simboluri și e nevoie de cunoașterea lor pentru a putea să ne formăm o imagine completă și nedeformată. Am putea privi cu scepticism o masa Jogltisch pentru că nu reprezintă o formă regală nici de la curtea regilor britanici, nici de la cea franceză. Este pentru nația germană un punct de reper în istorie, cu origini modeste care îi ajută să nu uite de unde au pornit.
Sigur că astăzi acest model se reproduce și se oferă ca produs fabricat nou, la un nivel calitativ ridicat, însă trebuie să cunoști ceea ce simte un german referitor la un design pentru a înțelege cum de se mai poate oferi spre vânzare și în vremuri moderne. Este posibil să fie o declarație de modestie, așa cum înțeleg eu elevarea nației germane. Bazele bunăstării lor de azi sunt datorate stoicismului și muncii asidue prestate de inaintașii lor. Păcat că nu mai e valabil și azi, dar vremurile de restriște trăite în secolul XX i-a motivat, unit și ridicat ca un model de comportament al unui popor, dat de exemplu de multe ori.
Scormonitul în istorie scoate la iveală multe înțelesuri și ar fi bine ca pentru binele general să dăm atenție acestor detalii, să nu uităm și să prețuim la reala valoare învățămintele deja petrecute.
Cu drag, de modă veche.
Poate mesele cu sertar vi se par din nou interesante: